Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Rugăciunea necurmată este arma cea mai puterni­că în drumul desăvîrşirii sufleteşti. Sfînta rugăciune este aceea care coboară asupra omului darul Du­hului Sfînt. Taina rugăciunii nu se îndeplineşte în anumite ore hotărîte, căci toată vremea ce rămîne în afara aces­tora este timp pierdut. Rugăciunea trebuie făcută deci neîncetat. Din citirea Sfintelor Scripturi vine lumina în­È›elegerii, care, după aceea, se schimbă cu dumne­ze­iască schimbare. Trebuie a ne instrui în aşa fel ca mintea să ajungă a pluti oarecum în Legea Dom­nu­lui, după călăuzirea căreia se cuvine a ne întocmi şi viaÈ›a. Cînd omul îşi într-armează sufletul cu cu­vîn­tul lui Dum­nezeu, el se umple de acea înÈ›e­lep­­­ciune care-l ajută să deosebească ce este bine şi ce este rău. Citi­rea să se facă în singurătate şi toată luarea-aminte să fie adîncită în adevărurile Sfintei Scrip­­turi, din care să primească într-însul acea căl­du­ră care porneşte izvorul la­crimilor, căci acestea încăl­zesc pe om în întregime şi-l umplu de daruri du­hovniceşti care-i învio­rează min­tea şi inima mai mult decît orice cuvinte.

Sfîntul Serafim de Sarov

Prinsi in valtoarea grijilor lumesti, incercand sa ne cladim un mic coltisor de tihna pe pamant, uitam adeseori de sensul eshatologic al istoriei.  Mantuitorul a spus, insa: Privegheati!  Cartea ieromonahului Hristodul te va ajuta sa iti raspunzi la intrebarea: sub ochii nostri se implinesc, oare, semnele vremurilor?

Volumul de faÈ›ă reprezintă un neînsemnat prinos de cinstire adus Sfântului Daniil Katunakiótul (1846-1929), stareÈ›ul, călăuza duhovnicească neamăgită È™i unul dintre stâlpii renaÈ™terii monahale a Sfântului Munte în secolul al XIX-lea, de curând recunoscut È™i canonizat de Patriarhia Ecumenică (9 martie 2020).
Virtutea sa – îndeobÈ™te harisma înÈ›elep­ciunii È™i a discernământului –, ex­pe­rien­È›a duhovnicească, rugăciunea, smerenia È™i aplecarea asupra cărÈ›ilor i‑au dat cu îndestulare pricepere spre a recunoaÈ™te uÈ™or rătăcirea È™i a o îndrepta, a‑i vindeca pe cei demonizaÈ›i, a‑i călăuzi pe monahii căzuÈ›i în ispite, fie de‑a dreapta, fie de‑a stânga, ca neobosit, prin cuvântul viu sau epistolar, să aducă mângâiere celor în necazuri, dureri, dezamăgiri È™i deznădejde.
Textele selectate ne vor ajuta să înÈ›elegem chipul vieÈ›uirii acestui sfânt de curând canonizat, cu nădejdea de a‑l urma È™i a-i dobândi binecuvântarea în vremuri în care pilda bărbăÈ›iei È™i a curajului duhovnicesc este tot mai necesară.

Ceva s‑a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, aşa cum eram înainte de urcuş, dar nu sunt întru totul la fel...
Nu ştiu cum să vă explic, dar acel duh de pace care s‑a pogorât peste mine după rugăciunea din biserica Schimbării la Faţă nu m-a părăsit nici până în ziua de azi. „Dumnezeu este al meu! Eu sunt al lui Dumnezeu!” – această convingere de nezdruncinat îmi dă putere în orice situaţie de viaţă, în orice problemă şi necaz...
Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârÈ™it de epuizare, să continui urcuşul înlăuntrul meu, urcuş lung cât viaţa întreagă, repetând la fiecare inspirare şi expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”.

Patriarhul Eftimie de Târnovo (1320/1330‑1402) este considerat cel mai strălucit cărturar bulgar al celei de‑a doua jumătăÈ›i a secolului al XIV‑lea. Par­cursul înal­tului ierarh va fi unul isihast È™i cărturăresc deopotrivă, acesta înfiinÈ›ând vestita „Școală literară de la Târnovo”, cu adânci reverberaÈ›ii în spaÈ›iul nord‑dunărean – legăturile întâi­­stătătorului cetăÈ›ii AsăneÈ™tilor cu mitropolitul Antim al Ungrovlahiei ori cu stareÈ›ul Nicodim de la Tismana, viitor sfânt, fiind de altfel binecunoscute.

Tălmăcitor, dar È™i alcătuitor al unor vieÈ›i de sfinÈ›i È™i al unor pa­ne­girice, în cinstea cel mai adesea a cuvioÈ™ilor ori mucenicilor ale căror moaÈ™te se aflau în vremea păstoririi sale în bisericile capitalei È›aratului vlaho‑bulgar, cuvintele ierarhului sunt străbătute de un fior poetic arareori întâlnit în alte scrieri hagiografice.

După publicarea CorespondenÈ›ei Sfântului ­Patriarh Eftimie, prin tălmăcirea de această dată a VieÈ›ilor SfinÈ›ilor de la Târnovo – considerate de cei mai mulÈ›i cercetători o adevărată capodoperă literară –, opera strălucitului ierarh cărturar‑isihast devine accesibilă aproape în întregime cititorului român –, umplând în acest chip un gol uriaÈ™ în literatura noastră hagiografică È™i aducând, totodată, nu puÈ›in folos creÈ™tinului aplecat către aflarea sensurilor tot mai adânci ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti È™i ale  credinÈ›ei.

„Nu cuteza să tîlcuieÈ™ti tu însuÈ›i Evanghelia È™i celelalte cărÈ›i ale Sfintei Scripturi! Scriptura a fost întoc­mită de către SfinÈ›ii Proroci È™i Apostoli, întocmită nu după bunul plac, ci din in­suflarea Sfîntului Duh: «Toată proro­cia Scripturii nu se face cu a sa dezle­gare. Pentru că niciodată nu s-a făcut prorocie prin voia oamenilor, ci oame­nii cei sfinÈ›i ai lui Dumnezeu au grăit purtîndu-se de Duhul Sfînt» (2 Petru 1:19-21). AÈ™adar, cum să nu fie o nebunie tîlcuirea ei după bunul plac? Sfîntul Duh, Care a grăit prin Proroci È™i Apostoli cuvîntul lui Dumnezeu, l-a tîlcuit prin SfinÈ›ii PărinÈ›i. Atît cuvîntul lui Dumnezeu, cît È™i tîlcuirea lui sînt daruri ale Sfîntului Duh. Numai această tîlcuire o primeÈ™te Sfînta Biserică Ortodoxă! Nu­mai această tîlcuire o primesc adevăraÈ›ii ei fii! Cel care tîlcuieÈ™te după bu­nul plac Evanghelia È™i întreaga Scriptură leapădă prin aceasta tîlcuirea ei de către SfinÈ›ii PărinÈ›i, de către Sfîntul Duh. Cel care leapădă tîlcuirea Scripturii de către Sfîntul Duh leapădă, fără nici o îndoială, însăÈ™i Sfînta Scriptură.”

Sfîntul Ierarh Ignatie Briancianinov