Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Într-o seară de aprigă furtună, ivindu-se din codrul adânc, luminat de fulgere şi locuit de umbre, la uşa colibei pădurarului bate un călător... Cine este acesta? E, oare, trimis de Dumnezeu – cum susţine pădurarul – sau, dimpotrivă, de Aghiuţă – după cum se teme soţia lui? Haideţi să aflăm, împreună, copii...

In sirul patimilor, slava desarta este asezata foarte corect langa mandrie, pentru ca cine este in primejdie sa cada in mandrie, daca a biruit slava desarta?  Legatura pe care o au intre ele aceste doua rele infricosatoare este ca si relatia dintre copil si omul matur, sau dintre grau si paine.  Pentru ca slava desarta inseamna inceputul, iar trufia sfarsitul.

Ideea de inceput a fost urmatoarea: Am lut cunoscutul Pateric(antologia secolului al V-lea) si am ales unele povestiri.  Le-am recitit, adica am incercat sa le ravad, incadrandu-le in atmosfera oraselor de astazi.  Cu alte cuvinte, am incercat sa vad daca linistea pustiei rezoneaza dupa cincisprezece secole, in vuietul oraselor de astazi.

V. Argiriadis

Iubite cititorule!

Cartea pe care o ai in fata sta gata sa iti puna inainte saptezeci si cinci de picuri de intelepciune. Culesi din experienta multor ge­ne­ratii (si in primul rand din cea a sfintilor Bisericii lui Hristos), acesti picuri bineinmiresmati te vor putea insenina cand esti po­­somorat, imbarbata cand esti des­­curajat, indruma cand te simti pier­dut, iti vor scurta cu folos apasatoarele rastimpuri de plic­tiseala si la vreme de rascruce poate ca tocmai ei iti vor aduce gandul bun care te va face sa iei hotararea bine­cuvantata de Dumnezeu, ca viata ta sa mearga pe fagasul dorit de El.

Parintelui Isaachie nu i-a fost deloc usoara lupta monahala nevazuta si neintrerupta, ca om matur si deja format, venit la manastire.  Fiind din nastere linistit si plin de duh, smerindu-se pe sine intru toate, facea impresia unui om aspru si tacut.  S-a observat ca, pe masura primirii rangurilor monahale, se afunda tot mai mult in liniste, intr-o viata launtrica si tainica.  Parintele Isaachie a petrcut aproape douazeci de ani al schitul Sfantul Ioan Botezatorul, in rugaciune si osteneli neintrerupte.  Dar a venit timpul cand Domnul l-a chemat la o noua nevointa: ieromonahul din schit a fost numit succesorul adormitului intaistatator, al parintelui Moise, iar cuviosul parinte Isaachie a fost chemat sa-i ia locul la conducerea obstii.  Recunoscandu-si neputinta si smerindu-se in fata fratilor, din ascultare pentru parintele sau duhovnicesc, parintele Isaachie a primit crucea grea a raspunderii si a grijii neincetate pentru sufletele incredintate lui.

(lipsa text)