Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.

Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei. Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.

Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului
crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

*

„Asadar, sa nu faci altceva decat sa vrei sa te ostenesti in aceasta lucrare pana cand vei simti ca doresti sa o faci. Pentru ca, atunci cand vei purcede la aceasta, nu vei afla decat un intuneric, ca si cum ar fi un nor de necunoastere, ceva ce nu stii ce este, in afara de faptul ca simti in vointa ta o intentie goala ce tinde spre Dumnezeu. Acest intuneric si acest nor sunt, orice ai face, intre tine si Dumnezeul tau, impiedicandu‑te sa‑L vezi limpede prin lumina intelegerii in cugetul tau ori sa‑L simti prin dulceata iubirii in inima ta.

Asa ca pregateste‑te sa ramai in acest intuneric pe cat de mult vei putea, neincetat strigand dupa Cel pe care‑L iubesti. Iar, daca este sa‑L simti ori sa‑L vezi, atat pe cat ne este cu putinta in aceasta viata, trebuie ca aceasta sa se petreaca intotdeauna in acest intuneric. Si, daca te vei stradui asiduu dupa cum iti si cer, ma‑ncred in mila Lui pana aici.” (Extras din Capitolul III)



„Prin urmare, sileste-te fara sovaire cu acest nimic si cu acest nicaieri si lasa-ti afara toate simturile tale trupesti impreuna cu lucrarile lor, caci adevarat iti spun, lucrarea contemplatiei nu poate fi inteleasa de ele.” (Extras din Capitolul LXX)



„Si, precum acest cuvant simplu «foc» impunge mai tare si strapunge mai iute urechile ascultatorilor, tot asa face si un simplu cuvant de o singura silaba cand nu este doar rostit sau gandit, ci si inteles in mod tainic in adancimea duhului, care este totuna cu inaltimea, caci in cele duhovnicesti toate sunt una, inaltimea si adancimea, lungimea si largimea. […] de aceea este scris ca rugaciunea scurta strapunge cerul.” (Extras din Capitolul XXXVII)

Inaltimea ideilor, puritatea si eleganta expresiei din scrierile si predicile sale, precum si atitudinea sa profund religioasa potentata de un patos cu totul deosebit, i-au asigurat o binemeritata faima in epoca, Eckhart fiind supranumit "Sfantul maestru care pretutindeni predica adevarul" sau "Maestrul caruia Dumnezeu nu-i ascunde nimic". Data uitarii o vreme, redescoperita la inceputul sec. al XIX lea, doctrina eckhartiana si-a pus amprenta asupra gandirii moderne (Hegel, Schopenhauer) si continua si in prezent sa exercite o atractie inconjurata de mister.

Teolog, filosof si mistic, depasindu-si cu mult contemporaneitatea in profunzimea viziunii teoretice si metafizice, Johannes Eckhart von Hochheim (1260‑1328), sau, asa cum este indeobste cunoscut, Meister Eckhart, este probabil reprezentantul cel mai de seama al marelui curent spiritual crestin numit „mistica renana” (care include si alte nume importante precum: Hildegarde von Bingen, Henri Suso, Jean Tauler sau Jan van Ruysbroeck).

In prezenta lucrare au fost adunate atat tratatele sale importante: Invataturile spirituale, Cartea Consolarii Divine (o capodopera a spiritualitatii crestine si – indraznim sa spunem – universale), Despre omul nobil si Despre detasare, cat si 43 dintre predicile sale.

Subtil, original, indraznet in afirmatii (ceea ce i-a atras si unele suspiciuni de erezie, sanctionate inclusiv de o bula a papei Ioan al XXII-lea, In Agro Domini), Meister Eckhart ne poarta in intimitatea cea mai profunda a sufletului nostru, loc de intalnire cu Dumnezeu, sursa a marilor inspiratii si salas al pacii. O face cu claritate, cu blandete si cu autoritatea cuiva care vorbeste dintr-o bogata experienta contemplativa.

Parcurgand cu rabdare si cu deschidere interioara aceste pagini cititorul se poate imbogati cu o viziune de o vastitate ce depaseste limitele confesionale, fiind purtat in lumea de taina si minunare a Adevarului.

Lucrarea „Muntele tăcerii” face parte din ceea ce am putea numi „trilogia atonită” a sociologului american de origine cipriotă Kyriacos C. Markides, profesor la Universitatea din Maine.

Călătorind vreme îndelungată în întreaga lume în căutarea unei ghidări spirituale autentice, autorul îl întâlneÈ™te în final pe „părintele Maximos”, un duhovnic charismatic, fost Protos (guvernator) al Sfântului Munte Athos È™i totodată ucenic direct al unuia dintre cei mai sporiÈ›i „bătrâni” (Geronda) ai secolului trecut: Sfântul Paisie Aghioritul.

Sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Maximos, „bătrân” în înÈ›elepciune, dar tânăr de ani, autorul desluÈ™eÈ™te pas cu pas tainele „Căii Întreite” isihaste, fiind instruit în paza gândurilor, Rugăciunea lui Iisus È™i multe alte subiecte care È›in de nevoinÈ›a creÈ™tină (askesis).

Departe de a avea un ritm monoton È™i un ton arhaic, care poate fi uneori întâlnit în lucrările de acest gen, acest „jurnal isihast” este scris într-un ton alert, modern, adresându-se plin de înÈ›elegere laicului dezorientat al acestui mileniu, fie el È™i ateu pentru moment, urmărind să-l convingă că spiritualitatea autentică (dincolo de dogme È™i superstiÈ›ii), spiritualitatea vie a Inimii, poate fi găsită È™i în propria sa vecinătate, nu neapărat pe meleaguri străine.

O lectură captivantă, plină de înÈ›elepciune È™i umor fin, conÈ›inând È™i povestiri uluitoare despre marii practicanÈ›i contemporani ai spiritualităÈ›ii atonite.

Izvorul Iubirii povesteste cu admiratie, respect, bucurie si pe alocuri cu umor, intr-un limbaj apropiat de inima omului contemporan, despre Hristos ca Arhetip divin descoperit lumii, a carui imagine este menita sa ne ajute sa ne vindecam de instrainarea de Spirit adusa de modernitate, prin crearea unui pod atat ideatic, cat si practic, intre minte si spirit. Parintele Maximos, episcop, calugar charismatic si indrumator duhovnicesc, vocea principala din cartile lui Markides, vorbeste despre Ecclesia ca „spital duhovnicesc” avand misiunea de a ajuta oamenii sa-si depaseasca boala existentiala. Adesea punand in oglinda abordarea psihologica si cea religioasa, dialogurile din carte parcurg discutii in care parintele Maximos explica ce inseamna askesis sau exercitiile spirituale (postul, rugaciunea sistematica si fara incetare, studiul scripturilor si al vietilor sfintilor etc.) pentru restaurarea intregii umanitati si a sanatatii spirituale; explica necesitatea metanoiei sau a pocaintei, transformarea fundamentala a modului in care simtim si gandim, schimbarea radicala a viziunii despre lume; explica pe intelesul publicului larg ce sunt roadele Duhului [agape (dragostea), chara (bucurie), eirene (pace), makrothymia (indelunga rabdarea), chrestotis (bunatate), agathosyne (facerea de bine), pistis (credinta), praotes (blandetea) si engratea (infranarea)] si cum practica
Rugaciunii Inimii ne poate dezvalui darurile Duhului.

In Izvorul Iubirii, aceasta Cale Intreita a crestinismului rasaritean isi dezvaluie metoda iar stradania duhovniceasca devine un drum limpede, accesibil oricarui traitor ce cauta sa faca pasi inapoi spre propria natura luminoasa, in profunzimea fiintei, acolo unde bucuria prezentei lui Dumnezeu indulceste durerea omeneasca.

 Descoperă toate tainele lui Hristos de la Nastere la Înviere È™i alungă neînÈ›elegerile referitoare la Sfânta Treime È™i legatura între Ei dintr-o perspectivă ortodoxă a sfântului Grigorie de Nazianz, unul dintre SfinÈ›ii PărinÈ›i ai bisericii, care a primit numele de "Teologul" 

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Izvorul Iubirii povesteste cu admiratie, respect, bucurie si pe alocuri cu umor, intr-un limbaj apropiat de inima omului contemporan, despre Hristos ca Arhetip divin descoperit lumii, a carui imagine este menita sa ne ajute sa ne vindecam de instrainarea de Spirit adusa de modernitate, prin crearea unui pod atat ideatic, cat si practic, intre minte si spirit. Parintele Maximos, episcop, calugar charismatic si indrumator duhovnicesc, vocea principala din cartile lui Markides, vorbeste despre Ecclesia ca „spital duhovnicesc” avand misiunea de a ajuta oamenii sa-si depaseasca boala existentiala. Adesea punand in oglinda abordarea psihologica si cea religioasa, dialogurile din carte parcurg discutii in care parintele Maximos explica ce inseamna askesis sau exercitiile spirituale (postul, rugaciunea sistematica si fara incetare, studiul scripturilor si al vietilor sfintilor etc.) pentru restaurarea intregii umanitati si a sanatatii spirituale; explica necesitatea metanoiei sau a pocaintei, transformarea fundamentala a modului in care simtim si gandim, schimbarea radicala a viziunii despre lume; explica pe intelesul publicului larg ce sunt roadele Duhului [agape (dragostea), chara (bucurie), eirene (pace), makrothymia (indelunga rabdarea), chrestotis (bunatate), agathosyne (facerea de bine), pistis (credinta), praotes (blandetea) si engratea (infranarea)] si cum practica
Rugaciunii Inimii ne poate dezvalui darurile Duhului.

In Izvorul Iubirii, aceasta Cale Intreita a crestinismului rasaritean isi dezvaluie metoda iar stradania duhovniceasca devine un drum limpede, accesibil oricarui traitor ce cauta sa faca pasi inapoi spre propria natura luminoasa, in profunzimea fiintei, acolo unde bucuria prezentei lui Dumnezeu indulceste durerea omeneasca.

Cartea Darurile Desertului este cu adevarat purtatoarea unei tipsii pline cu povesti despre darurile duhovnicesti din care parintii de la Muntele Athos se impartasesc zi de zi, ca efect si reverberatie a faptului ca si-au deschis vietile si inimile catre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus. Cu aceasta carte, Markides reuseste sa coboare invataturile atonite din manastirile de la Sfantul Munte pana in casele noastre. Traditiile rasaritene stravechi de purtare si inchinare in acord cu valorile ortodoxe se aseaza, prin invataturile pline de dragoste de oameni ale parintelui Maximos, in proximitatea vietii laice, aici, in orasele in care, uneori, doar o speranta subtila si intuitia tacuta ne mai tin panzele orientate catre un sens profund al vietii. Dincolo de raspunsurile posibile oferite de biologie, neurostiinta, psihologie si dezvoltare tehnologica, socio-culturala senzatia omului modern este ca... mai e ceva.

Calea Intreita a duhovnicilor crestini, asa cum este prezentata de parintele Maximos acestui pelerin din lumea occidentala, poate aduce omului modern clarificare si o semnificatie pentru existenta umana: intelegerea evolutiva a sinelui in relatia cu Dumnezeu ‒ care nu este o miscare oarba, mecanica si automata spre dumnezeire. Sinele trebuie mai intai sa se arate in constiinta si apoi sa doreasca intens sa ajunga la o forma cat mai profunda de intregire. Indeplinirea unui asemenea scop ‒ eliberarea din stransoarea patimilor primare ‒ necesita efort si sacrificiu.



„Intreita Cale a purificarii, iluminarii si cunoasterii lui Dumnezeu (Catharis, Fotisis, Theosis) ar putea fi un model arhetipal al destinului uman. Daca lumea contemporana ar recunoaste acest proces, s-ar ajunge la intelegerea celor mai indepartate domenii ale naturii umane si poate la cea mai profunda structura a realitatii insesi. Notiunea ca fiintele umane sunt create dupa chipul lui Dumnezeu si faptul ca au potentialul si capacitatea de a se uni cu Dumnezeu este o tema de afirmare a vietii care ofera o harta a orientarii existentiale pentru a-i ajuta pe oameni sa navigheze prin viata. Mesajul interior care vine din Orientul crestin este ca, in ciuda tragediilor si a necazurilor inevitabile care intervin pe drum, la capatul calatoriei sufletului este unirea fericita cu Dumnezeu. In acelasi timp, sfintii ne amintesc permanent ca, pentru a atinge dumnezeirea si pentru a reveni la destinatia noastra suprema, trebuie sa ne angajam intr-o lupta spirituala curajoasa si sistematica pentru a ne depasi patimile egoiste. Nu exista scurtaturi pentru a ajunge acolo.”

„Rugaciunea si gandul, in general, nu sunt niste abstractiuni, ci energii concrete care pot avea implicatii spirituale si practice asupra persoanei care se roaga si asupra altora pentru care se roaga. Pe baza experientei lor personale, Sfintii Parinti au stiut asta de demult. Sunt maestri si cercetatori prin excelenta nu numai ai rugaciunii, dar si ai legilor care guverneaza domeniile suprasensibile, spirituale. Mostenirea lor, sub forma Caii Intreite, este in realitate un dar pentru omenire, un dar pe care l-au adus la viata in locuri precum deserturile din Egipt sau la Muntele Athos. Aceste «daruri ale desertului » au ramas latente in civilizatia noastra secularizata, a carei supravietuire poate depinde de cat de repede vom incorpora aceste daruri in realitatea noastra cotidiana.”

Kyriacos C. Markides, Darurile Desertului

„Viata lui Hristos este pentru noi arhetipul propriilor noastre vieti. Prin exemplul sau, Hristos ne-a aratat cum putem lupta pentru a ne elibera de patimile care ne tin inrobiti fata de aceasta lume.”

„In contextul traditiei duhovnicesti ortodoxe rasaritene Sfintii Parinti au elaborat o metodologie de purificare a inimii, astfel incat aceasta sa poata incepe sa devina constienta de prezenta lui Dumnezeu. Aceasta se numeste askesis, un set de exercitii si practici duhovnicesti pentru depasirea egoismului si pentru «dobandirea Sfantului Duh».”

Parintele Maximos

Cuprins

Nota autorului 9

1. Calatoria la Sedona 13
2. Darul desertului 31
3. Pelerinajul egeean 55
4. Manie fara pacat 73
5. Un altfel de spital 93
6. Schimbarile sufletului 113
7. Etapele spirituale 141
8. Convertitii 163
9. Viclenia 193
10. Puterea rugaciunii 215
11. Credinta sfintilor 231
12. Moartea si experientele la limita mortii 245
13. Sa ne amintim de Dumnezeu 267
14. Synaxis 289
15. Patimile primare 313
16. Calea spre metanoia 341
17. Reflectii 359

Glosar 373
Bibliografie 377

Lucrarea „Muntele tăcerii” face parte din ceea ce am putea numi „trilogia atonită” a sociologului american de origine cipriotă Kyriacos C. Markides, profesor la Universitatea din Maine.

Călătorind vreme îndelungată în întreaga lume în căutarea unei ghidări spirituale autentice, autorul îl întâlneÈ™te în final pe „părintele Maximos”, un duhovnic charismatic, fost Protos (guvernator) al Sfântului Munte Athos È™i totodată ucenic direct al unuia dintre cei mai sporiÈ›i „bătrâni” (Geronda) ai secolului trecut: Sfântul Paisie Aghioritul.

Sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Maximos, „bătrân” în înÈ›elepciune, dar tânăr de ani, autorul desluÈ™eÈ™te pas cu pas tainele „Căii Întreite” isihaste, fiind instruit în paza gândurilor, Rugăciunea lui Iisus È™i multe alte subiecte care È›in de nevoinÈ›a creÈ™tină (askesis).

Departe de a avea un ritm monoton È™i un ton arhaic, care poate fi uneori întâlnit în lucrările de acest gen, acest „jurnal isihast” este scris într-un ton alert, modern, adresându-se plin de înÈ›elegere laicului dezorientat al acestui mileniu, fie el È™i ateu pentru moment, urmărind să-l convingă că spiritualitatea autentică (dincolo de dogme È™i superstiÈ›ii), spiritualitatea vie a Inimii, poate fi găsită È™i în propria sa vecinătate, nu neapărat pe meleaguri străine.

O lectură captivantă, plină de înÈ›elepciune È™i umor fin, conÈ›inând È™i povestiri uluitoare despre marii practicanÈ›i contemporani ai spiritualităÈ›ii atonite.