Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Domnul Hristos ne‑a arătat cu Însuşi Scump Sângele Lui şi glas dumnezeiesc calea spre mântuire. La întrebarea: „Se mântuiesc cei ce nu sunt ortodocşi?“, răspund: Noi urmăm calea arătată de El – Ortodoxia. Dacă Bunul Dumnezeu, în iconomia Lui divină, îi va salva şi pe nonortodocşi... nu ne priveşte pe noi, pentru că nu ne târguim cu marele Adevăr...
Doamne Iisuse Hristoase, cu inimile smerite şi capetele la pământ, Te rugăm ca frumuseÈ›ea şi veşnicia asta Ortodoxă să fie înÈ›eleasă fără părtinire, desăvârşindu‑se marea Ta biruinÈ›ă, că Tu eşti „Calea, Adevărul şi ViaÈ›a“. (Părintele Arsenie Papacioc)

Cuprins:
Precizare la a doua ediţie
Ecumenismul: o vorbărie stearpă
Hristos ne‑a adus mai mult decât ne‑a pierdut Adam
Iubirea se bucură numai de adevăr
Erorile dogmatice se reflectă în viaţa spirituală
„Doamne, Îţi mulţumesc că m‑ai născut ortodox!”
Ultimul cuvânt
Adevărul despre schismă şi unire
Anexă. Rânduiala ungerii cu Sfântul şi Marele Mir a schismaticilor care vin la dreapta credinţă

Copiii noÈ™tri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greÈ™ite: fie nu se împotrivesc lumii È™i, acceptând valorile ei false, rămân în aparenÈ›ă creÈ™tini, îndărătul unei „măÈ™ti” a bunei credinÈ›e, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziÈ›ie ostilă faÈ›ă de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preÈ›, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă faÈ›ă de lume sau dispreÈ› şi superioritate faÈ›ă de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevăraÈ›i.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Depăşirea emoţiilor negative

mânia, enervarea, invidia, mândria, gelozia, timiditatea, frica, nerăbdarea, ura, descurajarea, deznădejdea...

Viaţa noastră lăuntrică constă în principal din emoţii – şi cu cât mai mare este proporţia emoţiilor negative, cu atât suntem mai puţin fericiţi.
O eroare foarte răspândită este aceea potrivit căreia toate emoţiile sunt fireşti şi că nu se poate face nimic în privinţa lor. Această eroare este secretul nefericirii multor oameni.
Oamenii fericiţi sunt tocmai cei care au învăţat să îşi controleze emoţiile şi, în primul rând, să le învingă pe cele negative.
Lucrarea de faţă, cu multe informaţii utile, vă ajută să înţelegeÈ›i de ce apar diverse emoţii negative şi cum puteÈ›i să le controlaţi. Cu pu­ţină practică, starea lăuntrică – iar odată cu ea şi viaţa noastră – va începe să se schimbe în bine.
Dmitry Semenik

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării È™i osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. 
Tu de ce îÈ›i judeci fratele? Despre clevetirea È™i osândirea aproapelui din cuvântul È™i fapta PărinÈ›ilor Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovniceÈ™ti din viaÈ›a Bisericii, dar È™i ale societăÈ›ii contemporane. 
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolÈ›eÈ™te mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul È™i terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtaÈ™i lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci È™i a semenului. 
* * *
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” 
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-È›i socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l goleÈ™te pe om de har È™i nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” 
(Dorotei din Gaza)

Una dintre cele mai de seamă È™i apreciate personalităÈ›i ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.

Refuzând promovarea È™i ridicarea în scaunul episcopal, s‑a dedicat activităÈ›ii pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic.

Autor a nenumărate articole È™i a peste 20 de cărÈ›i, a rămas în conÈ™tiinÈ›a bisericească a contemporanilor cu pre­cădere mulÈ›umită dialogurilor È™i discuÈ›iilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dum­ne­zeieÈ™tii Liturghii, cu fiii săi duhovniceÈ™ti, dar È™i cu toÈ›i cei aflaÈ›i în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.

Urmând cu modestie È™i sârguinÈ›ă, cu sensibilitate duhovnicească È™i acuitate sporite calea de mijloc, între modernism È™i secularizare, între zelotism È™i fanatism, prin cunoaÈ™terea, temeinică È™i aducătoare de sfinÈ›ire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învaÈ›ă ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic È™i spiritul creÈ™tinesc integru.

Cuvintele sale, asemenea unei moÈ™teniri nepreÈ›uite, rămân pentru creÈ™tinul mereu pus la încercare o comoară de înÈ›elepciune nesecată, oferind lămuriri pline de Duh, aducătoare de pace duhovnicească È™i izgonitoare a toată frământarea potrivnică creÈ™terii noastre sufleteÈ™ti în Domnul.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reproduce volumul "Convorbiri după Liturghie" al Arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, apărut la Editura Sophia în anul 2019.

Viata duhovniceasca este o taina pe care putini reusesc sa o dezlege pana in adanc.  Multi dintre noi ramanem la o intelegere trupeasca a ei, punand accentul pe nevointele exterioare: post, metanii, citirea canonului de rugaciune.  Presupunandu-le pe toate acestea, viata duhovniceasca autentica inseamna mai mult decat atat: nevointa launtrica prin rugaciune neincetata si trezvie.

Traitoare ortodoxa din secolul al XIX-lea, Maica Arsenia ni se dezvaluie, prin exemplul vietii si prin scrierile sale cuprinse in aceasta carte, ca o adevarata invatatoare a rugaciunii launtrice si a faptei intru iubirea aproapelui.