Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Sunt cuprinse aici rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt, Preasfânta Treime, Preacurata Fecioară Maria, dar È™i către SfinÈ›ii Apostoli, Dreptul Iov, Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Haralambie, Sfântul Nicolae, Sfântul Pantelimon, SfinÈ›ii Cosma È™i Damian, Sfântul Columba, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Parascheva, Sfântul Ioan cel Nou, SfinÈ›ii Epictet È™i Astion, Sfânta Filofteia, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Ștefan cel Mare, SfinÈ›ii Martiri Brâncoveni, Sfântul Iosif cel Nou, Sfântul Ioan Iacob, Mărturisitorii din închisori, Sfânta Maria SkobÈ›ova, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Sofronie Saharov, Sfântul Iosif Isihastul, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nichifor cel Lepros, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Sven din Arboga È™i Sfântul Ioan Maximovici.

Oamenii aproape ca au intuit cat de mare este intinderea raului prin raspandirea magiei.  Familiile se destrama, bogatiile se risipesc, acolo unde exista sanatate si bucurie acum se arata marasmul si tristetea.  Unde se afla adevarul?  Vrajile pot sa ne vatame?  Si pana in ce punct?  Magia are putere mai mare decat Biserica?  Ce este minunea?  Constituie aceasta unul dintre elementele invataturii si credintei crestine?  Minunea este cu siguranta importanta, dar nu fundamentala.  Lipsa, si nu tagaduirea minunii, nu slabeste cu nimic adevarul credintei noastre.  Minunea are neaparat o pozitie specifica in codicele invataturii crestine, rolul ei este probabil complementar, poate periferic, insa important.

In paginile acestui studiu vom cunoaste si vom cerceta tema cu multa atentie, o vom analiza istoric si teologic, prin prisma invataturii patristice, avand ca fundament Sfanta Scriptura, vom incerca sa-i luminam pe cititorii nostri, incat sa inteleaga in chip corect si dincolo de inselaciune, fiindca minunea este si una dintre realitatile cel mai usor de falsificat ale invataturii crestine, fiind supusa unei exploatari salbatice de insisi credinciosii Bisericii, de laici si, din nefericire, si de catre unii clerici.

(lipsa text)

La ora 1:30 se aud toaca si o voce care cheama la rugaciune. Ne miscam inca grei de somn pe holul slab luminat, apoi prin curtea mare a manastirii, pana la biserica de la etaj. Singura lumina vine de la lumanarile din dreptul icoanelor si al altarului, iar siluetele calugarilor...

Mult trambitata criza mondiala nu este altceva decat inceputul unei revolutii mondiale care se desfasoare atipic pentru noi, in afara tiparului pe care deja il cunoastem din experienta. O numim revolutie intr-un sens impropriu, cai este vorba de fapt de o disolutie - cel putin in ceea ce ne priveste. Mai precis, este un fenomen ce are in vedere - dupa planuri si statute foarte exacte in care se vorbeste despre pesti, ere noi, o noua ordine mondiala, libertati s.a.m.d. - intoarcerea omului catre o alta cale, mai exact intoarcerea fetei omului contemporan de la Hristos.

Mitropolitul Antonie a lasat nestearsa in inima celor ce l-au cunoscut pilda unui propovaduitor si adevarat traitor al Evangheliei, cu darul de a face sa rasune viu cuvantul mantuirii.  Pastor de suflete, el aducea Vestea cea buna in inima celor care il ascultau, insufletind dorul de viata cea adevarata si ravna pentru mantuire.

Vladica stia sa‑l asculte pe om, sa ajunga in adancurile cele mai tainice ale sufletului celui cu care vorbea.

Era un om de o simplitate uimitoare, care avea harul de a te face sa te simti iubit, asumat si nicio­data judecat in vreun fel.  Dar lucrul cel mai important era ca se ruga pentru tine, se ruga cu tine si, langa el, invatai cum sa te rogi „in Duh si in adevar”.  S‑ar putea chiar spune ca era el insusi o adevarata scoala a rugaciunii.

Fie ca multele seminte pe care le‑a sadit cu atata dragoste parinteasca in inimile oamenilor sa rodeasca si sa se inmulteasc din plin!