Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

ÎnsuÈ™eÈ™te‑ți gîn­direa È™i duhul SfinÈ›ilor PărinÈ›i prin citirea scrierilor lor. SfinÈ›ii PărinÈ›i au atins È›elul: mîntuirea. Și tu vei atinge acest È›el prin mer­sul firesc al lucru­ri­lor. Fiind într‑un cuget È™i într‑un suflet cu SfinÈ›ii PărinÈ›i, te vei mîntui. Cerul i‑a pri­mit pe SfinÈ›ii PărinÈ›i în fericitele sale sanuri. Prin acest fapt, el a dat măr­tu­rie că gandurile, simÈ›irile È™i faptele SfinÈ›ilor PărinÈ›i îi sînt plăcute. Sfin­­È›ii Pă­rinÈ›i È™i‑au zugrăvit gandurile, inima È™i lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile PărinÈ›ilor sunt călăuză nerătăcită către Cer, mărturisită de Cerul în­suÈ™i.

Toate scrierile SfinÈ›ilor PărinÈ›i sunt ­alcătu­­­ite sub insuflarea sau în­rau­rirea Sfan­­tului Duh. Minunată este împreună‑glăsuirea lor, minunată este ungerea lor de Sus! Cel care se călăuzeÈ™te după ele are drept călăuză, fără îndoială, Du­hul Sfant.

Scopul istorisirii acestor episoade din via?a lui Iannis cel nebun pentru Hristos nu este acela de a ob?ine încă o canonizare, nici de a-i impresiona – fie ?i temporar – pe cititori, ci de a arăta că Dumnezeu nu l?a părăsit pe om, a?a cum mul?i vor să creadă. Dimpotrivă, continuă, poate mai mult decât alte dă?i, să?l întărească ?i să?i ofere minuni prin mijlocirea oamenilor cura?i ?i simpli în credin?ă, care, în tăcere ?i departe de luminile publicită?ii, pă?esc, mărturisesc ?i Îl împărtă?esc pe Hristos Cel Înviat.

„Jertfa este să te gânde?ti că prin fiecare faptă săvâr?ită de tine trebuie să te afli în rânduială cu Dumnezeu. Jertfa înseamnă a nu?L întrista, răni sau lovi pe Hristos. Iar pe Hristos Îl răne?ti când ocără?ti, min?i, când, încercând să??i satisfaci o dorin?ă, î?i nedreptă?e?ti aproapele, părin?ii, fratele.”

Oricare dintre noi s-a simţit vinovat de nenumărate ori. Adesea, sentimentul vinovăţiei ne împiedică să ne trăim din plin viaţa, ne otrăveşte cele mai frumoase clipe, ne împiedică să construim relaţii sănătoase cu familia, cu prietenii, cu ceilalţi oameni din jurul nostru, putându-ne duce – ca orice emoţie negativă foarte intensă – chiar la boli fizice grave. Pe de altă parte, tot el ne poate da imboldul de a ne schimba obiceiurile rele, de a deveni mai responsabili şi mai buni. 
Cartea de faţă ne învaţă să facem tocmai operaţiunea – atât de delicată şi importantă – de a distinge între vinovăţia nevrotică, autocanibalizantă, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de Dumnezeu, pentru a ne bucura de o viaţă sufletească echilibrată şi sănătoasă, în armonie cu noi înşine, cu oamenii şi cu Cel care ne-a zidit.

Sfântul Inochentie al Penzei a trecut tânăr la cele veşnice, fără să piardă nici o clipă din cei 35 de ani pe care i-a petrecut pe acest pământ. A scris, a propovăduit, s-a nevoit, a îndurat prigoană şi a păstorit, urmând ­îndeaproape marilor Părinţi care au slujit Bisericii ca ierarhi, mărturisitori şi învăţători. Unul dintre cei mai învăţaţi ierarhi ai vremii sale, a fost şi unul dintre cei mai ascetici, dar şi dintre cei mai smeriţi şi blânzi. Cu toate că a păstorit ca arhiereu numai patru luni, pomenirea lui a rămas neştearsă în eparhia slujirii sale, ca a unuia ce a fost cu adevărat „dreptar credinţei şi chip blândeţelor”.

Cartea de faţă aduce pentru prima dată la ­îndemâna cititorilor români o parte din moştenirea de bună mi­reas­­mă duhovnicească a acestui sfânt puţin cunoscut la noi, cuprinsă în scrisori şi cuvinte de învăţătură, în care ­fiecare creştin, fie el mirean sau monah, va găsi negreşit folos pentru suflet, mângâiere în încercări, răspuns ­pentru problemele şi căutările sale duhovniceşti.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "ViaÈ›a care urcă la cer. ÎnvăÈ›ăturile unui sfânt tânăr", apărut pentru prima dată în 2012.

Prin tâlcuirea Apocalipsei verset cu verset, părintele Athanasie reu­È™eÈ™te să‑și È›ină cititorii cu sufletul la gură printr‑o adresare directă, oferindu‑le toate cunoÈ™tinÈ›ele necesare înÈ›elegerii acestei cărÈ›i profetice a Noului Testament. Explicarea Apocalipsei se află totdeauna în relaÈ›ie cu scrierile SfinÈ›ilor PărinÈ›i, dar È™i cu È™tiinÈ›ele, cultura È™i cu tot ce implică existenÈ›a omului în prezent. Discursul autorului este original È™i prin capacitatea de a asimila Scriptura în întregul ei, cultura È™i È™tiinÈ›ele profane, fără să obosească cititorul cu vreun fel de tratat academic.
De asemenea, părintele Athanasie È™tie să elimine din start orice curiozitate bolnăvicioasă È™i primejdioasă toto­dată în abor­darea Apocalipsei:
„Analizând cartea Apocalipsei, să nu vă aÈ™teptaÈ›i să vi se înfăÈ›iÈ™eze diferite elemente apocaliptice, adică ce se va întâmpla în viitor. Cartea Apocalipsei nu este doar o carte profetică, ci È™i una încurajatoare È™i, în acelaÈ™i timp, teologică. Cartea Apocalipsei are multe laturi, din acest motiv luaÈ›i seama la câte elemente ne raportăm, alinătoare, ajutătoare È™i susÈ›inătoare ale vieÈ›ii noastre duhovniceÈ™ti. Spun aceasta întrucât poate că vor exista fraÈ›i curioÈ™i să afle ce vom spune mai jos, dacă va începe al Treilea Război Mondial, când se va întâmpla... Această curiozitate este una bolnăvicioasă!
Cartea Apocalipsei îl sprijină pe om, îl ajută, îl călăuzeÈ™te, îi arată evenimentele în hotarele istoriei, dar înainte de orice îl întăreÈ™te duhovniceÈ™te. Din această perspectivă analizăm noi cartea Apocalipsei, È™i voi ruga dragostea voastră ca în felul acesta să o primiÈ›i È™i voi.” 

Păcatul este un rău de negrăit, căci prin el este jignit È™i mâniat NesfârÈ™itul È™i Preabunul Dumnezeu! NeruÈ™inată trădare este păcatul, prin care trădăm pe Dumnezeu Cel Nemuritor È™i Drept! Nevindecată rană este păcatul, rană pe care nimeni nu o poate vindeca, afară de Fiul Cel Unul‑Născut al lui Dumnezeu! Păcatul e izvorul nenorocirilor vremelnice È™i veÈ™nice, rădăcina osân­dirii È™i a morÈ›ii, schimonosirea firii, întunecarea înÈ›elegerii, sluÈ›irea frumuseÈ›ii sufleteÈ™ti È™i răul mai rău decât toate re­lele!
***
Să cugetăm că scurtă este dulceaÈ›a păcatului, dar îi ur­mează veÈ™nică amărăciune. Păcatul, atunci când este săvâr­È™it, aduce oarecare desfătare, dar după aceea pricinuieÈ™te amărăciune, răneÈ™te conÈ™tiinÈ›a, spur­că sufletul È™i duce la osân­da veÈ™nică.
Sf. Tihon din Zadonsk