Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sfantul Ioan Gura de Aur a fost numit Crainucul milosteniei si asta in chip foarte potrivit, deoarece milostenia este tema cea mai iubita a Sfantului.  Aproape ca nu exista omilie in care sa nu aminteasca despremilostenie.  Chiar si ascultatorii sai, in multe imprejurari, erau cumva nemultumiti, zicand Iar ne va vorbi despre milostenie.  In multe situatii, cuvantul sau era atat de convingator, incat auditoriul izbucnea in aplauze, dar si implinea in chip practic cele spuse. 

Remarcând declinul puternic al vieÈ›ii religioase È™i al credinÈ›ei din secolul trecut, Profesorul Bulgakov afirmă: „După ce a desfiinÈ›at religia lui Dumnezeu, omenirea încearcă să inventeze o nouă religie È™i caută zeităÈ›i pentru ea în sine È™i în jurul ei, în interiorul È™i în exteriorul ei. Se întreprind încercări alternative: religia minţii (cultul raţiunii în timpul marii RevoluÈ›ii Franceze); religia umanistă, la Kant È™i Feuerbach; religia socialismului; religia omeniei pure; religia supraomului în vremurile moderne şi etc.În sufletul omenirii care Îl pierde pe Dumnezeu trebuie să se fi format o golire cumplită. Căci poate accepta o anumită doctrină, dar nu poate îneca în sine glasul veşniciei, setea de conÈ›inut absolut (adică complet È™i desăvârşit) al vieÈ›ii. După ce a stins Soarele, umanitatea încearcă să păstreze lumina È™i căldura Lui. Face un efort convulsiv pentru a salva È™i a È›ine divinul È™i a umple golul apărut cu noi zeităÈ›i. Dar solul alunecos se prăbuşeşte sub picioare ei, iar atmosfera duhovnicească devine din ce în ce mai intensă È™i mai apăsătoare”.

Scrierile Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu si ale marilor dascali ai Bisericii, pe care pronia lui Dumnezeu si iubirea credinciosilor le-a pastrat pana in zilele noastre, si mai ales in forma lor de la inceput, sunt o comoara nepreuita plina de harul dumnezeiesc.  Si deoarece viata acestor pastori ai turmei cuvantatoare a lui Hristos insemna aplicarea Evangheliei in fapt, si intruparea cuvantului dumnezeiesc, cine poate sa puna la indoiala faptul ca ei sunt talcuitorii si hermeneutii cei mai potriviti si mai autentici?  Si este o binecuvantare cereasca pentru credinciosul crestin sa intre in comuniune cu ei, prin mijlocirea acestor texte unice si sa se hraneasca duhovniceste cu hrana vartoasa, buna la gust, pe care Parintii nostri s-au aratat capabili s-o pregateasca dupa atatea lupte.

Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre. Atunci când aceasta simte dulceaÈ›a dumnezeiască, respinge toate desfătările pământeÈ™ti È™i nu găseÈ™te plăcere în nimic pământesc; totul trăieÈ™te în cer, acolo unde-È™i are comoara. Dar ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu se extinde în interior È™i în exterior, pentru că, atunci când tot ceea ce se spune este împlinit înlăuntru, totul din afară este reconstruit după acelaÈ™i duh È™i principii.În acelaÈ™i duh, limba, ochii, urechile È™i toate celelalte simÈ›uri încep să funcÈ›ioneze. În acelaÈ™i duh, toată miÈ™carea È™i toată acÈ›iunea se îndreaptă spre exterior, în intimitate, în familie, la muncă, în societate È™i în toate relaÈ›iile lumeÈ™ti. Pe scurt, atunci, în toate manifestările vieÈ›ii noastre interioare, Dumnezeu este conducătorul tangibil, pecetluit în atenÈ›ia tuturor, după cuvântul Domnului: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Oricine caută, găseÈ™te ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (cf. I Corinteni 15, 28). În acest fel, precum în ceruri Domnul Se odihneÈ™te pe heruvimi È™i serafimi, tot aÈ™a È™i în acest suflet, în toate puterile duhului său, devenit conÈ™tient È™i făuritor, dirijează totul înăuntru È™i în afară pentru a-I plăcea numai Lui, iubindu-L din toată inima sa şi din tot sufletul său şi din toată puterea sa şi din tot cugetul său ( cf. Luca 10, 27).

Îndatoririle creÈ™tinului sunt faptele care îi sunt prescrise de Cuvântul lui Dumnezeu È™i prin care trebuie să se exprime viaÈ›a lui lăuntrică, tainică, trăită în credinÈ›ăÈ™i reflectatăîn toate relaÈ›iile lui.

Conform relaÈ›iei întreite a creÈ™tinului – cu Dumnezeu, cu aproapele său È™i cu sine însuÈ™i –îndatoririle lui se împart, în general, în trei tipuri: îndatoriri faÈ›ă de Dumnezeu, faÈ›ă de aproapele său È™i faÈ›ă de sine însuÈ™i. Dar, întrucât în relaÈ›ia cu aproapele său creÈ™tinul trebuie să acÈ›ioneze fie ca membru al familiei, fie ca membru al societăÈ›ii civile, fie ca membru al Bisericii, îndatoririle lui faÈ›ă de aproapele se împart, de asemenea, în trei tipuri: îndatoriri faÈ›ă de familie, faÈ›ă de societate È™i faÈ›ă de Biserică.

Au trecut ani de la uciderea parintilor Vasile, Terapont si Trofim.  In acest timp, la cererile oamenilor, au avut loc multe minuni si la mormintele lor, si in alte locuri, departe de Optina.  Ajutorul lor deseori, spre mirarea multora, a fost grabnic.  Noii mucenici nu ne lasa.  Insa ei nu sunt numai ajutatori grabnici in necazurile pamantesti, sunt indrumatorii nostrii in viata traita in rugaciune dupa poruncile Domnului.