Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Indiferent de genul preocupărilor noastre, – chiar dacă săvârşim descoperiri măreţe sau fapte necugetate; dacă ne aranjăm cariera, ne îndrăgostim, creăm sau suferim – la o analiză sinceră a vieţii noastre şi chiar a întregii istorii, descoperim că unul dintre principalele laitmotiv-uri ale ei reprezintă căutarea libertăţii. Oamenii caută încontinuu libertate şi suferă infinit de mult din pricina lipsei ei. Setea aceasta cuprinde toate sferele vieţii: de la artă şi politică, până la fiziologie şi viaţa cotidiană. Cuvântul „libertate” este unul dintre cele mai importante cuvinte pentru om.

Problema constă în faptul că lipsa libertăţii nu poate fi localizată într-un loc definit al sufletului sau al trupului, ca mai apoi locul respectiv să fie eliminat. Lipsa de libertate se regăseşte în întreaga noastră viaţă, la un nivel mult prea larg. În creştinism, viaţa reprezintă o cale de parcurs, nu un manual de probleme morale. Toţi sunt chemaţi să meargă pe calea aceasta.

Iisus Şi-a ridicat ochii în sus, acolo unde îi era întotdeauna inima, şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42).După ce a rostit aceste cuvinte, Iisus a strigat cu glas tare: Lazăre, ieÈ™i afară! În urma acestui strigăt, mortul, care zăcea de patru zile, s-a ridicat imediat È™i a ieÈ™it din mormânt, aÈ™a cum fusese aÈ™ezat acolo, cu faÈ›a înfăÈ™uratăîntr-o mahramă È™i cu braÈ›ele È™i picioarele legate în giulgiuri.Puterea care a sfărâmat lanÈ›urile morÈ›ii a rupt È™i aceste bariere. Domnul a poruncit ca vălurile È™i fâÈ™iile de pânză care-l legau să fie îndepărtate. O minune atât de neaÈ™teptatăÈ™i extraordinară nu putea să provoace doar uimire, ci È™i frică. Se afla în faÈ›a tuturor, un om care cu o clipă înainte fusese în cealaltă lume È™i pe care semenii lui nu se aÈ™teptau să-l revadă pânăîn ziua de apoi! Era oare posibil să priveÈ™ti la Lazăr È™i să nu crezi în Iisus? MulÈ›i dintre evreii prezenÈ›i acolo au ajuns, într-adevăr, să creadă în El.

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Patericul este una dintre cele mai cunoscute si sitite carti, iubita si de cei cu inalte trairi duhovnicesti, dar si de cei novici in ale cunoasterii religioase.

Era necesara o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp intre Parintii Patericului - la care gasim cununa de aur a sfinteniei - si copiii de astazi - in care Duhul Sfant se salasluieste si lucreaza roditor.  Aceasta carte arata ca intelepciunea si credinta lucratoare transcend timpul, spatiul si nu tin cont de varsta.

Ascultarea- viaÈ›ă, neascultarea - moarte.

De zeci de ani, de când urmăresc, fie ca sfătuitor, fie ca duhovnic, niciodată n-am cunoscut vreun monah care să sporească după ce a plecat din ascultarea sa ca să meargă, chipurile, într-un loc mai bun. Câţi nu au plecat din mănăstirile lor fără binecuvântare, pentru a trăi în mai multă liniştire sau pentru a petrece o viaţă mai duhovnicească? Nimeni nu s-a procopsit duhovniceşte, nici nu a păstrat măcar ceea ce agonisise. Compromisurile făcute în multe privinţe i-au pogorât la o stare mai joasă.

Parintele Efrem Katunakiotul