Armele duhovnicesti - Acestea sunt armele noastre

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-401-1
Status: in stoc

Armele duhovnicesti - Acestea sunt armele noastre

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 224

Lumea noastră trăieşte astăzi o tragedie complexă, pe care – mai mult sau mai puţin – toţi o vedem şi o trăim aproape în toate domeniile. Dintre principalele ei caracteristici, pe care s-o amintim mai întâi? Despre ce să scriu? Despre teama şi necredinţa oamenilor din vremea noastră sau despre abaterea de la cele tradiţionale şi predate din strămoşi şi intrarea pe drumul aventuros al unei lumi mincinoase, superficiale şi eudemonice?
Să vorbesc despre nebunia conducătorilor şi a celor ce cârmuiesc şi despre diversitatea vicleniei acelora sau despre ipocrizia şi fariseismul cinic în relaţiile lor oficiale şi neoficiale, de parcă aceşti oameni n-au
aflat niciodată că există cimitire, spitale şi unele limite, care nu se schimbă? Să scriu despre nedreptatea nemărginită, care stăpâneşte lumea, sau despre lipsa de omenie a unora şi nefericirea celor mulţi?
Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, tragedia umană te ameninţă în cel mai urât mod şi vrea să te înjunghie cu deznădejdea ei…

Pret: 10.80 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Ceea ce este valoros la Ortodoxie este că ea îÈ™i mărturiseÈ™te credinÈ›a, acel adevăr revelat de Dumnezeu, pe care nu oamenii l-au inventat în speculaÈ›iile lor despre Dumnezeu È™i credinÈ›ă, ci care a fost adus din cer pe pământ de Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, mintea lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, înÈ›elepciunea lui Dumnezeu. Din acest motiv, veÈ™nicia, fermitatea È™i constanÈ›a religiei noastre ortodoxe credincioase, a credinÈ›ei noastre ortodoxe, a acestui creÈ™tinism autentic È™i adevărat, este determinată de acest principiu.Noi, creÈ™tinii, È™tim că Crezul nostru, în care sunt adunate toate adevărurile fundamentale ale creÈ™tinismului, se încheie prin cuvintele: „AÈ™tept învierea morÈ›ilor È™i viaÈ›a veacului ce va să fie. Amin”. Cuvântul „aÈ™tept” înseamnă nădejde. Și nu numai aÈ™teptare, ci È™i dorinÈ›a din toată inima ca acest lucru să se întâmple mai repede. AÈ™adar, împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine va veni atunci când viaÈ›a va triumfa în cele din urmă asupra morÈ›ii È™i când Adevărul lui Dumnezeu va triumfa asupra nedreptăÈ›ii lumeÈ™ti.Atunci „totul va fi măturat, doar adevărul va rămâne”, spune un proverb. Atunci toată durerea celor necăjiÈ›i va fi acoperită, căci va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut (Apocalipsa 21, 4); veselia cea veşnică va încununa capul lor (Isaia 35, 10). Aici este culmea, cununa È™i împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine È™i biruinÈ›a celor care, în viaÈ›a pământească, au fost persecutaÈ›i, asupriÈ›i È™i alungaÈ›i pentru adevărul lui Hristos.

    • Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creÈ™tinismului nu constituie pur È™i simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită È™i fundamentată.Nu aÈ™ putea să mă numesc pe mine însumi creÈ™tin, dacă nu aÈ™ fi optimist. Și dacă m-aÈ™ numi creÈ™tin È™i nu aÈ™ fi optimist, nu aÈ™ fi un creÈ™tin sincer. Și voi toÈ›i în zadar vă numiÈ›i creÈ™tini, dacă voi nu sunteÈ›i optimiÈ™ti. CreÈ™tinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.CredinÈ›a, nădejdea È™i iubirea alcătuiesc împreună optimismul. Numai optimismul ne mântuieÈ™te. Dacă nu avem optimism, nu avem credinÈ›ă.Pe chipul optimistului în fiecare zi se răsfrâng razele soarelui, îl încălzesc È™i îi luminează sufletul, în vreme ce chipul pesimistului rămâne fără soare, iar drept rezultat, sufletul lui este rece È™i întunecat. Primul – cel optimist – vede florile în fiecare zi, în vreme ce al doilea – pesimistul – vede totul ca pe un loc murdar, plin de gunoaie. Nu poate să existe nicio lucrare creatoare fără optimism.FraÈ›ilor, să fim optimiÈ™ti È™i să avem credinÈ›ăîn Dumnezeu. Există Creatorul, Făcătorul lumii È™i Părintele nostru. Gândul acesta să fie temelia sau fundamentul optimismului nostru...Noi să fim optimiÈ™ti ca È™i creÈ™tini, pentru căîn credinÈ›a noastră au găsit mângâiere chiar È™i cei mai deznădăjduiÈ›i oameni.A fi cineva optimist înseamnă să trăiască È™i să preÈ›uiască drept sau corect darul vieÈ›ii.

    • Căile lui Dumnezeu sunt tot ceea ce se întâmplă în univers. Tot ceea ce are loc se datorează judecăÈ›ii È™i hotărârii lui Dumnezeu. Nimic nu este sau nu poate fi realizat în mod ascuns È™i independent de Dumnezeu. Una se întâmplă după voia lui Dumnezeu, alta prin îngăduinÈ›a Lui. TotuÈ™i, toate lucrurile sunt realizate prin rânduiala È™i hotărârea lui Dumnezeu. Din acest motiv, căile lui Dumnezeu sunt adesea numite în Scriptură „judecata lui Dumnezeu”. Judecata lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale (Psalmul 118, 137).Prin voia lui Dumnezeu au fost create lumea văzută È™i cea nevăzută. Și omul a fost creat È™i răscumpărat tot prin voia Lui. Toate evenimentele, publice È™i personale, au fost È™i sunt împlinite prin bunătatea, omnipotenÈ›a È™i înÈ›elepciunea lui Dumnezeu. Prin îngăduinÈ›a lui Dumnezeu È™i prin voinÈ›a creaturilor, a apărut răul cu toate consecinÈ›ele sale. Prin îngăduinÈ›a lui Dumnezeu È™i prin propria voinÈ›ă, îngerii È™i omul au căzut È™i L-au respins pe Dumnezeu. Tot prin voia dumnezeiască, oamenii au fost răscumpăraÈ›i de Dumnezeul întrupat.Prin îngăduinÈ›a lui Dumnezeu È™i prin voinÈ›a rea a îngerilor È™i a oamenilor căzuÈ›i, pământul a fost corupt de crimele È™i răutatea lor. Prin voinÈ›a È™i judecata lui Dumnezeu, universul va fi È™i este pedepsit prin diferite suferinÈ›e È™i dezastre. Prin voinÈ›a È™i judecata lui Dumnezeu, chinul veÈ™nic în abisul de foc È™i întuneric al iadului se va abate asupra apostaÈ›ilor, duÈ™mani ai lui Dumnezeu, loc pentru care s-au pregătit singuri.Căile È™i lucrările lui Dumnezeu îÈ™i urmează propriul lor drum. Proiectele umane È™i demonice îÈ™i urmează, de asemenea, propriul lor traseu. Crimele È™i atrocităÈ›ile nu încetează să fie crime È™i atrocităÈ›i în raport cu cei care le fac, chiar dacă cei care comit răul cu rea intenÈ›ie devin doar niÈ™te instrumente ale voinÈ›ei lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este o consecinÈ›ă a înÈ›elepciunii neînchipuite a lui Dumnezeu, a puterii nelimitate a lui Dumnezeu, datorită căreia creaturile, acÈ›ionând conform voinÈ›ei lor libere, sunt totodată È™i neîncetat în puterea Creatorului, fără să o înÈ›eleagă, È™i împlinesc voinÈ›a Lui, chiar fără să o cunoască.Căile lui Dumnezeu sunt prezente È™i active în mijlocul evenimentelor umane È™i demonice, ca cel mai subtil duh în mijlocul materiei, independent de materie, nefiind constrâns de materie, acÈ›ionând asupra materiei È™i nefiind supus acÈ›iunii materiei. Căile lui Dumnezeu sunt intervenÈ›ia atotputernică a Lui în soarta universului, Singurul Care umple universul È™i tot ceea ce este dincolo de univers, nefiind închis în univers.

    • Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la a pune umărul la traducerea ei, întorcându-se la „ţarinile” şi „boii” lor (cf. Luca 14), trebuind să treacă aproape jumătate de veac până la desăvârşirea ei prin sârguinţa unui singur om. Tot aşa şi acum, „ţarinile” sunt pline de lucrători care pretind a curăţa mărăcini, a ara cu boii şi a semăna grâu pe care mărăcinii nu vor zăbovi a-l înăbuşi din nou, dar puţini sunt aceia care se îngrijesc să caute sămânţă bună pentru care să se grijescă a o face roditoare prin voia Tatălui, cu împreună-lucrarea lui Hristos şi cu ploaia Duhului. Pentru Everghetinos însă, a trebuit să treacă mai bine de două veacuri pentru a fi scos la lumină. 
      Voronca Stefan 

      Everghetinosul este manualul monahului. Asa cum conducatorilor unei armate le este de mare ajutor sa citeasca lucreri despre arta razboiului, tot asa monahilor le este de mare ajutor sa citeasca acest manual de razboi duhovnicesc. 
      Chiar daca in secolul XXI se citeste din ce in ce mai putin, chiar si in manastiri monahii fiind ocupati cu diferite ascultari, totusi exista carti de referinta( precum Patericul egiptean sau Pelerinul rus) care ar trebui citite de toti. 
      Everghetinosul este o lucrare iesita din comun. De ce? Asta vor intelege cei care vor avea rabdarea sa parcurga intregul text. Lung, dar si folositor e pe masura. 
      Editorul 

watch series