Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Băiatul din munÈ›i este o zguduitoare poveste inspirată din realitate, pentru adolescenÈ›i È™i nu numai, despre iubirea creÈ™tină È™i spiritul de sacrificiu, despre rolul familiei È™i bunătatea înnăs­cută a sufletului omenesc, care prin răb­da­re È™i perse­verenÈ›ă poate învinge răul, re­dân­du‑ne dreptul la speranÈ›ă.

Cu o intrigă greu de prevăzut È™i întorsături neaÈ™teptate, ce alcătuiesc hăÈ›iÈ™urile unei drame complexe, autoarea Despina Tympanidou ur­mă­­reÈ™te păÈ›ania unui suflet nevinovat care reu­È™eÈ™te să supravieÈ›uiască, regăsindu‑și graiul pier­dut în circumstanÈ›e tragice, pentru a oferi izbăvire tuturor celor ce aleg să‑i fie în preajmă, într‑o lume care tânjeÈ™te după înfăptuirea învă­È›ăturii evanghelice È™i a cuvântului dătător de viaÈ›ă al lui Hristos.

O poveste despre sensul È™i adevărata menire a familiei.

Aceasta carte cuprinde 7 istorisiri minunate pentru copii, parinti si bunici. Nadajduim ca ele sa ne fie un ajutor si o cale spre impartasirea din necuprinsa slava a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

Orice creÈ™tin ortodox trebuie să cunoască temeinic È™i să înÈ›eleagă deplin învăÈ›ătura de credinÈ›ă a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viaÈ›ă îmbunătăţită. 

Instrumentul principal al cunoaÈ™terii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferinÈ›ă, inima în căutare, care tânjeÈ™te după Dumnezeu È™i după a Lui iubire. Dacă această inimă nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găseÈ™te sălaÈ™ul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui È™i să pună început bun mântuirii sufletului.

Spre a dobândi credinÈ›ă, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod raÈ›ional, cu inimă nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, aÈ™a cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinÈ›ilor. Dacă dorinÈ›a noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.

De asemenea, o condiÈ›ie necesară integrării omului în Biserică este cunoaÈ™terea elementelor esenÈ›iale ale în­vă­È›ă­turii de credinÈ›ă. Cine este Dumnezeu? Ce aÈ™­teaptă El de la noi? Ce ne făgăduieÈ™te? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învăÈ›ătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învăÈ›ăm să ducem o viaÈ›ă creÈ™tină?

La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură È™i Sfânta TradiÈ›ie – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească È™i Apostolească Biserică.

Pr. Alexandru Torik

Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), stareÈ›ul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinereÈ›e catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru care a fost supranumit „Noul Gură de Aur” al Greciei. Omiliile sale se adresează tuturor credincioÈ™ilor Bisericii, indiferent de nivelul lor cultural, fiind în acelaÈ™i timp simple, profunde È™i profetice.

Fericitul stareÈ› Athanasie a lăsat Bisericii o moÈ™­te­nire catehetică impresionantă – peste 3000 de catehe­ze È™i omilii înregistrate audio –, în care a explicat în amănunt căr­È›i­le Sfintei Scripturi, de la Facere până la Apocalipsă, fără a ocoli nici o temă importantă din viaÈ›a contemporană a cre­din­cioÈ™ilor È™i a Bisericii.

Sfinte Părinte Nichifor, cu nespusa ta blândeÈ›e È™i bunătate pleacă‑te asupra noastră a sărmanilor, celor care te rugăm, È™i cere de la Domnul pentru noi grabnică tămăduire de cumplita nesimÈ›ire a sufletului, cea care ne îndobitoceÈ™te È™i ne alipeÈ™te cu totul de materie.
DăruieÈ™te sufletelor noastre leacul trezviei È™i al rugăciunii, care tămăduieÈ™te uitarea È™i nestatornicia minÈ›ii. Luminează‑ne È™i pe noi a pricepe darul cel mare pe care Domnul ni‑l face învrednicindu‑ne a trăi în aceste vremuri ale pătimirilor, în care e tăinuită marea binecuvântare È™i bucurie de a urma Crucii lui Hristos.
ÎnsuÈ›i ne învaÈ›ă, Sfinte Nichifor, a ne face păr­taÈ™i la bucuria suferinÈ›ei pe care tu ai trăit‑o atât de dumnezeieÈ™te. IarăÈ™i È™i iarăÈ™i cere de la Dom­nul pentru noi pocăinÈ›ă, spre a fi vindecaÈ›i de nesimÈ›irea sufletească È™i de amorÈ›irea È™i întunecarea minÈ›ii, ca astfel să ne trezim la viaÈ›a cea adevărată a lui Dumnezeu.

Păzeşte‑ţi mintea lipsită de închipuiri; goneşte toa­te vi­să­rile şi părerile care se apropie de ea, prin care căderea a măsluit adevărul. Îmbrăcat în po­că­in­ţă, stai cu frică şi evla­vie înaintea Marelui Dum­ne­zeu, Care poate să cură­ţească pă­catele tale şi să te înnoiască prin Preasfântul Său Duh. Venind, Duhul „te va povăţui la tot adevărul” (Ioan 16, 13). 

Simţirea plânsului şi a pocăinţei este singurul lu­cru de trebuinţă sufletului care se apropie de Dom­nul cu ho­tă­râ­rea de a primi de la El iertarea greşelilor sale. Aceasta este partea cea bună! Dacă ai ales‑o, să nu se ia de la tine! Nu schimba această comoară pe simţiri deşarte, min­­cinoase, silite, părut harice; nu te pierde pe tine însuţi linguşindu‑te. 

Sf. Ignatie Briancianinov 

"Crezul" sau "Simbolul credintei" este cea mai concisa si mai exacta expresie a temeiurilor credintei noastre ortodoxe.  Il rostim la fiecare oficiere a Sfintei Liturghii.  Il citim impreuna cu rugaciunile noastre personale.  El reprezinta credinta dreptcredinciosilor si a celor prevazatori, insa celor ce au fost amagiti de gandirea lumeasca si celor ce au fost imbatati de aromele acestei lumi le este greu sa accepte si sa pastreze aceasta credinta.  Adevaratii credinciosi cred in cuvantul Domnului si asteapta cu trezvie implinirea lui.

El reprezinta credinta voastra, o, purtatorilor de Hristos, credinta stramosilor vostri dreptcredinciosi.  Fie aceasta si credinta copiilor vostri, din generatie in generatie, pana la capatul calatoriei!  Aceasta este credinta ortodoxa mantuitoare, care nu a fost niciodata rusinata.  Cu adevarat, aceasta este credinta poporului ales, a celor ce poarta icoana lui Dumnezeu in ei insisi.  La Judecata lui Hristos, in Marea Zi, ei nu se vor intrista, ci vor primi viata si vor fi numiti „binecuvantati”.

Celor mai mulÈ›i dintre noi ne e teamă să facem paÈ™ii necesari spre cunoaÈ™terea de sine, refuzăm să ne cercetăm profunzimile. 
În principal însă – şi în mod paradoxal – motivul pentru care evităm sau refuzăm să ne cercetăm lumea lăuntrică e teama că vom descoperi ceva bun. 
De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuÈ›ile? De ce le ascundem în spatele unor aprecieri neîntemeiate È™i al unor frici absurde? Pentru că refuzăm să ne re­cunoaÈ™tem harismele, pentru că recunoaÈ™terea ha­rismelor înseamnă responsabilitatea folosirii È™i asumării lor. 
Cu toÈ›ii avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicateÈ›e, care are anu­mite exigenÈ›e, care cere să fie exprimat È™i înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, in­sensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absenÈ›a autocunoaÈ™terii, a descoperirii de sine. 
Pr. Filoteu Faros