Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Există credincioşi incapabili să întemeieze o relaţie. Aceştia provoacă tristeţe.Constatăm în jurul nostru relaţii în care una din părţi sau amândouă nu au credinţă. Nu în Dumnezeu, ci în celălalt. Provoacă frustrare.De asemenea, vedem relaţii, cu sau fără credinţă, în care existenţa nu este adevărată. Omul nu există, nu în sensul tineresc umoristic („acest om este inexistent”), ci în sensul minciunii existenţiale. Se chinuie să-i copieze pe ceilalţi, fie reali, fie plăsmuiţi de închipuirea lui. Întâlnirea cu astfel de oameni conduce la deznădejde.Avem vreo modalitate de a le face pe toate trei să funcţioneze împreună armonios? Existenţa noastră psihosomatică, credinţa în Hristos şi în oameni, relaţiile noastre vitale pentru noi toţi? Putem oare să ajungem la un nivel de funcţionare în care fiecare din aceşti trei factori să nu-i micşoreze pe ceilalţi, ci să-i întărească?Vom încerca să aflăm unele răspunsuri printre rândurile acestei carți.

Lumea noastră trăieşte astăzi o tragedie complexă, pe care – mai mult sau mai puţin – toţi o vedem şi o trăim aproape în toate domeniile. Dintre principalele ei caracteristici, pe care s-o amintim mai întâi? Despre ce să scriu? Despre teama şi necredinţa oamenilor din vremea noastră sau despre abaterea de la cele tradiţionale şi predate din strămoşi şi intrarea pe drumul aventuros al unei lumi mincinoase, superficiale şi eudemonice?
Să vorbesc despre nebunia conducătorilor şi a celor ce cârmuiesc şi despre diversitatea vicleniei acelora sau despre ipocrizia şi fariseismul cinic în relaţiile lor oficiale şi neoficiale, de parcă aceşti oameni n-au
aflat niciodată că există cimitire, spitale şi unele limite, care nu se schimbă? Să scriu despre nedreptatea nemărginită, care stăpâneşte lumea, sau despre lipsa de omenie a unora şi nefericirea celor mulţi?
Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, tragedia umană te ameninţă în cel mai urât mod şi vrea să te înjunghie cu deznădejdea ei…

Doamne, da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua care incepe.  Da-mi sa ma predau cu totul voii Tale sfinte.  In fiecare ceas al acestei zile povatuieste-ma in toate si ajuta-ma.  Chiar daca as primi necazuri si nenorociri in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare, ca in toate este voia Ta cea sfanta.

In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi gandurile si simtamintele.  In toate intamplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine.  Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu toti fratii mei, pe nimeni amarand, pe nimeni intristand.

Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei.  Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert.

Amin

Adevărul este că noi toți ne dorim viața duhovnicească, dar o căutăm în locuri greșite și în moduri nepotrivite. Adesea credem că viața duhovnicească constă în diversele experiențe pe care le avem din când în când, care sunt legate de rugăciune, de cult, de iscusința cântării, de frumusețea icoanelor, de întreaga structură a vieții noastre creștin-ortodoxe.Și încercând să experimentăm, tinzând să ajungem la gânduri înalte, la trăiri vii, trecem pe lângă ceea ce reprezintă conținutul real și adevărat al vieții duhovnicești. Pentru că viața duhovnicească nu constă în gânduri înalte și trăiri puternice, care se pot naște din alte cauze. Viața duhovnicească depinde de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu asupra noastră și de modul în care puterea divină, harul, ne schimbă treptat, ne face să ne conformăm treptat cu Hristos, adică să fim asemenea Lui; ne ajută să devenim atât chipul lui Dumnezeu, cât și asemănarea Lui.Prin urmare, toată viața duhovnicească nu este centrată în om, ci în Dumnezeu. În Dumnezeu își are sursa, este determinată de El și este îndreptată spre El. Cuprins  Ce este viața duhovnicească. Dinamica vieții cu Hristos. Cunoașterea de sine. Pacea și concentrarea interioară. Principiul armoniei generale. Între libertate și responsabilitate. Busola sufletuluiÎndrumarea duhovnicească. Semănătorii credinței în lume. Viața contemplativă și activitatea lumească. Fondul ascezei ortodoxe. Întoarcerea la originiSlujirea creștinului într-o societate secularizată. Despre nevoința iubiriiCalea cea strâmtă.  

Patericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înÈ›elepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor È™i adolescenÈ›ilor din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.Volumul de faÈ›ă continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii È™i tinerii participanÈ›i la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenÈ›ii vor îndrăgi această carte.Patericul adolescenÈ›ilor se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Când folosim cuvântul „minune”, în mintea oamenilor se formează gândul acela în care imposibilul devine posibil, când se întâmplă ceva rar sau nemaiauzit. Cred că fiecare om are propriile sale poveÈ™ti minunate de viaÈ›ă, minuni mai mari sau mai mici cu care scurtul sau lungul lor drum pe pământ a fost împodobit.            O minune este ceva măreÈ›în viaÈ›a noastrăÈ™i fiecare vede minunile diferit aÈ™a că m-am hotărât să vă spun È™i eu minunea mea. Aparent este simplă sau ceva normal pentru majoritatea. Dar eu văd altfel lucrurile. Faptul că am ajuns în viaÈ›ă până aici, că am cunoscut persoanele din jurul meu, că am privit atâtea lucruri măreÈ›e, că am trecut prin unele situaÈ›ii dificile sunt o parte din minunea vieÈ›ii mele. Minune este È™i faptul că mă miÈ™c liber, sunt conÈ™tient, mă bucur de viaÈ›ăÈ™i poate cel mai important lucru este că sunt creÈ™tin È™i am simÈ›it deplin în sufletul meu iubirea, puterea È™i purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar cuvântul Lui este în inima mea. Aceasta este pe scurt povestea minunii mele.            ViaÈ›a mea este însăÈ™i minunea vieÈ›ii mele. Toate celelalte mici minuni formează marea minune a vieÈ›ii mele. De aceea mă bucur de fiecare lucru, fiecare problemă o iau ca pe o provocare, iar fiecare durere încerc să o transform în fericire pentru a-mi face viaÈ›a propria-mi minune È™i pentru a mă bucura de ea. Claudiu C., 15 ani, Merei, Buzău