Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Cuprins 
Noţiuni introductive 
Despre Descoperirea dumnezeiască 
Despre Sfânta Tradiţie şi despre Sfânta Scriptură 
Despre Sfânta Scriptură 
Alcătuirea Catehismului 
Catehismul creştinesc 
Partea întâi. Despre credinţă 
Partea a doua. Despre nădejde 
Partea a treia. Despre dragoste 
Încheiere. Întrebuinţarea învăţăturii despre credinţă şi evlavie 


DESPRE DRAGOSTE 

DESPRE DRAGOSTE 

Despre unirea dintre credinţă şi dragoste 
Care trebuie să fie lucrarea şi rodul adevăratei credinţe în Hristos? 
Dragostea şi, în legătură cu ea, faptele bune. 
„Căci în Hristos Iisus”, spune Sfântul Apostol Pavel, „nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). 
Nu-i de ajuns pentru creştini numai credinţa, fără dragoste şi fapte bune? 
Nu este e de ajuns. Deoarece credinţa fără dragoste şi fapte bune este nelucrătoare şi moartă şi, de aceea, nu ne poate conduce la viaţa veşnică: „...cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14). „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? ...Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov 2, 14, 26). 
Nu se poate, pe de altă parte, să ne mântuie dragostea şi faptele bune, fără credinţă? 
Nu se poate ca omul, neavând credinţă în Dumnezeu, să-L iubească pe El cu adevărat. De aceea, omul vătămat de păcat nu poate să facă cu adevărat fapte bune, dacă nu primeşte prin credinţa în Iisus Hristos, puterea cea duhovnicească sau harul lui Dumnezeu: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). „Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, căci scris este: «blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă» (Galateni 3, 10). „Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă” (Galateni 5, 5). „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2, 8, 9). 
Ce trebuie crezut despre acea dragoste care nu este însoţită de fapte bune? 
Acea dragoste nu este adevărată. Deoarece adevărata dragoste arată, fireşte, faptele sale bune. 
Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14, 21, 23). 
Sfântul Apostol Ioan scrie: „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui” . (I Ioan 5, 3) „Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (I Ioan 3, 18). 

Despre Legea lui Dumnezeu şi despre porunci 
Care este modul de a recunoaşte şi deosebi faptele bune de cele rele? 
Legea lăuntrică a lui Dumnezeu ori conştiinţa mărturisitoare şi legea exterioară a lui Dumnezeu ori poruncile lui Dumnezeu. 
Sfânta Scriptură vorbeşte despre legea lăuntrică? 
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre neamuri: „Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără” (Romani 2, 15). 
Dacă oamenii au legea lăuntrică, atunci de ce li s-a mai dat şi legea exterioară? 
Li s-a dat lor pentru că oamenii, neascultând de legea lăuntrică şi ducând o viaţă trupească şi păcătoasă, au înăbuşit în ei înşişi glasul legii duhovniceşti. De aceea a şi fost nevoie să le-o aducă lor aminte printr-un mijloc din afară, cu ajutorul poruncilor: „Deci ce este Legea? Ea a fost adaugată pentru călcările de lege...” (Galateni 3, 19). 
Când şi în ce chip le-a dat Dumnezeu oamenilor legea din afară? 
Când a avut loc minunata ieşire din robia Egiptului a poporului evreu, ce se trăgea din Avraam. Atunci, pe drumul către pământul făgăduinţei, în pustie, pe muntele Sinai, Dumnezeu Şi-a arătat prezenţa Sa în foc şi în nor şi a dat legea prin Moise, căpetenia israelitenilor. 

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile. Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă –, nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei. 
Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

Nu poţi să-ţi întemeiezi cu adevărat o familie dacă nu ştii cum să iubeşti. De aceea, cartea noastră nu este numai despre dragoste şi familie. Ea atinge temele binelui şi răului, depresiei, egoismului, relaţiilor cu părinţii, libertăţii, fericirii şi succesului. 
Dragostea este ceea ce-i trebuie mai mult decât orice fiecărui om – mai mult decât banii, decât gloria, decât plăcerile. Totodată, dragostea este lucrul care lipseşte cel mai mult în lumea contemporană. De aceea şi suferă oamenii. La început, din pricina lipsei de dragoste se îmbolnăveşte familia părintească; pe urmă, copilul neiubit suficient pleacă în lume cu deficitul său de dragoste, încercând să compenseze ceea ce n-a primit prin tot felul de mijloace, însă nu-i iese nimic, şi întemeiază o nouă familie cu probleme, sortind suferinţei generaţia următoare de copii... 
Cartea de faţă vă va ajuta să întrerupeţi această ştafetă a nefericirii. Citirea ei, desigur, nu vă va face automat oameni iubitori şi iubiţi, dar dacă veţi merge mai departe în direcţia pe care o veţi alege după citirea ei, pentru voi deficitul de dragoste poate lua sfârşit şi veţi putea întemeia o familie împlinită, făcându-i mult mai fericiţi pe viitorii voştri copii.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

Copiii noÈ™tri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greÈ™ite: fie nu se împotrivesc lumii È™i, acceptând valorile ei false, rămân în aparenÈ›ă creÈ™tini, îndărătul unei „măÈ™ti” a bunei credinÈ›e, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziÈ›ie ostilă faÈ›ă de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preÈ›, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă faÈ›ă de lume sau dispreÈ› şi superioritate faÈ›ă de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevăraÈ›i.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Daca m-ar intreba cineva: "Ce-ti doresti tu de la Dumnezeu mai mult, care dar?", as raspunde: "Darul smereniei, care, mai mult decat orice altceva, este bineplacut Domnului".  Smerenia este lumina intru care noi putem vedea Lumina: pe Dumnezeu Insusi.  Fiindca nu celui indestulat i se arata Dumnezeu, ci sufletului smerit.

Sufletul omului smerit este asemenea marii: daca aruncam o piatra in mare, aceasta tulbura pentru o clipa suprafata apei, apoi cade in adancuri.  In felul acesta sunt inghitite necazurile in sufletul omului smerit, caci este cu el puterea lui Dumnezeu.  Doamne, da-ne noua darul sfintei Tale smerenii.

Sfantul Siluan Athonitul