Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Băiatul din munÈ›i este o zguduitoare poveste inspirată din realitate, pentru adolescenÈ›i È™i nu numai, despre iubirea creÈ™tină È™i spiritul de sacrificiu, despre rolul familiei È™i bunătatea înnăs­cută a sufletului omenesc, care prin răb­da­re È™i perse­verenÈ›ă poate învinge răul, re­dân­du‑ne dreptul la speranÈ›ă.

Cu o intrigă greu de prevăzut È™i întorsături neaÈ™teptate, ce alcătuiesc hăÈ›iÈ™urile unei drame complexe, autoarea Despina Tympanidou ur­mă­­reÈ™te păÈ›ania unui suflet nevinovat care reu­È™eÈ™te să supravieÈ›uiască, regăsindu‑și graiul pier­dut în circumstanÈ›e tragice, pentru a oferi izbăvire tuturor celor ce aleg să‑i fie în preajmă, într‑o lume care tânjeÈ™te după înfăptuirea învă­È›ăturii evanghelice È™i a cuvântului dătător de viaÈ›ă al lui Hristos.

O poveste despre sensul È™i adevărata menire a familiei.

Aceasta carte cuprinde 7 istorisiri minunate pentru copii, parinti si bunici. Nadajduim ca ele sa ne fie un ajutor si o cale spre impartasirea din necuprinsa slava a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

Pe 23 august 1944, Virgil Gheorghiu, pe atunci ataÈ™at cultural la Zagreb, È™i soÈ›ia sa află de capitularea României în faÈ›a trupelor sovietice. Patru ani mai târziu, ei trec graniÈ›a franceză.

Ispita libertăÈ›ii e povestea pasionantă a drumului lor prin Europa de după război. Apatrizi, străbat în mijlocul valului de refugiaÈ›i CroaÈ›ia, Austria È™i Germania, întâmpinând primejdii fără seamăn, È™i, în situaÈ›iile cele mai grave, È™tiu întotdeauna să sesizeze absurditatea È™i rizibilul Istoriei.

LecÈ›ie de omenie È™i rezistenÈ›ă, cronică poetică, odiseea lui Virgil Gheorghiu ne aminteÈ™te cu umor că libertatea e nepreÈ›uită.

ExperienÈ›a vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către SfinÈ›i, tradiÈ›ia isihastă È™i filocalică, precum È™i cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepÈ›iile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieÈ›ii bisericeÈ™ti – experienÈ›a vederii, isihasmul È™i cultul – È™i, în esenÈ›ă, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument raÈ›iunea, închipuirea È™i gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcuÈ™ul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoinÈ›ă. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruinÈ›a lui Hristos, la biruinÈ›a creÈ™tinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morÈ›ii. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de PărinÈ›i. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtăÈ™irea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

Aceasta este problema teologiei post‑patristice È™i a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

Mitropolitul Ierótheos 
al Nafpaktosului È™i Sfântului Vlasie

Antologia care constituie cea mai mare parte a acestui volum cuprinde texte din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi sau ale marilor monahi din lumea ortodoxă, din toate epocile, care ne luminează spre a înţelege cum era, în desăvârşirea din rai, legătura dintre om şi celelalte vieţuitoare, pentru ce această legătură s-a degradat în timp, ce putem învăţa de la animale – domestice sau sălbatice – despre natură, despre noi înşine şi despre Dumnezeu, şi cum sfinţii – a căror vieţuire şi duhovnicie sunt pentru noi pilde vrednice de urmat – au izbutit să restatornicescă o legătură nu doar paşnică, ci şi prietenoasă cu animalele, având faţă de ele – fără urmă de idolatrie – purtări cinstitoare şi iubitoare, redobândind starea din rai, în care legătura omului cu creaţia era în deplină armonie, potrivit voii dintru început a Creatorului.

Jean‑Claude Larchet

ediÈ›ia a doua, adăugită

Ortodoxia nu poate fi o filosofie È™i un moralism sterp, ci o È™tiinÈ›ă a tămăduirii. Ea îl tămăduieÈ™te pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-È™i conÈ™tientizeze boala È™i să cerceteze un doctor, tot aÈ™a stau lucrurile È™i în privinÈ›a bolii duhovniceÈ™ti. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoaÈ™terea stării în care ne aflăm.
Dacă nu cercetăm însă unde se află boala, cum putem È™ti ce să vindecăm? Dacă pentru trup omul urmează un tratament greÈ™it, nu va ajunge niciodată să se vindece. La fel se întâmplă È™i cu sufletul. Trebuie să È™tim că boala este omorârea minÈ›ii. Îndată vom înÈ›elege È™i că tămăduirea este luminarea minÈ›ii. Cu Sfintele sale Taine È™i întreaga sa TradiÈ›ie ascetică, Biserica vrea să ne călăuzească unde se afla Adam, adică la luminarea minÈ›ii, iar de acolo la îndumnezeire, care era destinaÈ›ia iniÈ›ială a omului. Prin urmare, este de mare importanÈ›ă să localizăm boala. 
Biserica este un Spital duhovnicesc care îi tămăduieÈ™te pe oameni. Nu este o organizaÈ›ie a oamenilor buni È™i evlavioÈ™i, ci Trupul binecuvântat al lui Hristos, în sânul căruia oamenii se tămăduiesc. Îi primeÈ™te pe cei bolnavi È™i le tămăduieÈ™te rănile duhovniceÈ™ti.

Ierótheos 
Mitropolit al Nafpaktosului 

Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuÈ›, adus de spate, cu părul încâlcit È™i hainele modeste, cu un defect de vorbire È™i o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculÈ›, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălăÈ™luirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrăÈ›iÈ™are desăvârÈ™ită, dăruită întregii firi omeneÈ™ti.
Din această pricină, cei care iubeau Adevărul È™i cunoÈ™teau puterea rugăciunilor È™i blândeÈ›ii dumnezeieÈ™ti ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiÈ›i de aparenÈ›a exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială È™i smerenie, descopereau că, sub firava sa înfăÈ›iÈ™are, se ascundea un colos de rugăciune È™i dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire. 
ViaÈ›a sa, tăinuită cu Hristos în Dumnezeu, s-a făcut un izvor neîncetat de daruri ce se revarsă îmbelÈ™ugat către toÈ›i cei care îÈ™i deschid braÈ›ele inimii spre a se încredinÈ›a Domnului. De aceea faptele È™i minunile Sfântului Ioan cresc asemenea unor perle în inimile credincioÈ™ilor, dăruindu-le puterea de a nu fi biruiÈ›i de valurile cele amare È™i pline de nebunie ale acestei lumi nestatornice.
GingăÈ™ia, bunătatea È™i blândeÈ›ea, alături de stăruinÈ›ă, răbdare È™i suspin, au făcut din Sfântul Ioan Maximovici unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai zilelor noastre. ToÈ›i cei care îi cer, cu credinÈ›ă, grabnicul ajutor, află în acest minunat ierarh, nu numai un binefăcător È™i tămăduitor, ci È™i un prieten È™i sfătuitor tainic, care, cu o nespusă delicateÈ›e, vine în vieÈ›ile
noastre È™i ne scoate la limanul veÈ™niciei, purtând grijă de noi în întregime – suflet È™i trup. Mărturie stau nenumăratele È™i uimitoarele minuni pe care le-a săvârÈ™it încă din timpul vieÈ›ii È™i după adormirea sa, È™i care nu încetează a se înfăptui cu putere până acum.

Dintre miile de roade bineînmiresmate ale Grădinii Maicii Domnului, Sfântul Iosif Isihastul este una dintre cele mai însemnate pentru veacul de acum. Trăitor în secolul al XX-lea, Bătrânul Iosif a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhovniceşti, înger pământesc şi văzător al luminii nezidite, lăsând în urmă o mulţime de ucenici care continuă să răspândească învăţătura – şi, mai presus de toate, duhul vieţuirii lui – nu numai în Sfântul Munte, Grecia şi Cipru, ci şi în însăşi inima Occidentului.
Plină de har, dragoste şi simplitate binecuvântată, personalitatea lui atrage ca un magnet sufletele însetate de lumină şi adevăr – ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cuviosul îi odihneşte pe toţi osteniţii şi împovăraţii care caută scăpare de nesfârşitele poveri ale acestei lumi.

Cartea de faţă, plină de experienţe minunate şi tâlcuiri duhovniceşti, le va deschide tuturor o fereastră spre bunătăţile nădăjduite ale veacului ce va să fie, spre odihna cea nesfârşită şi bucuria necontenită în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia s-au făcut următori toţi sfinţii.