Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.

„Titlul cărÈ›ii este "Psihoterapia ortodoxă" deoarece lucrarea de faÈ›ă prezintă învăÈ›ătura SfinÈ›ilor PărinÈ›i despre tămăduirea sufletului. Știu că termenul de psihoterapie este unul întrucâtva modern, fiind întrebuinÈ›at de mulÈ›i psihologi, psihoterapeuÈ›i È™i psihiatri pentru a exprima metoda pe care o aplică în tratarea nevroticilor. Întrucât, însă, mulÈ›i psihiatri nu cunosc învăÈ›ătura Bisericii sau nu vor să o folosească, iar antropologia lor este cu totul diferită de antropologia È™i soteriologia SfinÈ›ilor PărinÈ›i, deÈ™i am întrebuinÈ›at termenul psihoterapie, nu am expus È™i teoriile lor. AÈ™ fi putut cu uÈ™urinÈ›ă menÈ›iona È™i părerile pe care aceÈ™tia le împărtăÈ™esc cu privire la anumite teme, dintre care unele sunt în acord cu învăÈ›ătura SfinÈ›ilor PărinÈ›i, iar altele, cu totul contrare, urmând ca apoi să notez observaÈ›iile de rigoare, însă nu am voit acest lucru. Socotesc că este mai bine ca învăÈ›ătura Bisericii să se facă auzită prin glasul SfinÈ›ilor PărinÈ›i, fără amestecare. De aceea, am adăugat termenului psihoterapie epitetul ortodoxă, adică "Psihoterapia ortodoxă", pentru care o altă formulare posibilă ar fi "Calea tămăduirii ortodoxe".”

„Se vorbeÈ™te mult astăzi despre problemele psihologice. După mine, aÈ™a‑numitele probleme psihologice sunt, îndeosebi, probleme legate de gânduri, de întunecarea minÈ›ii‑nous È™i de necurăÈ›ia inimii. Inima necurată, aÈ™a cum este descrisă de SfinÈ›ii PărinÈ›i, mintea întunecată, cufundată într‑un întuneric greu, È™i gândurile întinate sunt cele care dau naÈ™tere tuturor aÈ™a‑numitelor probleme psihologice. Când omul se tămăduieÈ™te lăuntric, când descoperă locul inimii, îÈ™i curăÈ›eÈ™te puterea noetică a sufletului È™i o slobozeÈ™te din robie pe cea raÈ›ională, nu are probleme psihologice sau, cel puÈ›in, dacă ele există, sunt abordate corect. TrăieÈ™te fericita È™i neclătinata pace a lui Hristos. Spunem acestea, desigur, păstrând rezervele legate de bolile somatice ale sistemului nervos, datorate oboselii, epuizării, slăbirii È™i uzurii trupului.”

† Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos È™i Aghios Vlasios

Toata invatatura Bisericii referitoare la Hristos se articuleaza in chip armonios in jurul celor douasprezece praznice imparatesti, care sunt sarbatori ale sfintei iconomii. Atunci cand vorbim despre sfanta iconomie, ne referim la intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, adica la ceea ce Dumnezeu a planuit si a facut pentru mantuirea neamului omenesc. Sfanta iconomie, care este singura noastra nadejde de viata, vine in contradictie cu economia lumeasca sau, mai bine zis, teantropocentrismul se opune antropocentrismului contemporan, eretic si ratacit. Din nefericire, in zilele noastre, centrul de greutate a fost mutat, pentru ne indepartam tot mai mult de sfanta iconomie, fiind, in schimb, impinsi spre diferite sisteme economice. Cu alte cuvinte, ne indepartam de Dumnezeul-Om Hristos si ne indreptam spre omul-dumnezeu, aceasta fiind cea mai mare problema a epocii in care traim.

Vietuind intr‑o societate in care personalitatea este faramitata, intr‑o societate dominata de zgomot si de imagini ce il robesc pe om ratiunii, simturilor si stimulilor din afara, putem intelege marea insemnatate a acestui mijloc de tamaduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (linistirea) mintii.  Este calea strabatuta de toti prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici si marturisitori, de asceti si cuviosi.

Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a Invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste.  Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii.  Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului.  Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul morÈ›ii, este insasi esenta vietii isihaste.

De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dum­nezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas.  Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor.  Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

Sfântul Munte este un loc de taină, unde tăcerea, adică însăşi veşnicia, vorbeşte cu putere – căci tăcerea este graiul vieţii ce va să vină. Aşa cum sfinţii îngeri au o putere înţelegătoare de negândit pentru noi, prin care-şi împărtăşesc dumnezeieşti noime, în acelaşi fel îngerii pământeşti – ce trăiesc în Sfântul Munte şi se întrec cu cei cereşti şi netrupeşti în viaţă şi în rugăciune – au o altă putere pentru a împărtăşi ceea ce trăiesc…

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi‑l face theolog – căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă‑povesteşte cele pe care le‑a auzit, le‑a văzut, le‑a învăţat, le‑a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (2 Cor. 6:11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Negreşit însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebuie neapărat însoţită de theologia Bisericii Ortodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele‑nevoinţa) – şi în chip anume de dumnezeiasca împărtăşanie, căci Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de ­rugăciune.

Rog pe oricare dintre cititorii ce se vor folosi de această carte să se roage la Dumnezeu să nu‑i dezamăgesc pe atâţia pustnici nevoitori, care m‑au iubit şi mi‑au descoperit comorile inimii lor.

Teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii Ortodoxe. El nu a introdus un nou sistem de învăÈ›ătură È™i cunoaÈ™tere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică È™i în Sfântul Munte, trăind ascetic viaÈ›a în Hristos.
Se È™tie că teologia ortodoxă este empirică. Asta înseamnă că SfinÈ›ii PărinÈ›i au teologhisit nu prin speculaÈ›ii È™i filosofie, ci prin intermediul experienÈ›ei È™i al RevelaÈ›iei. Dumnezeu a descoperit adevărul Său ProfeÈ›ilor, Apostolilor È™i sfinÈ›ilor, iar aceÈ™tia au povăÈ›uit poporul
Domnului cu ajutorul acestei descoperiri. Sfântul Grigorie Teologul spune că sfinÈ›ii teologhisesc asemenea pescarilor, nu aristotelic, adică teologhisesc precum Apostolii, nu în felul în care a făcut-o Aristotel, prin imaginaÈ›ie È™i speculaÈ›ie.
Tocmai acest lucru îl întâlnim È™i la Sfântul Grigorie Palama. Sursa teologiei sale a fost RevelaÈ›ia lui Dumnezeu.

Prin urmare, teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii, a ProfeÈ›ilor, a Apostolilor È™i a sfinÈ›ilor, este teologia empirică, teologia Luminii È™i a RevelaÈ›iei. Aflându-ne pe acest făgaÈ™, putem spune că era teologia aghiorită. PoziÈ›iile sale teologice È™i modul în care le-a expus trebuie văzute din această perspectivă, adică din perspectiva monahului aghiorit isihast.