Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Parintele Paisie spunea: Noi, oamenii, in aceste vremuri grele trebuie sa dam examene, este nevoie ca fiecare sa se cerceteze in ceea ce face.  Totusi, vad nepasare, mai ales legata de faptul ca (unii nu vor) sa afle ca va fi a doua Venire, pentru ca se ingrijoreaza si de aceea nu pot sa petreaca.  Ai inteles ce se intampla? (Aceasta este pricina)... nu vor sa auda ceva care sa-i deranjeze!
In vechime, sa zicem, se auzea: „Va trece o cometa!” si (deindata) oamenii se cutremurau.  Isi ziceau: „Ia sa fim cu bagare de seama! Este posibil sa murim, de aceea sa ne pregatim, sa ne spovedim, sa facem o fapta buna!”  Si incepeau de aici inainte sa se pregateasca.  (Sau auzeau): „Va fi razboi!” si se pregateau.
Acum nu vor sa mai auda despre a doua Venire, nu doresc sa afle ca va veni (vreodata) Antihrist.  De ce oare?! Ca sa-si petreaca viata! 

Traducerea s-a facut tinand canoanele imnografiei bisericesti, adica respectand forma prozodica proprie fiecarei specii a genului imnografic.

Acest Paraclis- aducator de multa strapungere , care, la randu-i, naste indrazneala cea buna inaintea lui Dumnezeu- se canta la vreme de grea incercare sau intristare sufleteasca sau de asuprire a deznadejdii ori nevoi ori griji. In Postul Adormirii Maicii Domnului, se canta, intr-o zi, acesta, iar in cealalta, Paraclisul Mic. De-a lungul anului, se obisnuieste sa se cante duminica seara.

Cartea contine paraclisul in notatia bizantina . . . pe Doamna a toata lumea in imne s-o laudam!

IubiÈ›i părinÈ›i, mame È™i taÈ›i! Domnul, când v-a binecuvântat cu copii, i-a încredinÈ›at pe ei purtării voastre de grijă, v-a lăsat să îi îndrumaÈ›i È™i săîi învăÈ›aÈ›i tot ceea ce este bun È™i de folos, v-a însărcinat să urmăriÈ›i fiecare pas al lor È™i săîi opriÈ›i de la rău; È™i v-a dat această sarcină tocmai vouă, pentru că străinilor copiii voÈ™tri nu le plac atât de mult, nu le sunt atât de dragi È™i atât de apropiaÈ›i, ca vouă. ÎmpliniÈ›i, dar, cu toată atenÈ›ia această sfântă sarcină, încredinÈ›ată vouă de Domnul Dumnezeu, È™i educaÈ›i-i cât mai atent È™i mai sârguincios posibil pe copiii voÈ™tri. ÈšineÈ›i minte că educaÈ›ia neglijentă poate fi foarte dăunătoare pentru copii, căci la ce lucru bun ne putem aÈ™tepta de la acei copii cărora părinÈ›ii nu le-au acordat atenÈ›ie, pe care nu i-au învăÈ›at nimic bun în copilărie È™i ale căror fapte nu le-au urmărit? AceÈ™ti copii, obiÈ™nuiÈ›i încă din copilărie cu samavolnicia È™i trândăvia, când vor ajunge la vârsta maturităÈ›ii, vor deveni niÈ™te membri putrezi ai societăÈ›ii. Nu îi duceÈ›i, aÈ™adar, voi, părinÈ›ilor, în această stare atât de dezastruoasă pe copiii voÈ™tri È™i educaÈ›i-i în frica de Dumnezeu. Încă din copilărie insuflaÈ›i-le că mai mult decât orice ei trebuie să îÈ™i aducă aminte de Domnul, Creatorul È™i Binefăcătorul lor, È™i să trăiască cu fricăînaintea Lui. Mai ales voi, mamelor, atât timp cât copiii voÈ™tri sunt mici, luaÈ›i asupra voastră osteneala de a-i îndruma pe calea credinÈ›ei È™i a evlaviei. Copiii mici întotdeauna sunt sub ochii voÈ™tri È™i vă iubesc sincer, văzând grija voastră, plină de afecÈ›iune, către ei, È™i în nimeni nu au atâta încredere ca în voi.Văzând dragostea È™i încrederea copiilor faÈ›ă de voi, să È™i profitaÈ›i de acestea tot spre mântuirea lor È™i să vă străduiÈ›i să le insuflaÈ›i că prin nimic nu vă aduc atâta plăcere È™i mulÈ›umire, ca printr-o viaÈ›ă plină de virtuÈ›i. 

Ceea ce este valoros la Ortodoxie este că ea îÈ™i mărturiseÈ™te credinÈ›a, acel adevăr revelat de Dumnezeu, pe care nu oamenii l-au inventat în speculaÈ›iile lor despre Dumnezeu È™i credinÈ›ă, ci care a fost adus din cer pe pământ de Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, mintea lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, înÈ›elepciunea lui Dumnezeu. Din acest motiv, veÈ™nicia, fermitatea È™i constanÈ›a religiei noastre ortodoxe credincioase, a credinÈ›ei noastre ortodoxe, a acestui creÈ™tinism autentic È™i adevărat, este determinată de acest principiu.Noi, creÈ™tinii, È™tim că Crezul nostru, în care sunt adunate toate adevărurile fundamentale ale creÈ™tinismului, se încheie prin cuvintele: „AÈ™tept învierea morÈ›ilor È™i viaÈ›a veacului ce va să fie. Amin”. Cuvântul „aÈ™tept” înseamnă nădejde. Și nu numai aÈ™teptare, ci È™i dorinÈ›a din toată inima ca acest lucru să se întâmple mai repede. AÈ™adar, împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine va veni atunci când viaÈ›a va triumfa în cele din urmă asupra morÈ›ii È™i când Adevărul lui Dumnezeu va triumfa asupra nedreptăÈ›ii lumeÈ™ti.Atunci „totul va fi măturat, doar adevărul va rămâne”, spune un proverb. Atunci toată durerea celor necăjiÈ›i va fi acoperită, căci va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut (Apocalipsa 21, 4); veselia cea veşnică va încununa capul lor (Isaia 35, 10). Aici este culmea, cununa È™i împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine È™i biruinÈ›a celor care, în viaÈ›a pământească, au fost persecutaÈ›i, asupriÈ›i È™i alungaÈ›i pentru adevărul lui Hristos.

De fiecare dată înainte ca Hristos să vindece pe cineva, îl întreba pe omul respectiv dacă crede. Şi doar dacă acela credea făcea minunea Lui. Evanghelia spune că în locurile Sale natale, la Nazaret, Hristos nu putea face minuni, fiindcă locuitorii de acolo Îl cunoşteau de mic copil şi nu credeau în El. Şi se mira de necredinţa lor (Marcu 6, 6). Vedeţi deci că condiţia necesară pentru ca omul să primească harul şi să scape de boală este credinţa. De ce? Pentru că de fiecare dată când se întâmplă o minune lucrează Sfântul Duh şi pentru ca omul să primească Duhul Sfânt e nevoie de inimă deschisă, şi inima este deschisă de credinţă. După cum pentru captarea undelor radio e nevoie neapărat de antenă, la fel şi pentru primirea harului dumnezeiesc este nevoie de o inimă curată şi plină de credinţă. Domnul nu impune nimănui harul Său. Domnul cere credinţă, nădejde şi dragoste, şi doar atunci dă harul Lui, când inima omului, prin credinţă, se deschide în faţa Sa. Acest lucru este mare taină şi această taină se petrecea de fiecare dată când Hristos făcea minuni. Domnul le spunea ucenicilor Lui: Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 16). Acest lucru este foarte important. Vedeţi, doar cel ce crede se va mântui, pe când cel ce nu crede va fi osândit.

Priviţi la regele soare! Încet-încet se ridică din sălaşul său şi după ce îşi face treaba se întinde din nou să se odihnească în asfinţit. Dar şi luna lui argintie, pe care sărmanul n-a apucat s-o atingă niciodată, ci doar în fugă, în umbrele serii, o mângâie, şi ea uşor-uşor se ridică din răsăritul ei… Toate încet şi fără grabă, cu blândeţe nobilă, cu mângâiere catifelată, aşa le vrea veşnicul şi încet-umblătorul Dumnezeu. Sfânta blândeţe nu este o simplă virtute, ci chintesenţa tuturor virtuţilor împreună, fiindcă aceasta este înmuiată cu totul în veşnicie. Te atinge atât de uşor şi dulce, ca adierea Raiului… Am cugetat multă vreme asupra acestui cuvânt, mi-am pus întrebări şi gândindu-mă la oamenii cu suflet odihnit, liniştit şi sfinţit pe care-i cunoşteam, am stat ca un microbiolog să scot cuvânt viu şi de folos…* * * Cuviosul şi evlaviosul părinte Dionisios Tambakis vine să ne amintească valori pe care aproape că le uitaserăm în viteza şi asprimea vieţii noastre contemporane, stăpânite de cugetul lumesc: nobleţea, discreţia, smerenia, liniştea. Să-L urmăm pe Domnul nostru, care i-a poruncit furtunii… şi au tăcut valurile mării (Psalmi 116, 29), pe drumul blândeţii şi păcii Sale!