Sfinţii părinţi despre cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu este, după cum o anunţă chiar titlul, o culegere tematică ce-şi propune să-l apropie pe creştin de adevărata trăire duhovnicească, păzindu-l de piedicile şi de ispitele pe care ar putea să le întâmpine în drumul anevoios către patria cea cerească.

Cartea înfăţişează limpede felul în care creştinul poate dobândi ajutorul lui Dumnezeu cel spre mântuire, în care poate câştiga harul şi bucuria Lui şi în care poate să-I mulţumească celui Preaînalt, înmulţind prin aceasta Darul de Sus.

Sfaturile adunate în această carte vor folosi cu adevărat acelor creştini ai zilelor noastre care însetează de a cunoaşte cele duhovniceşti şi de a-şi chivernisi viaţa sub cârmuirea cea neînşelătoare a Sfinţilor Părinţi.

Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui…  Iubirea lui Dumnezeu, care ne este daruita din belsug prin Sfintele Taine si prin slujbe, canonul personal, Rugaciunea lui Iisus si studiul cartilor patristice, spre aceasta tintesc: sa ne zideasca pe noi insine casa trainica…  Sa fim neincetat cu luare aminte la noi insine.  Pe lume au existat cladiri stralucitoare, asezaminte si manastiri frumoase, care s-au pustiit.  De ce credeti ca s-a intamplat aceasta?  Pentru ca nu au fost oameni drepti si cumpatati care sa le locuiasca…  Asadar, ajutati de harul lui Dumnezeu si de mijlocirile sfintilor, sa facem mai mult efort in a ne zidi pe noi insine.

Sfintii in cer se roaga si mijlocesc pentru noi, dar si gandul si straduinta noastra sa fie cum sa ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte si trainice, nu pe unele gata sa se darame, superficiale si slabe.  Nu asa!  Ci pe temelii sanatoase, trainice, luminate si sfinte, curate si fara prihana.  Sa lucram cu constiinciozitate, sinceritate si devotament.

Parintele Eusebiu Giannakakis 

Taina fericirii este să știi să-l faci fericit pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale. - Părintele Vasile Ioana

Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe caela iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre acre tinde sufletul oricărui bun creștin, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt?

Iubirea este poate cel mai prețios dar pe acre l-am primit, însă pentru a ne bucura cu adevărat de el trebuie, mai întâi, să învățăm să luptăm necontenit împotriva egoismului care ne desparte adesea de aproapele noastru, de familia noastră și de Dumnezeu.

Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jertfei și să redescoperim valorile fundamentale ale familiei creștine autentice. Asemenea unui duhovnic înțelept care nu cunoaște slăbiciunile și trudește ca să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.

Cartea de faţă aduce familiilor creştine unul dintre cele mai preţioase ajutoare la împlinirea lucrării È™i datoriei – mult mai anevoioase acum decât odinioară – de a‑i creşte şi educa pe copii în aşa fel încât nu numai să devină persoane libere şi responsabile, ci şi să pornească de mici alături de Hristos pe drumul care duce spre viaţa şi bucuria veşnice.

Acest ajutor de neîntrecut este înţelepciunea nesecată a Sfântului Ioan Gură de Aur, care – cu rostirea sa uşor de înţeles, plină de convingere È™i întotdeauna apropiată de inimile tuturor creştinilor – ne arată cugetul drept şi purtarea înţeleaptă faÈ›ă de copii, spre a‑i face părtaşi atât în această lume, cât şi în cea viitoare bucuriei pe care numai Dumnezeu o poate da.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

Rugaciunea este un eveniment minunat, o taina, de aceea sfantul zice ca intri pe aceeasi „frecventa” cu Dumnezeu, ca patrunzi in fiinta lui Dumnezeu, in lucrarea Lui.  Prin urmare rugaciunea nu este doar un simplu sentiment.  Unii zic: „Am facut rugaciune si m-am simtit mai bine!”  Fie ca te-ai simtit mai bine, fie ca nu te-ai simtit mai bine, in mod cert insa vei primi ajutorul lui Dumnezeu.

Nu exista situatie in care omul sa vina la Dumnezeu cu simplitate si sinceritate si sa plece cu mainile goale.  Asa ceva este cu neputinta!  Gandeste-te ca atunci cand mergi la un om oarecare ca sa te ajute, ca sa-ti daruiasca sau sa-ti spuna ceva, el iti ofera o oarecare mangaiere.  Asadar daca omul o face, Dumnezeu poate sa te lase cu mainile goale?  De aceea este foarte corect si caracteristic ceea ce spune sfantul, ca rugaciunea se arata: „pod care ne salveaza de ispite si zid care ne ocroteste de necazuri!”