Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Dragostea Domnului nostru Iisus Hristos faÈ›ă de oameni este atât de mare, încât El nu numai că a primit pentru mântuirea noastră moartea, ci ne-a dat È™i posibilitatea de a ne uni mereu în cel mai strâns mod cu El. În acest scop, la Cina cea de Taină, înainte de suferinÈ›ele pe care avea să le îndure pe Cruce, Domnul a instituit Taina Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Modul în care a fost instituită această Taină îl povestesc SfinÈ›ii EvangheliÈ™ti. Astfel, Evanghelistul Matei scrie: Au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 17-20, 26-28).Taina Sfintei ÎmpărtăÈ™anii este una dintre cele mai importante È™i de nepătruns taine ale Bisericii creÈ™tine. De ea sunt legate o mulÈ›ime de minuni, ale căror mărturii sunt păstrate cu grijă de istoria Bisericii. Fiind ea însăÈ™i o Minune, Sfânta ÎmpărtăÈ™anie este cunoscută È™i percepută mai bine prin intermediul minunilor legate de ea. În această carte sunt povestite cele mai cunoscute dintre ele. TotuÈ™i, aceasta nu înseamnă că în faÈ›a cititorului se află o culegere de întâmplări minunate. În paginile cărÈ›ii este vorba, în primul rând, despre Taina în sine, care exprimă marea dragoste a lui Dumnezeu faÈ›ă de oameni È™i modul în care noi putem deveni părtaÈ™i vrednici la Tainele lui Hristos. 

Asa cum negustorul aduna felurite marfuri din diferite tari si le aduce, si le pastreaza la el acasa, tot asa si crestinul poate sa adune din aceasta lume ganduri folositoare de suflet, sa le puna in inima lui si prin aceastea sa se zideasca sufletul sau. Crestine, de ne vom indrepta cu toata inima catre Dumnezeu, El ne va lumina cu a Lui lumina si ne va incalzi cu a Lui dragoste. Nu il poate vedea pe Dumnezeul cel vesnic sufletul bolnav de viclenie, de mandrie, de ingamfare, de iubire de sine, de iubirea acestei lumi. Numai ochii simpli si sanatosi ai sufletului Il pot vedea pe Dumnezeu. Dar si aceasta vedere tot de la Dumnezeu este, caci, fara ajutorul Lui, sufletul nu are putinta sa-l cunoasca si sa-L vada. El insa se descopera pruncilor simpli si lipsiti de rautate. "Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor" (Matei 11:25).

"Nu-i condamnaÈ›i cu uÈ™urinÈ›ă pe risipitori. Nu vă grăbiÈ›i să recunoaÈ™teÈ›i lesne sfinÈ›i; sfinÈ›ii cei mincinoÈ™i înÈ™ală È™i se prăbuÈ™esc. Avem nevoie mai ales de pocăinÈ›ă, de pocăinÈ›ă curată, ca să avem sfinÈ›enie adevărată. BraÈ›ele părinteÈ™ti îi aÈ™teaptă de-a pururi deschise pe toÈ›i cei ce s-au pocăit, ca să-i îmbrăÈ›iÈ™eze, să-i îmbrace în haină luminoasă, să-i încalÈ›e cu încălÈ›ăminte de trainică pace, să le pună în deget inelul de mult preÈ›, să-i trimită în lume să vestească măreÈ›ia dragostei dumnezeieÈ™ti. Cuviosul vameÈ™ È™i sfântul risipitor asta fac. Vorbesc prin fapte despre pocăinÈ›a adevărată, despre sfinÈ›enia de viaÈ›ă purtătoare. Să le călcăm pe urme, să le imităm exemplul, ca să trăim Raiul de pe-acum…"

Crestinii stiu ca sufletul este mai de cinste decat toate cele create, pentru ca doar omul a fost creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ia seama cat de mare este cerul si pamantul, si cat de mari si slavite sunt creaturile care se gasesc deasupra acestora! Omul insa este mai cinstit decat toate creaturile, deoarece doar asupra acestuia Dumnezeu Si-a aratat bunavointa Lui speciala, cu toate ca si vietatile marii, si muntii, si fiarele, in privinta marimii, sunt deasupra omului. Ia seama la vrednicia ta, omule, priveste cata este! Pentru ca Dumnezeu te-a creat mai inalt decat ingerii, si de aceea El Insusi a venit pe pamant ca sa-ti ofere ajutor si izbavire!

Dumnezeu si cu ingerii au venit pentru mantuirea ta! Pentru ca Fiul Imparatului a facut sfat cu Parintele Sau, Care L-a trimis pe Logos, adica pe Fiul, Cel ce a luat trup omenesc si Si-a ascuns dumnezeirea Sa, ca sa-L mantuiasca pe cel asemenea Lui, si Si-a jertfit trupul Sau pe cruce.

Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

CUPRINS

Cuvânt înainte

1. Cine este răspunzător pentru rău?

2. Suntem responsabili pentru toate

3. Influenţa binelui şi a răului

4. Proporţii nebănuite

5. Responsabilitatea familiei

6. Forme de adresare

7. Împreună-răspunzători

8. Biserica: organismul cel mai complex

9. Iubirea

10. Pocăinţa

11. În loc de încheiere

Numai Ortodoxia a păstrat adevărata viziune creştină asupra femeii. Adevăratul creştinism recunoaşte demnitatea fiecărui om. În acest sens, predomină caracterul de universalitate. Creştinismul nu este religia domestică a niciunei familii, nici religia naţională a vreunei naţiuni. Creştinismul nu este limitat la o castă sau la un grup select. Încă de la începuturile sale, a chemat la sine întreaga omenire, a promis mântuirea tuturor oamenilor (Luca 2, 31-32) şi a predicat tuturor naţiunilor (Matei 28, 19). Numai creştinismul le-a arătat oamenilor pe Dumnezeul unic şi universal, Care este Tatăl Ceresc al oamenilor de toate naţiunile, fie că sunt evrei, eleni sau barbari, sclavi sau liberi, bărbaţi sau femei. Astfel, dreptul omului ca făptură a lui Dumnezeu este plasat în creştinism mai presus decât toate drepturile şi privilegiile conferite de descendenţă, clasă, sex sau poziţie socială. Vechiul ideal al omului, definit pe baza acestor condiţii exterioare, nu are nimic în comun cu idealul creştin. Fostele virtuţi păgâne – curajul, bravura, forţa exterioară – sunt înlocuite în creştinism cu virtuţi morale, cum ar fi credinţa, dragostea, smerenia. Puterea exterioară cedează locul puterii morale; duhul triumfă asupra trupului.