Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Inima copilului ar trebui sa fie deschisa pentru Dumnezeu mai mult decat inima adultului. Insa in viata reala parintii atenti se confrunta de obicei cu niste fapte triste. Spun „atenti”, pentru ca adesea aceste probleme pur si simplu raman neobservate, cu mirare fiind vazut abia rezultatul – lipsa de rugaciune in viata copiilor mai mari... Atunci cand copilul I se adreseaza lui Dumnezeu de mic, scurtele lui suspine reprezinta chiar prima lui rugaciune. Un copil foarte mic participa cu entuziasm la rugaciunea parintilor, mai ales in biserica: el se inchina cu sarguinta, saruta icoanele, imita miscarile fetelor bisericesti, ceea ce nu poate sa nu-i induioseze pe adulti.

Este nevoie ca micutul in fiecare zi sa se roage impreuna cu parintii. Este foarte important! In primul rand, el insusi se va deprinde cu nevointa rugaciunii. In al doilea rand, va vedea exemplul evlaviei. Va sti ca si pentru parinti rugaciunea este un lucru important, necesar, obligatoriu. Rugandu-se cu copilul 5-10 minute, parintii pot sa il lase si sa isi continue rugaciunea.

Copii frumoşi, cărticica aceasta ne poartă spre anii de început ai secolului al XIX-lea, ani în care Ţara Românească a fost binecuvântată de Dumnezeu cu unul dintre cei mai de seamă Mitropoliţi ai ei, astăzi trecut în rândul Sfinţilor: Sfântul Grigorie, de la Mănăstirea Căldăruşani!

A fost un ierarh atât de învăţat, atât de iubitor de carte şi de rugăciune, încât a rămas în amintirea şi conştiinţa oamenilor, peste vremi, cu supranumele de Dascălu. Haideţi, să îl cunoaştem, să îi aflăm potecile pe care şi-a purtat paşii smeriţi, prin viaţă, şi, astfel, să ne putem apropia mai cu evlavie şi cu recunoştinţă de sfintele sale moaşte, la Căldăruşani, când vom merge, la închinare!

Sfantul Petru a fost Cneaz al Muromului, iar Sfanta Fevronia a fost fiica unor apicultori. Atunci cand Sfantul Petru s-a imbolnavit, Sfanta Fevronia l-a vindecat, iar apoi s-au casatorit. Ei au fost prigoniti din cauza originilor Sfintei Fevronia, insa au biruit toate prin dragostea si devotamentul unul fata de celalalt. Ei au adormit intru Domnul in aceeasi zi si la aceeasi ora.

Sfintii Petru si Fevronia au fost si raman un model de casatorie crestina, viata lor fiind un minunat exemplu pentru toti cei care-si doresc o familiei sau au intemeiat deja una. Ei sunt Grabnic Ajutatori pentru cei care vor sa se casatoreasca, dar si pentru cei care intampina diverse probleme in familie.

In Rusia, ziua de 8 iulie (25 iunie) e zi de sarbatoare oficiala - “Ziua familiei, dragostei si fidelitatii”, ce se serbeaza in numele Sfintilor Petru si Fevronia.

Autorul prezentului volum a fost preocupat de identitatea celor doi Dionisie inca din anii studiilor doctorale. Perseverenta lui in aceasta directie a atras atentia invatatilor din tara si din strainatate. Unul dintre ei o caracterizeaza astfel:

Continuand preocupari mai vechi, cu pasiune crescanda, Ghoerghe I. Dragulin ne propune "O opera necunoscuta a lui Dionisie Exiguul". Intarita cu metoda, sapat dupa toate regulile stiintei arheologiei aplicate in cercetarea hermeneutica, pamantul cultural al Patriei descopera tezaure tot mai multe si tot mai valoroase, care ne lumineaza trecutul indepartat si ni-l apropie. Si toate ne spun cat de devreme am intrat in cultura cu forte proprii, nu numai invatand de la altii cu geniul sincronizarii, dar producandu-ne noi insine cu oameni si opere demne de receptare in circuitul mondial.

Dionisie Exiguul isi precizeaza si isi intareste, prin cei doi cercetatori, un profil nou, de o suprafata si o insemnatate coplesitoare pentru secolul al V-lea straromanesc. (...)au urmat in cercetarea epocii o pista proprie, reusind performante in care altii care s-au ocupat de aceasta perioada nu au reusit.

Am speranta ca se vor gasi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut intr-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecand a incercat sa indrepte ceva in propria viata, sa isi gaseasca drumul modest, precum si folosul in cele mari si mici. De obicei, cititorul cauta sa se regaseasca in carte mai degraba pe el insusi decat pe cel care a scris-o. Nu m-am gandit niciodata ca intr-o buna zi ma voi aseza sa tastez cu inversunare, suferind din nou si repovestindu-mi trecutul, pentru a le infatisa celor din jur cum traieste un om cu copilaria amputata. Imi este nemaipomenit de greu sa o fac, de fiecare data bagandu-ma undeva sub piele, smulgand de acolo un vechi jurnal insangerat, atragand si distragand cititorul prin trecutul si prezentul meu, ori poate chiar prin viitor.

Pierdem o buna parte din respectul de sine din momentul in care crestem intr-o familie in care printii nu ne spun care este identitatea noastra culturala, dar si din momentul in care, trecand prin anii de scoala, profesorii nu ne spun in ce consta frumusetea literaturii noastre. Cu acest handicap identitar suntem abandonati unei societati in care literatura indeplineste tot mai mult rolul de instrument ideologic. Cine suntem cu adevarat?

Am decis sa scriu o carte despre frumusetea Sfintilor carturari, fiindca literatura exista doar in virtutea acestei frumuseti. Este o frumusete care ne face liberi, care ne indruma spre Cel ce este izvorul a tot ceea ce e frumos in lumea noastra. Cunoscand aceasta frumusete, ne putem delimita de toate acele frumuseti inrobitoare, egoiste, patimase, nemantuitoare. In operele Sfintilor carturari intalnim acel model al frumusetii echivalent identitatii noastre culturale.

Sergiu Ciocarlan