Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Trăim o viaţă deformată, cu multe răni deschise şi clipe moarte. Suntem chemaţi să preschimbăm rana noastră personală care ne doare şi nu ne lasă să trăim, în ceva mai puternic, care ne va trezi şi ne va da înapoi puterea vitală pierdută.Fiecare durere din noi, în loc să ne frângă, poate deveni o comoară nepreţuită, dacă o vom accepta şi vom şti cum s-o înfruntăm. Dacă o vom administra corect şi n-o vom înăbuşi, va constitui o trambulină spre schimbare.În procesul dureros, dar vindecător al iertării, încetul cu încetul inima se înmoaie. Toate percepţiile disfuncţionale pe care le-am avut atâţia ani şi ne-au afectat, toate poverile care nu ne-au lăsat să zburăm şi ne-au ţinut imobilizaţi la pământ, acum dispar ca prin minune. Începem să devenim compătimitori şi milostivi cu toată lumea. Constatăm că dacă nu iubim ne îngustăm în noi. Atunci când iubim, inima se lărgeşte şi după aceea vrem să-i îmbrăţişăm pe toţi. Vom trăi tot în lume, dar în alt fel. Noua viaţă, cu începutul pe care i-l punem în fiecare zi, se va deschide în faţa noastră însoţită de un sentiment de răspundere personală şi nădejde. Drumul nu va mai fi de-acum coborâtor, ca mai înainte, ci vom simţi că urcă, chiar şi atunci când ne doare. Şi toate acestea sunt o minune.Minunea nu trebuie s-o aşteptăm, ci s-o înfăptuim…

Aceste sfaturi concise È™i pline de bucurie duhovnicească sunt preluate din scrisorile lui Gheronda Efrem Filotheitul către fiii lui duhovniceÈ™ti È™i oferă o hrană potrivită È™i de mare folos pentru monahii È™i pentru credincioÈ™ii care duc lupta cea bună, pentru a bineplăcea lui Dumnezeu È™i pentru dobândirea mântuirii lor.

CUPRINS:
Despre rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!
Despre pomenirea sau amintirea morţii
Învăţături practice şi pline de bucurie
Câteva învăţături spre desăvârşirea noastră în Hristos
Sfaturi părinteşti diverse şi despre suferinţe sau necazuri
Despre iubire
Despre Taina Pocăinţei şi a Spovedaniei
Pocăinţa = mântuirea sufletului
Scrisori întăritoare pline de sfaturi ale Stareţului Efrem către fiii lui duhovniceşti
Judecătorule al celor vii şi al celor morţi

Înainte cu mulţi ani, văzând răspândirea nestăvilită a răutăţii şi a păcatului în societăţile noastre contemporane şi cursele întinse cu plasele ei care prindeau tot mai multe suflete, m-am gândit să fac ceva, cât de puţin, pentru oprirea acestui rău înfricoşător al păcatului, să aprind o lumânare care să lumineze, să păzească şi să folosească duhovniceşte oricărui suflet voitor de bine, chiar dacă personal nu dispun de studii şi diplome speciale. 

Sunt o mamă simplă, cu cunoştinţe doar de şcoală elementară, dar mă străduiesc să cunosc şi să vieţuiesc, pe cât îmi stă în putere, după voia lui Dumnezeu.

Mii de creÈ™tini au murit fără nicio grijă în arena circurilor păgâne, mii au murit È™i în Colosseum, proslăvindu-L pe Dumnezeu. BărbaÈ›i È™i femei de toate vârstele, din toate statele È™i din toate categoriile sociale au pătimit cu acelaÈ™i curaj pentru Hristos È™i pentru credinÈ›ă.

BărbaÈ›i È™i femei, tineri È™i fecioare, episcopi, prinÈ›i de sânge regal, oameni de rând, servitori, bogaÈ›i È™i săraci, bătrâni È™i copii mici au murit împreună, fără să renunÈ›e la credinÈ›a lor în Dumnezeu. Curajul lor, înălÈ›imea duhului lor, nerăutatea È™i iertarea duÈ™manilor lor în mijlocul celor mai crude chinuri, i-au uimit È™i i-au copleÈ™it pe torÈ›ionarii lor. Marile lor virtuÈ›i au întors spre ei inimile multor păgâni È™i, în cele din urmă, lumea, câÈ™tigată de înălÈ›imea lor spirituală, a căzut la picioarele Crucii, recunoscând învăÈ›ătura Evangheliei ca fiind RevelaÈ›ia.

Sfântul Vasile cel Mare, descriind persecuÈ›ia creÈ™tinilor de către DiocleÈ›ian, scrie următoarele rânduri, care pot fi aplicate în egală măsură persecuÈ›iei creÈ™tinilor de către Nero: „LocuinÈ›ele creÈ™tinilor au fost distruse È™i zăceau în ruine, bunurile lor au fost jefuite, ei înÈ™iÈ™i au fost daÈ›i pe mâna lictorilor, care, furioÈ™i, trăgeau femeile de păr pe străzi È™i nu cruÈ›au nici bătrânii, nici copiii. TemniÈ›ele erau pline de prizonieri, unde erau torturaÈ›i cu brutalitate. MulÈ›i creÈ™tini au fugit È™i s-au ascuns în deÈ™erturi È™i în pădurile sălbatice de torÈ›ionarii lor violenÈ›i.

În acele vremuri înfricoÈ™ătoare, fiul îÈ™i trăda tatăl, iar tatăl îÈ™i denunÈ›a fiul; slujitorii, dorind să dobândească bunurile stăpânilor lor, i-au stigmatizat pe aceÈ™tia, iar fraÈ›ii, uitând de rudenie, au dorit să se distrugă unul pe altul. Cele mai strânse È™i mai sfinte legături de rudenie au fost încălcate, iar duÈ™mănia È™i ura oarbă au umplut inimile oamenilor. Bisericile au fost profanate, altarele răsturnate, sinoadele bisericeÈ™ti dispersate, slujbele È™i Tainele creÈ™tine batjocorite”.

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creÈ™tinism deplin, în care credinÈ›a È™i dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faÈ›ă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu È™i printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noÈ™tri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaÈ™i timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru È™i ne binecuvintează pe toÈ›i È™i cu rugăciunile tale dobândeÈ™te-ne iertarea păcatelor, ca toÈ›i să ne mântuim".

Ce este iubirea de sine, cum apare ea în om È™i cum se poate distruge?

Bătrânul: Iubirea de sine sporeÈ™te în noi din cauza lipsei cunoaÈ™terii de sine, ea este respectul exagerat de sine È™i creÈ™te în suflet din pricina neatenÈ›iei noastre faÈ›ă de sine È™i a atenÈ›iei faÈ›ă de laudele măgulitoare ale oamenilor; rădăcina ei este mândria, inerentă naturii noastre vătămate. Iubirea de sine se poate distruge prin aducerea aminte de moarte, prin cercetarea cu atenÈ›ie a propriilor tale fapte, dar cel mai mult prin cugetarea la ÎnfricoÈ™ata Judecată a lui Dumnezeu.