Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Zis-a Domnul pilda aceasta: ÎmpărăÈ›ia Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luându-È™i candelele lor, au ieÈ™it în întâmpinarea Mirelui. 
Cinci însă dintre ele erau înÈ›elepte, iar cinci erau nebune. 
Cele nebune, luându-È™i canedlele lor, n-au luat cu ele untdelemn în vasew, odată cu candelele lor. 
Dar întârziind Mirele, au aÈ›ipit toate È™i au adormit. 
Iar la miezul nopÈ›ii s-a făcut strigare: Iată, Mirele vine; ieÈ™iÈ›i în întâmpinarea Lui! 
Atunci s-au deÈ™teptat toate acele fecioare È™i È™i-au împodobit candelele lor. 
Iar cele nebune au zis celor înÈ›elepte: daÈ™i-ne din untdelemnul vostru, căci se sting candelele nostre. 
Dar cele înÈ›elepte eu răspuns, zicând: pentru ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă, mai bine duceÈ›i-vă la cei ce vând È™i vă cumpăraÈ›i. 
Plecând însă ele să cumpere, a venit Mirele È™i cele care erau gata au intrat cu El la nuntă È™i uÈ™a s-a închis. 
Iar mai pe urmă au sosit È™i celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 
Dar El răspunzând, a zis: adevăr vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi. 
Drept aceea, privegheaÈ›i, căci nu È™tiÈ›i ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului. 

Matei 25, 1-13

Fata „de modă veche” nu trebuie privită ca modelul perfect, ci ca o posibilă variantă îm­bunătăÈ›ită a fetei timpurilor noastre, care, din nefericire, pare să ignore sau să se ruÈ™ineze de vechile obiceiuri bune – acelea care fac ca o femeie să fie cu adevărat frumoasă È™i demnă de stimă, È™i căminul să fie, datorită ei, ceea ce trebuie să fie cu adevărat: un loc fericit, unde părinÈ›ii È™i copiii, fraÈ›ii È™i surorile învaÈ›ă să se iubească È™i să se ajute unii pe alÈ›ii. 
Dacă întâmplările prin care trece mica Polly ne pun pe gânduri sau ne oferă o lecÈ›ie ce poate fi învăÈ›ată, atunci, în ciuda multelor greutăÈ›i pe care le‑am întâmpinat, pot spune că nu mi‑am neglijat cu totul datoria faÈ›ă de tinerii – băieÈ›i È™i fete – pentru care este o onoare È™i o plăcere să scriu, căci ei mi‑au fost întotdeauna cei mai buni îndrumători, cei mai îngăduitori critici È™i cei mai apropiaÈ›i prieteni. 

In pofida progresului si a succeselor obtinute in cadrul stiintelor psihologiei si a educatiei copiilor, conditiile in care se nasc, se dezvolta si sunt educati copiii astazi devin din ce in ce mai nefaste.

Tematica acestei carti cuprinde principii fundamentale pe care pedagogul trebuie sa le aiba in vedere.  Mai intai, analizeaza familia ca spatiu al influentei pedagogice reciproce si remarca rolul special al mamei si al tatalui in educatia copiilor.  Sunt expuse principiile fundamentale ale asa-numitei educatii anti-despotice sau democratice, precum si importanta incurajarii si a autoevaluarii.  De asemenea,este semnalat modul in care trebuie sa fie transmisa iubirea si cum sa fie legata libertatea de disciplina in cazul copiilor, in cadrul unei cunoasteri si autoeducari continue ale parintilor.  Elementele fundamentale ale intregii educatii sunt dezvoltarea si cultivarea religiozitatii autentice a copiilor inca din frageda copilarie si legatura lor cu viata liturgica si euharistica a Bisericii.

In fine, lucrarea noastra, ca purtatori ai educatiei in Hristos, va aduce roade imbucuratoare, daca invocam puterea si luminarea de la Dumnezeu.  Este de ajuns ca noi sa fim convinsi primii ca aceasta educatie conduce la depasirea de sine si la negarea egocentrismului, la adevarata maturizare duhovniceasca a copilului.

Se cuvine ca în toate zilele, iar mai cu deosebire în Duminici, proiestoÈ™ii bisericilor să‑i înveÈ›e pe toÈ›i clericii È™i pe norod cuvintele bunei‑credinÈ›e, culegînd din dumnezeiasca Scriptură înÈ›elesurile È™i judecăÈ›ile adevărului. Și să nu calce hotarele cele acum puse sau predania PărinÈ›ilor purtători de Dumnezeu. Ci, È™i cuvînt scripturistic de s‑ar porni, pe acesta să nu‑l tîlcuiască altfel decît cum au aÈ™ezat luminătorii È™i învăÈ›ătorii Bisericii prin cărÈ›ile lor. Și mai mult întru acestea să sporească, decît alcătuind cuvinte ale lor, ca nu cîndva, poate, nefiind îndestulaÈ›i la aceasta, să cadă din cuviinÈ›ă. Căci, prin învăÈ›ătura mai‑înainte ziÈ™ilor PărinÈ›i învăÈ›îndu‑se, noroadele cele alese È™i bune È™i cele nefolositoare È™i vrednice de lepădat îÈ™i vor îndrepta viaÈ›a spre mai bine È™i nu vor fi vînate de patima necunoÈ™tinÈ›ei; ci, luînd aminte la învăÈ›ătură, se vor ascuÈ›i spre a nu pătimi rău È™i, de frica muncilor celor ce se gătesc, îÈ™i vor lucra mîntuirea.

(Canonul al 19‑lea al celui de al 6‑lea Sfînt Sinod a toată lumea)

Rugăciunea necurmată este arma cea mai puterni­că în drumul desăvîrşirii sufleteşti. Sfînta rugăciune este aceea care coboară asupra omului darul Du­hului Sfînt. Taina rugăciunii nu se îndeplineşte în anumite ore hotărîte, căci toată vremea ce rămîne în afara aces­tora este timp pierdut. Rugăciunea trebuie făcută deci neîncetat. Din citirea Sfintelor Scripturi vine lumina în­È›elegerii, care, după aceea, se schimbă cu dumne­ze­iască schimbare. Trebuie a ne instrui în aşa fel ca mintea să ajungă a pluti oarecum în Legea Dom­nu­lui, după călăuzirea căreia se cuvine a ne întocmi şi viaÈ›a. Cînd omul îşi într-armează sufletul cu cu­vîn­tul lui Dum­nezeu, el se umple de acea înÈ›e­lep­­­ciune care-l ajută să deosebească ce este bine şi ce este rău. Citi­rea să se facă în singurătate şi toată luarea-aminte să fie adîncită în adevărurile Sfintei Scrip­­turi, din care să primească într-însul acea căl­du­ră care porneşte izvorul la­crimilor, căci acestea încăl­zesc pe om în întregime şi-l umplu de daruri du­hovniceşti care-i învio­rează min­tea şi inima mai mult decît orice cuvinte.

Sfîntul Serafim de Sarov