Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Lumea noastră trăieşte astăzi o tragedie complexă, pe care – mai mult sau mai puţin – toţi o vedem şi o trăim aproape în toate domeniile. Dintre principalele ei caracteristici, pe care s-o amintim mai întâi? Despre ce să scriu? Despre teama şi necredinţa oamenilor din vremea noastră sau despre abaterea de la cele tradiţionale şi predate din strămoşi şi intrarea pe drumul aventuros al unei lumi mincinoase, superficiale şi eudemonice?
Să vorbesc despre nebunia conducătorilor şi a celor ce cârmuiesc şi despre diversitatea vicleniei acelora sau despre ipocrizia şi fariseismul cinic în relaţiile lor oficiale şi neoficiale, de parcă aceşti oameni n-au
aflat niciodată că există cimitire, spitale şi unele limite, care nu se schimbă? Să scriu despre nedreptatea nemărginită, care stăpâneşte lumea, sau despre lipsa de omenie a unora şi nefericirea celor mulţi?
Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, tragedia umană te ameninţă în cel mai urât mod şi vrea să te înjunghie cu deznădejdea ei…

Viaţa Sfântului Nectarie şi mărturiile celor care l‑au cunoscut au devenit subiectul multor cărţi, articole şi studii. de generozitate, de autojertfire, de atenţie, de participare, fără nici o grijă faţă de sine, o căldură care îi încălzeşte pe ceilalţi şi care le dă sentimentul că au dobândit putere şi îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfinţii ne dau întotdeauna oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Prin smerenia sa sfântul trece aproape neobservat, dar el se face întotdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toţi l‑au părăsit. După îngroparea Sfântului Nectarie, nenumărate au fost faptele minunate care au confirmat sfinţenia vieţii sale şi puterea vindecătoare a moaştelor sale.

În această carte sunt îmbinate trei bestseller-uri ale editurii „Nikeia” – trei cărÈ›i ale protoiereului Alexei Uminski: Ce vreau eu de la Dumnezeu, Ce vreau eu de la Biserică È™i Bazele vieÈ›ii duhovniceÈ™ti. Trei teme foarte importante sunt îmbinate pentru a ne introduce în mod succesiv în viaÈ›a creÈ™tină conÈ™tientă. Trecând de la simplu la complex, cartea acoperă o gamă largă de subiecte: de la primele întrebări, apărute pe calea către credinÈ›ăÈ™i Biserică– până la viaÈ›a duhovnicească conÈ™tientă. Bine-cunoscutul propovăduitor, scriitor (publicist) È™i duhovnic caută împreună cu cititorul rezolvări la cele mai dificile probleme ale vieÈ›ii lăuntrice. Părintele Alexei nu ne cheamă să învăÈ›ăm norme de comportament, ci pune întrebări despre sensul vieÈ›ii creÈ™tinului È™i dă exemple nu de o credinÈ›ă formală, ci de una vie È™i plină de bucurie în Dumnezeu.

Domnul încă din viaţa aceasta ne-a urcat la ceruri şi ne-a dăruit Împărăţia Lui. La Sfânta Anaforă Îi mulţumim spunând: „Nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit Împărăţia Ta ce va să fie”. Jertfelnicul pe care săvârşim Sfânta Euharistie este noul Rai. După cum atunci, în vechiul Rai, exista un izvor care-l uda, la fel şi în noul Rai există izvor duhovnicesc, Preacuratele Taine. „Cucernicie provoacă Sfintele Taine ale Bisericii, cucernicie provoacă Sfântul Jertfelnic. Din Rai curgea izvorul care revărsa râuri văzute.

Din Sfânta Masă curge izvorul care revarsă râuri duhovniceşti. Lângă acest izvor au fost plantate nu sălcii neroditoare, ci pomi ce ajung la cer, pomi care au mereu roade coapte şi neputrezicioase. Cel ce este ars de năduf să vină la acest izvor şi să se răcorească… Căci acesta răcoreşte şi alină toate arsurile, nu cele făcute de soare, ci cele provocate de săgeţile pârjolitoare ale diavolului. Acest izvor îşi are începutul în cer (A se vedea Facerea 2, 8-14)”.

Atunci cand vorbim despre judecare, intelegem patima prin care condamnam, defaimam, umilim pe cineva, fie prin cuvintele rostite, fie prin actiunile noastre, fie chiar si numai prin gandurile pe care le avem.  Este de la sine inteles, ca a critica pe cineva prin cuvinte sau prin diferite actiuni este mai de condamnat decat a judeca pe cineva numai prin gand, pentru ca in cel din ultim caz ne rezumam numai la noi insine neimplicandu-i si pe altii.  Acest lucru nu inseamna insa ca, daca avem ganduri rele despre viata si activitatea aproapelui nostru si il condamnam numai in strafundul sufletului nostru, suntem nevinovati.

Prin urmare, daca dorim ca Dumnezeu sa nu ne condamne in Ziua Judecatii, sa nu cadem in greseli mari si sa nu avem parte de multe intamplari neplacute in viata noastra, sa ne ferim din toate puterile noastre de a judeca atat pe aproapele cat mai ales pe slujitorii sfintiti.  Nimic nu ne indeparteaza mai mult de Dumnezeu cat ne indeparteaza dispozitia sufleteasca egoista, credinta ca suntem mai buni decat altii care nu sunt vrednici decat de jignire si de defaimare.  Sa nu fim aspri in judecatile noastre, ca sa nu fim judecati pentru faptele noastre de catre Dumnezeu in acelasi mod, adica cu asprime, in Ziua Judecatii.

Viaţa creştină are trei trepte care s-ar putea numi: 
1) Întoarcerea lui Dumnezeu; 
2) Curăţirea sau îndreptarea; 
3) Sfinţirea. 
În prima treaptă omul se întoarce de la întuneric la lumină, de la stăpânirea Satanei la Dumnezeu; în cea de a doua el curăţă cămara inimii lui de orice necurăţire, pentru a primi pe Hristos Domnul care vine la el; în cea de a treia Domnul vine, îşi face sălaş în inima lui şi Se uneşte cu el. Aceasta este fericita unire cu Dumnezeu – rostul tuturor ostenelilor şi nevoinţelor ascetice. 
A înfăţişa toate acestea, descoperindu-le şi vădindu-le legile după care este se orânduiesc – înseamnă a arăta calea mântuirii.