Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Cartea de fata vine sa ne provoace la un dureros, dar necesar parcurs duhovnicesc. Amintirea mortii, meditarea la cele ce vor sa fie dupa "marea trecere", precum si datoria crestineasca de a face cele cuvenite pentru sufletele celor adormiti, sunt cateva imperative pe care rebuie sa le avem in vedere. Autorul trateaza amanuntitproblema vietii de dupa moarte, oferind raspuns la multe intrebari legate de aceasta tema. Discursul sa u este fundamentat pe dovezi stiintifice si pe invatatura Sfintei Scripturi, presarat la tot pasul cu exemple reale din istoria mai veche sau mai recenta a crestinismului.

Scopul vietii pamantesti a omului este dobandirea sfinteniei daruita de catre Dumnezeu celor smeriti.  Avand in vedere acest aspect al dobandirii sfinteniei, ne dorim ca paginile prezentului Sinaxar sa primeasca adaosuri continue.  Cartea a fost pusa in circulatie ca o provocare si ca un indemn vrednic de urmat al vietii sfintilor consemnati.  Fie ca, prin rugaciunile sfintilor, Sinaxarele sa constituie o pricina de pocainta, un imbold spre indumnezeire, un model de schimbare, de mantuire si de sfintire.

Prezentul volum cuprinde vietile sfintilor cunoscuti din secolele XIX-XX (1800-2000) ale Bisericilor locale recunoscute.

Ca izvoare au fost folosite Sinaxarele existente, internetul, brosuri cu slujbele sfintilor si alte materiale auxiliare.

Care este rolul tatalui? Biblia il numeste cap de familie si cap de neam, chiar si patriarh, adica parinte al parintilor. Din punct de vedere psihologic, tatal este sotul mamei, cel care a nascut si creste, cel care primeste si transmite regulile morale si religioase in familie, cel care este lider duhovnicesc, indrumand spre tinta si reusita, controland randuiala si regulile.

Rolul psihologic al tatalui nu se da la nastere, ca unul de familie si rudenie. El se dobandeste, se formeaza si poate sa ajunga distorsionat. Paternitatea se topeste in vapaia iubirii si a puterii, a sentimentelor si a responsabilitatii. Rolul tatalui este legat genetic de rolul fiului, adica este legat de toate relatiile de familie, de maturitatea personalitatii. Putin probabil ca un barbat infantil sa poata deveni un tata matur. Insa paternitatea poate deveni un motor al barbatiei, o motivare puternica pentru dezvoltarea personalitatii.

Primiti cu bucurie, dreptcredinciosilor, aceasta carte si va indeltniciti intru citirea ei.  Ca daca toti Sfintii, Apostolii, Mucenicii si Cuviosii, care au rabdat multe feluri de chinuri si de necazuri pentru Domnul, au catre Dansul multa indrazneala, ca niste slugi ale Lui, cu cat mai vartos mult milostiva Lui Maica, ceea ce stapaneste toata zidirea, are mai multa indrazneala decat toti Sfintii sa mijloceasca catre Dansul, asa cum s-a aratat in diferite timpuri, mai inainte de a se face Judecata cea a toata lumea, caci a izbavit multe suflete din cursele diavolului, dupa cum se arata in multe carti.

Transmisa doar de textul Evangheliei dupa Luca (15, 11–32), parabola cunoscuta indeobste sub numele de parabola fiului risipitor este cu siguranta una din cele mai profunde si tulburatoare din cate au fost rostite de-a lungul activitatii publice de catre Iisus din Nazaret.  Lectia ei paradoxala a obsedat neincetat generatiile crestine de-a lungul istoriei Bisericii.

Cum intelege omul contemporan, omul secolului XXI, dincolo de simpla identificare, sensurile acestei parabole, a carei simplitate face din ea un text inepuizabil?  Raspunsul la aceasta intrebare il pot da cele sase lecturi antologate in prezentul volum semnate de sase personalitati teologice si culturale actuale.  Diversitatea lor are drept scop realizarea unei simfonii contrapunctice a interpretarilor: un teolog biblic protestant (Joachim Jeremias), doi monahi, unul rasaritean athonit (arhimandritul Vasilios Gondikakis), altul occidental iezuit (P. Marko I. Rupnik), un scriitor-monah, Nicolae Steinhardt (monahul Nicolae Delarohia), un filozof crestin occidental (Jean-Luc Marion) si un filozof roman, Constantin Noica.