Luând ca punct de plecare „Cele 10 porunci” date de Dumnezeu tuturor oamenilor, Decalogul femeii reprezintă un ghid cu zece îndrumări destinate cu precădere femeilor È™i mamelor, ca repere de conduită creÈ™tină, acoperind cele mai importante È™i actuale probleme ale vieÈ›ii de azi È™i dintotdeauna: ziua femeii, educaÈ›ia, atitudinea în general, avortul, relaÈ›ia cu Biserica, modelele reale, lepădarea de credinÈ›ă etc. Fiecare dintre cele zece îndrumări constituie tot atâtea capitole, având fiecare o temă specifică.

"Din aceste scurte istorioare, puse la inima, sufletele noastre se vor imbogati si vor spori in credinta, nadejde, dragoste, milostenie, cinste, adevar, dreptate, evlavie, bunatate, modestie, cumpatare, recunostinta, etc. Le-am numit morale, intrucat morala este trairea constienta a vietii, arta infrumusetarii existentei umane si calea catre fericire; si religioase, deoarece religia reface si desavarseste legatura constienta si libera a omului cu Dumnezeu."

Pr. Ic. Stavr. Valeriu Dobrescu

Am gasit de cuviinta a scrie o crate in acest mod, deoarece, povestind la persoana I se poate atrage mai mult atentia si interesul de a citi, ca si cand ar pleca direct de la acea persoana, povestindu-si relatandu-si intamplarile, relatandu-si problemele.
Cine a reusit sa ajunga la sfarsitul cartii, descopera ca a invatat o multime de lucruri despre autism in general, datorita Elevului cu tulburari din spectrul autist, care i-a dezvaluit cititorului o serie de comportamente si caracteristici, rezumate la finalul fiacarei scrisori, spre a fi pe intelesul tuturor.

M-am gandit ca este important sa stii aceste lucruri despre carte si de aceea ti le-am spus,

cititorului meu, cu drag, autoarea

Au trecut anii de cand m-am rugat tinerilor. Nu doar pentru ei, ci chiar lor.  Au trecut ani de cand am scris Rugaciuni catre tineri.  Si i-am rugat atunci sa invete demnitatea, sa caute credinta si sa guste din rosturile frumoase ale acestei lumi.  Le-am pus inainte, spre intelegere, macar un colt din tabloul intunecat al acestei lumi.  In speranta ca vor sti sa vada Lumina lumii.

Dar intunericul a continuat sa se intinda.  S-a napustit peste suflete, fara nici o opreliste.  S-ar zice ca acum sa ma rog tinerilor nu este de ajuns.  Acum este timpul implorarilor.  Este nevoie de mai mult.  De mai multe cuvinte catre Hristos Domnul si catre tineri.  Caci nu este totul pierdut.  Pentru aceasta nimeni si nimic nu imi dau dreptul sa tac.  Ci doar sa implor...

Autorul

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

"Nimănui cu nimic nu fiÈ›i datori, decât cu iubirea unuia faÈ›ă de altul; că cel care iubeÈ™te pe aproapele a împlinit legea" (Rom. 13, 8)

... Eu cred că nota caracteristică a creÈ™tinului ar trebui să fie dragostea. Noi trăim pentru a răspândi dragoste în jur, pentru a o propovădui inimilor singure, ca unică soluÈ›ie pentru ieÈ™irea din impas. Și putem face acestea pentru că ne alimentăm zilnic din potirul iubirii divine. Doar după ce vedem FaÈ›a Domnului suntem capabili să vedem È™i faÈ›a oamenilor ce ne înconjoară. Ori de câte ori ne rugăm, Dumnezeu îÈ™i revarsă peste noi focul iubirii Sale È™i cu acest foc putem încălzi È™i pe alÈ›ii...

Autorul

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

În ceea ce priveÈ™te tematica volumului de faÈ›ă, aceasta cuprinde o varietate de citate despre lupta împotriva patimilor È™i despre cultivarea virtuÈ›ilor creÈ™tine, teme pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a tratat pe larg în scrierile sale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă, în Binecuvântarea de la începutul lucrării: „Pe măsură ce luăm decizii potrivite sau eronate, mintea noastră înclină din ce în ce mai mult în direcÈ›ia respectivă È™i devine mai curată, mai duhovnicească, dacă luăm hotărârile alături de Dumnezeu sau, din contră, mai pătimaÈ™ă, dacă dorim numai să ne facem voia proprie. Iubirea de averi, lăcomia pântecelui, desfrânarea, trândăvia, mândria – toate aceste patimi au la bază alegeri greÈ™ite în care omul persistă chiar dacă observă uneori că nu merge în direcÈ›ia potrivită. La fel, bunătatea, blândeÈ›ea, iubirea de aproapele, hărnicia, ascultarea, înfrânarea sunt rodul unor alegeri potrivite, care decurg unele din altele pe măsură ce discernământul nostru interior sporeÈ™te”.

Sfantul Vasile din Ostrov - unul dintre cei mai iubiţi sfinti ai sarbilor, s-a nascut in Hertegovina, la 28 decembrie 1610, intr-o familie evlavioasa. De mic a fost dus la manastire. Inainte de a implini 30 de ani a fost facut episcop.

Despre Sfantul Vasile de la Ostrog se spune ca avea darul de a vindeca bolile trupului si ale sufletului inca din tinerete. Minunile au continuat si dupa moartea Sfantului si continua si azi. Leaganul in care era un copilas s-a rostogolit peste balustrada gardului manastirii, a cazut in gol cateva sute de metri si s-a spart in mii de bucatele, dar copilasul n-a patit nimic, ca si cum cineva l-ar fi tinut in brate, pana cand a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii saptezeci, unui senator american bolnav i s-a aratat in vis manastirea alba din varful muntelui, in fata careia un om ii spunea ca numai acolo se va vindeca de boala grava pe care o avea. N-a stiut sa descifreze visul, dar peste cativa ani, in timpul unei vizite oficiale in strainatate, a vazut imaginea manastirii din vis pe o carte postala. A intrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la manastire si a scapat de suferintele care l-au macinat ani de zile.

Dincolo de aceste intamplari reale sau doar legende, despre puterea moastelor Sfantului Vasilie de la Ostrog, stau marturie sutele de mii de pelerini care urcă muntele pana la manastire, in speranta vindecarii.

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.