Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Asa cum negustorul aduna felurite marfuri din diferite tari si le aduce, si le pastreaza la el acasa, tot asa si crestinul poate sa adune din aceasta lume ganduri folositoare de suflet, sa le puna in inima lui si prin aceastea sa se zideasca sufletul sau. Crestine, de ne vom indrepta cu toata inima catre Dumnezeu, El ne va lumina cu a Lui lumina si ne va incalzi cu a Lui dragoste. Nu il poate vedea pe Dumnezeul cel vesnic sufletul bolnav de viclenie, de mandrie, de ingamfare, de iubire de sine, de iubirea acestei lumi. Numai ochii simpli si sanatosi ai sufletului Il pot vedea pe Dumnezeu. Dar si aceasta vedere tot de la Dumnezeu este, caci, fara ajutorul Lui, sufletul nu are putinta sa-l cunoasca si sa-L vada. El insa se descopera pruncilor simpli si lipsiti de rautate. "Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor" (Matei 11:25).

Viaţa duhovnicească este imposibilă fără introspecţie. Însă este introspecţia pe măsura puterilor oricui? Cufundarea în propria copilărie, în circumstanţele vieţii familiei părinteşti, reprezintă un test de maturitate personală şi implică responsabilitatea personală pentru întreaga viaţă: pentru trecut, prezent şi viitor. Or, responsabilitatea presupune că nimeni în afară de noi nu poate fi răspunzător pentru trecutul nostru. O persoană matură nu poate zice: „Părinţii mei sunt de vină pentru cine am ajuns. Am devenit astfel deoarece am avut o copilărie îngrozitoare”. 

Prin urmare copilăria nu poate fi învinovăţită pentru toate. Copilăria constituie perioada din care, oricare ar fi fost ea, omul creşte. Dacă un adult susţine că nu poate depăşi ceea ce au făcut părinţii şi, după încheierea activităţii unui psiholog, anunţă că este dispus să‑i ierte, atunci iese la lumină o fărădelege.

Copiii nu sunt în măsură să‑şi judece părinţii! Sarcina maturizării şi obiectivul psihoterapiei este de a ajuta persoana să accepte cu respect şi recunoştinţă ceea ce i‑au putut oferi părinţii, să se împace cu ideea că nu a primit suficient sau că a fost chiar rănită, devenind obiectul unei nedreptăţi (este foarte important să le spunem lucrurilor pe nume).

Prin acest volum, editura incheie tiparirea sirului de comentarii la Psalmi, carte la care au ostenit Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sfantul Nicodim Aghioritul, alegand cele mai folositoare talcuiri ale Sfintilor Parinti.

Nu putini credinciosi, facandu-si canonul primit de la duhovnic sau auzind psalmi in cultul Bisericii in mod special la Utrenie si Vecernie, au avut nelamuriri privitoare la sensul unor versete mai greu de inteles.  Cartea de fata este, s-ar putea spune, o culegere de lamuriri, de raspunsuri la intrebarile pe care si le poate pune cel care citeste psalmii si nu are pe cine sa intrebe pentru a se limpezii.

CredinÈ›a, în tot ceea ce È›ine de ea, rupe legăturile legilor cunoaÈ™terii. CunoaÈ™terea nu are puterea de a face nimic fără cercetare È™i investigaÈ›ie. Iar credinÈ›a cere un mod de gândire curat È™i simplu, departe de orice inventivitate È™i căutare de căi. Casa credinÈ›ei este o înÈ›elegere copilăreascăÈ™i o inimă simplă. CunoaÈ™terea întinde capcane simplităÈ›ii inimii È™i a înÈ›elegerii È™i se opune acesteia. CunoaÈ™terea este rânduiala firii, în timp ce credinÈ›a îÈ™i realizează lucrarea deasupra legilor firii. CunoaÈ™terea este însoÈ›ită de frică, iar credinÈ›a – de nădejde.În măsura în care o fiinÈ›ă umană este condusă de căile cunoaÈ™terii, este legată de frică È™i nu poate scăpa de ea. Dar Cine urmează credinÈ›a devine curând liber È™i autonom È™i, ca fiu al lui Dumnezeu, se bucură de toate. Aceste moduri de trăire au condus lumea timp de cinci mii de ani, dar omul nu È™i-a putut ridica capul dinspre pământ È™i nu a putut înÈ›elege puterea Creatorului său, până când credinÈ›a noastră nu a strălucit È™i nu ne-a eliberat din întunericul robiei pământeÈ™ti È™i al supunerii deÈ™arte, cu o minte stearpă È™i aburindă. Între timp, chiar È™i acum, când am găsit o mare netulburatăÈ™i o comoară neexploatată, tânjim din nou să ne retragem la izvoarele sărace. Nu există cunoaÈ™tere care să nu fie sărăcăcioasă, oricât de mult ar fi îmbogăÈ›ită, iar comoara credinÈ›ei nu încape nici pe pământ È™i nici în cer” (Cuvântul XXV)

Pe urmele „Rugăciunii lui Iisus”, din pustia Nitriei a Egiptului în Sfântul Munte și pe insulele  Solovățului din Marea Albă.Deși este mirean, nu șovăie să se caracterizeze pe sine cu însușiri pe care unii le consideră potrivite doar pentru preoți și monahi. Este un isihast și colivad filocalic. Firește, nu în faptă, pentru că este personificarea păcatului, ci în crezurile și în dorințele lui sufletești.Filocalic, pentru că spiritul și litera Filocaliei Părinților Niptici îi fac sufletul să tresalte. Isihast, pentru că învățătura Sfântului Grigorie Palama despre experiența omenească a Luminii necreate a dat sens căutărilor lui. Adică, după cum scrie Sfântul Siluan Athonitul în capitolul „Despre pace”, una e să crezi în existența lui Dumnezeu, și alta să-L cunoști pe Dumnezeu întru Duhul Sfânt. Vrea să creadă că este și colivad, fiindcă nu acceptă nicio concesie în fața adevărului și a Tradiției Bisericii.