Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt. Rugăciunea, postul, privegherile, milosteniile şi toate celelalte fapte bune făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace pentru a-L primi pe Sfântul Duh.

Această învăţătură a fost dată de Cuviosul Serafim de Sarov lui N.A. Motovilov, unul din marii săi admiratori, pe care l-a vindecat de o suferinţă foarte grea. Motovilov a scris pe urmă cele auzite de la Părintele Serafim, dar însemnările lui au stat în Mănăstirea Diveevo mai mult de 70 de ani.

În viaÈ›a preoÈ›ească, păstorul este dator să se întâlnească în fiecare zi cu oameni care poartă poveri, uneori uÈ™oare, alteori grele, iar câteodată cu anevoie de dus. Întrebările pe care aceÈ™tia le pun sunt adesea fără răspuns. Și totuÈ™i ei au sentimentul că preotul are răspunsuri È™i rezolvări gata pregătite. Durerea este de aÈ™a natură, că oamenii insistă È™i cer un răspuns, o licărire de lumină, o speranÈ›ă...

Cam aÈ™a am început È™i eu să scriu această cărÈ›ulie. Cu mult timp în urmă, o studentă, fiind zdrobită de moartea neaÈ™teptată a tatălui ei, voia să mă vadă. Am discutat împreună mult timp. Mi-a vorbit despre familia ei, cât de unită È™i de iubită era, dar un infarct a năruit totul. „Dumnezeu este nedrept”, îmi tot spunea ea. Înainte de-a apuca să-È™i revină, s-a trezit cu o altă lovitură. O rudă de-a ei, care îi era ca un al doilea părinte, a plecat pe neaÈ™teptate. Deznădejdea o copleÈ™ea. „Orice mi-aÈ›i spune, Dumnezeu e nedrept...”

Desigur, poate că timpul e cel mai bun medic, îndeosebi pentru cei care se confruntă cu un deces. Doar că întrebările rămân, chiar dacă intensitatea lor e mai mică. AÈ™adar, Dumnezeu e drept sau nedrept? Ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu È™i cum se împacă ea cu iubirea Lui? Dumnezeu pedepseÈ™te sau iartă?

Tema este foarte vastă È™i presupune multe problematici. În paginile care urmează, vom încerca să prezentăm câteva abordări într-un mod cât mai simplu È™i pe înÈ›eles pentru majoritatea oamenilor simpli, care de multe ori sunt inundaÈ›i de întrebări È™i caută cu disperare o rază de mângâiere. Este de prisos să mai subliniez că această carte nu are pretenÈ›ii È™tiinÈ›ifice. Ea este o expresie a grijii pastorale faÈ›ă de poporul lui Dumnezeu care flămânzeÈ™te È™i însetează după adevăr.

Nectarie al Argolidei

Cuviosul Lavrentie s-a ostenit cu toate puterile sufletului sa se asemene Preadulcelui Iisus si viata lui marturiseste acest lucru. Ea invioreaza duhul si curateste simtamintele morale, ridica privirea omului spre cele inalte. S-a straduit, dupa cuvantul Apostolului, "sa se faca tuturor toate" (I Corinteni 9, 22) si "sa poarte sarcinile celor neputinciosi" (Galateni 6, 2) pe umerii sai, inteleptind, mangaind, intarind cu rugaciunea si cu sfatul duhovnicesc.

Iisus Şi-a ridicat ochii în sus, acolo unde îi era întotdeauna inima, şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42).După ce a rostit aceste cuvinte, Iisus a strigat cu glas tare: Lazăre, ieÈ™i afară! În urma acestui strigăt, mortul, care zăcea de patru zile, s-a ridicat imediat È™i a ieÈ™it din mormânt, aÈ™a cum fusese aÈ™ezat acolo, cu faÈ›a înfăÈ™uratăîntr-o mahramă È™i cu braÈ›ele È™i picioarele legate în giulgiuri.Puterea care a sfărâmat lanÈ›urile morÈ›ii a rupt È™i aceste bariere. Domnul a poruncit ca vălurile È™i fâÈ™iile de pânză care-l legau să fie îndepărtate. O minune atât de neaÈ™teptatăÈ™i extraordinară nu putea să provoace doar uimire, ci È™i frică. Se afla în faÈ›a tuturor, un om care cu o clipă înainte fusese în cealaltă lume È™i pe care semenii lui nu se aÈ™teptau să-l revadă pânăîn ziua de apoi! Era oare posibil să priveÈ™ti la Lazăr È™i să nu crezi în Iisus? MulÈ›i dintre evreii prezenÈ›i acolo au ajuns, într-adevăr, să creadă în El.

Cartea prezintă o adunare de minuni săvârÈ™ite în special prin Sfânta ÎmpărtăÈ™anie, ca un îndemn la unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfântul Trup È™i Sânge al Domnului Dumnezeului È™i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar È™i a altora care din vremuri străvechi È™i până în zilele noastre au îndemnat la trăire sfântă È™i practicarea virtuÈ›ilor. Lucrarea de faÈ›ă are È™i menirea de a argumenta continuitatea minunilor până în zilele noastre, deÈ™i mult ne-am depărtat de trăirea primilor creÈ™tini.

Preot Tănase Nicolae

Succesul (şi tocmai către el tinde atât omul credincios, cât şi cel necredincios, şi în sfera pământească, şi în cea cerească) – nu este o cale de mijloc, ci o coincidenţă între scop şi rezultat. Societatea propune criteriile sale în ceea ce priveşte succesul.

De exemplu, se spune: „Rău este acel soldat care nu vrea să devină general” – dar este destul de clar că cei mai mulţi dintre soldaţi nu urmăresc deloc să devină generali şi mulţi dintre ei, fiind soldaţi de rând, îşi stabilesc ca obiectiv: să obţină gradul de fruntaş.

Pe lângă criteriile exterioare, există şi părerile lăuntrice ale omului cu privire la succes şi armonia dintre ele ajută la formarea obiectivelor în viaţă.

Astfel, în mod conştient sau inconştient omul îşi stabileşte obiective şi tinde să le realizeze. Dacă totul se aranjează sau iese chiar mai bine decât şi-a dorit el, omul îşi spune în sinea sa că a dobândit succes şi tot aşa spune despre el şi societatea. Dar mai există o unitate de măsură, care este cea mai importantă: pentru omul credincios este necesar ca obiectivele sale să coincidă cu Pronia lui Dumnezeu.