Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Depresia nu este folositoare la nimic. Doar pagubă aduce. Niciodată nu aduce ceva bun. Doar rău aduce. Nu rezolvă nicio problemă, ci doar generează probleme. Să nu ne îndreptăÈ›im că noi nu vrem să fim deprimaÈ›i, ci că depresia vine de la sine. Suntem È™i noi de vină fiindcă îi deschidem larg uÈ™a să intre.

Să învăÈ›ăm să nu vedem jumătatea goală a paharului, ci pe cea plină. Și dacă plouă torenÈ›ial, să zicem: „Ce vreme frumoasă se face!”. Cu calm È™i optimism, cu credinÈ›ă È™i nădejde în Dumnezeu, cu încredere în buna Sa purtare de grijă să înfruntăm È™i micile, È™i marile noastre depresii, È™i micile, È™i marile noastre probleme È™i evenimentele tulburătoare ale vieÈ›ii noastre. Să combatem depresia cu toate mijloacele harului pe care Biserica ni le oferă din belÈ™ug, ca să se risipească norii negri ai depresiei È™i să primim ca o rouă din cer roadele binecuvântate ale păcii È™i ale odihnei sufletelor noastre.

În principal, să învăÈ›ăm să fim oameni ai iubirii È™i ai păcii, iertând din lăuntrul inimii noastre pe aceia care ne-au greÈ™it. Îndată ce îi iertăm pe cei care ne-au mâhnit, tristeÈ›ea noastră se transformă în bucurie, iar necazul în veselie. SimÈ›im veselie în inima noastră chiar È™i în suferinÈ›a noastră. Prin iertare se liniÈ™tesc inimile noastre, diavolul este ruÈ™inat, iar Dumnezeu este slăvit!

Depresia: o boală sufletească generală



Care este deprimarea pe care o condamnă Sfântul Apostolul Pavel?


1. Deosebirea dintre necaz și deprimare

2. Întristarea, un sentiment patogen

3. O stare a voinței

4. „... moarte lucrează”

5. Roadă a puÈ›inei credinÈ›e

6. Stare fatalistă/Fatalismul

7. Este păcat

Pricinile depresiei
AÈ™a-zisele încercări ale vieÈ›ii
Problemele insolubile
Chestiunile legate de sănătatea noastră
AÈ™teptările noastre neîmplinite
DiferenÈ›ele noastre faÈ›ă de ceilalÈ›i
Căderile noastre
Observațiile celorlalți
Pricinile imaginare
Tipul de temperament
Timpul liber
Diavolul și depresia


Roadele amare ale depresiei
„Nedumerire cruntă È™i întuneric”
Ne omoară harismele
Alungă pacea sufletului
Ne face viaÈ›a problematică
Lipsă de armonie în relaÈ›iile cu ceilalÈ›i
VrăjmaÈ™ al sănătăÈ›ii noastre
Depresia È™i viaÈ›a duhovnicească


Combaterea depresiei


„Toate le pot în Hristos, Care mă întăreÈ™te” (Filip. 4, 13)
Recursul la pocăinÈ›ă
CunoaÈ™terea de sine È™i hotărâri mântuitoare
Izbăvirea de fatalism
Venirea cu picioarele pe pământ
Împăcarea cu realitatea
„Umblăm prin credinÈ›ă”
Gândul la moarte
„AveÈ›i nevoie de răbdare” (Evr. 1, 36)
Combate răul la rădăcina lui
Exerciții de destindere

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Suferinţa vădeşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Suferinţa explică încercările din partea milei lui Dumnezeu, Care încearcă, cu marile şi cele mai de pe urmă suferinţe, să ne conducă la veşnica mântuire şi bucurie.
În mâinile noastre stă puterea de a ne folosi corect de suferinţa noastră.
Să o facem aripă, nu lanţ. Să nu ne folosim de ea ca să ne trimită legaţi în locul chinului nespus şi a durerilor insuportabile şi a suspinelor, ci să o valorificăm astfel încât
să ne deschidă drumul şi să ne înalţe la Raiul luminos al lui Dumnezeu, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Vara, la KoniÈ›a, ochii micuÈ›ului Arsenie privesc "Lumina lumii". Odată cu trecerea timpului Arsenie devine îndrăgitul nostru părinte Paisie. Copiii noÈ™tri despre viaÈ›a lui È™i se vor bucura la citirea micilor întâmplări încântătoare, pline de înÈ›elepciune È™i umor.

Mulţumirea sufletească, pe care o simte omul în urma împlinirii regulilor, nu are nimic în comun cu viaţa duhovnicească şi cu Ortodoxia. Pesemne că o astfel de mulţumire, de pe urma meritelor lor, simţeau şi fariseii, care nu au vrut să Îl primească pe Hristos. Poate că ceva asemănător simt şi oamenii, care urmăresc cu râvnă în biserici – cine, cum şi ce face, ca să nu pună la întâmplare o lumânare sau să nu treacă din întâmplare pe unde nu trebuie şi când nu trebuie. Însuşirea exterioară a regulilor devine o barieră serioasă în calea către Biserică, iar „ortodocşii”, care împlinesc numai regulile exterioare ale
Bisericii, sunt o piedică şi mai cumplită pentru oamenii care Îl caută pe Hristos.

În această carte sunt adunate întrebări ale oamenilor, care într-un fel sau altul s-au ciocnit în viaţa lor duhovnicească de manifestările pseudoortodoxiei. La aceste întrebări răspunde un propovăduitor şi publicist contemporan, ieromonahul Macarie Marchiş.Părintele Macarie a ajutat deja mulţi oameni să vină la Biserică şi să găsească răspunsuri la întrebări importante şi „incomode”. Nădăjduim foarte mult, iubiţi cititori, că această serie de cărţi, pregătită de editura noastră, vă va ajuta şi pe dumneavoastră să găsiţi calea către Hristos.

Chipul Sfantului Mucenic Haralambie, cel slavit de insasi slava Mielului Injunghiat, prin viata plina de lumina jertfei pentru Hristos, misca sufletele credinciosilor, dar mai ales acel suflet care vrea sa se apropie cu evlavie si sa cerceteze cu atentie aceasta viata muceniceasca.  Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credintei crestine si al jertfei pentru aceasta.  A fost un adevarat slujitor al altarului, cu adanca cunostinta a misiunii sale sfinte, cu constiinta ca ofera cu mainile sale celor credinciosi viata cereasca, Trupul si Sangele Mantuitorului. 
A fost un indrumator de suflete plin de virtuti si intelepciune, o pilda vie de viata duhovniceasca, un sprijin puternic pentru credinciosii vremii sale, dar si o personalitate care inspira celor prezenti, clerici, laici sau necredinciosi, multa barbatie.  Mucenicia vietii sale sfinte, plina de rabdarea in Duhul Sfant, de curaj, de nadejde in Hristos, este pecetluita de chinurile infricosatoare ale trupului sau batran, pentru a deveni „cel mare intre mucenici”.  Prin martiriul sau si prin dragostea sa a dobandit dragostea tuturor celor care cred in Hristos.