Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Am devenit superficiali. Cine are dorinte
dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare?
Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa‑i simta
frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu
va fi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice.
Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de
deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la
radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime.
Am ratacit cu totii. Ne‑am legat de dorinte marunte
si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea.
Parintele Porfirie spunea: „Vom vedea haosul traind
in noi si vom spune: «Inapoi! Inapoi! Cu totii ne‑am
ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”. Doar cel ce
are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit
nicicand. Ganditi‑va la un electrician care detine toate
uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o
instalatie electrica intr‑o casa, dar ii lipsesc prizele
si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte
nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate
lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile
noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui
Dumnezeu nu exista in viata noastra.
Si totusi exista solutii...

Să nu creadă cineva că aceste omilii au ca scop să încânte sau să se facă plăcute urechilor. Scopul este acela de a învăţa, de a descoperi adevărul, voia Domnului; să ne trezească conştiinţa, să mustre, să mângâie, să întărească, să reconsidere poziţii greşite şi să arate calea către pocăinţă şi mântuire. Acesta este scopul temelor şi a tâlcuirilor ce ne stau înainte.

Cartea Mariei Sarajishvili Cerurile deschise este uimitoare, impecabila, induiosatoare si pe alocuri trista. Povestirile ei scurte sunt despre oamenii crestin-ortodocsi, de diferite varste si statut social, dar ceea ce-i uneste este credinta vie in Hristos si milostivirea Lui. Unele povestiri insufla tristete, pentru ca viata omului ortodox uneori este grea, anevoioasa, insa Dumnezeu este milostiv cu noi, si ne poarta de grija. Aceasta este o carte pentru noi toti, fiecare va gasi in ea ceva propriu, nativ, ceva din ceea ce a trait sau a suferit.
Ea scrie povestiri amuzante, dar si triste despre viata crestin-ortodoxa. Triste pentru ca multi oameni in zilele noastre au o viata grea. Si totusi, aceste povesti sunt amuzante, pentru ca tot mai multi oameni venind la biserica isi intaresc convingerea ca toti crestinii ortodocsi sunt uniti spiritual, fiind frati si surori in Hristos.
Simple si expresive povestirile ei descrie viata de dupa destramarea Uniunii Sovietice cand in Georgia a urmat saracia si somajul. Scenele de zi cu zi luate din viata reala dezvaluie Ortodoxia in Caucaz. Umorul fin rezoneaza cu tristetea si durerea vietii cotidiene. Prin continutul povestirilor sale autoarea trezeste constiinta umana si dezvaluie pronia lui Dumnezeu in viata fiecarui om.

—Ascultati! Ascultati! Regele Vladimir declara concurs de sculptura in Piata Florilor.

In oraşul Luminii artistii sunt persoane importante.  Iar cel care va castiga acest concurs va avea o stea de aur in Coltul Artistilor, cu numele lui gravat in colturi.  Insa pe artistul castigator, pe marele sculptor, care va impodobi orasul sau cu capodopere, nu-l va afla nimeni.  Un oras intreg il va cauta, pana cand il va descoperi Artistul Vesnic, care ne cunoaste pe noi toti.

O povestire despre frumusetea smereniei, care ne aminteste ca tot ceea ce noi ascundem in simplitate, cantareste o vesnicie…

Prin acest volum, editura incheie tiparirea sirului de comentarii la Psalmi, carte la care au ostenit Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sfantul Nicodim Aghioritul, alegand cele mai folositoare talcuiri ale Sfintilor Parinti.

Nu putini credinciosi, facandu-si canonul primit de la duhovnic sau auzind psalmi in cultul Bisericii in mod special la Utrenie si Vecernie, au avut nelamuriri privitoare la sensul unor versete mai greu de inteles.  Cartea de fata este, s-ar putea spune, o culegere de lamuriri, de raspunsuri la intrebarile pe care si le poate pune cel care citeste psalmii si nu are pe cine sa intrebe pentru a se limpezii.

Dumnezeu a venit pe pământ pentru a-i face pe oameni asemenea Lui. Aceasta este pentru mine în acelaşi timp chemarea de a-i vedea pe fraţii şi surorile mele mai mari decât mine. Acesta este cel mai tainic gând şi impuls al vieţii mele. De aceea Sfântul Siluan spune că „ fratele nostru este viaţa noastră”. Mă smeresc în faţa fiecărei persoane pe care o primesc în inimă (fiindcă, prin intermediul unei mici comuniuni, se ajunge la dragostea faţă de întreaga lume, respectiv la Hristos). Mă rog şi mă întreb ce îi este necesar acelui frate sau surori pentru mântuire, şi îmi vine gândul: să fii primul om în această lume nefericită care nu îl va călca şi care se va ruga ca Dumnezeu să-i dăruiască simţământul vieţii, în locul morţii care l-a învăluit, care îl va privi aşa cum vrea Dumnezeu şi care îi va da posibilitatea ca din sufletul său să scoată comoara duhovnicească ascunsă; fără a lua în consideraţie dacă el acceptă sau nu. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. (Ioan 5, 21)