Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

(lipsa text)

Aceasta carte ni-l infatiseaza pe urmatorul Apostolilor, pe Sfantul Ierarh marturisitor Varnava, a carui vietuire dreapta a cucerit, in vremuri de prigoana, inimile tuturor.

Pentru a intregi imaginea Sfantului Ierarh Mucenic s-au adus unele completari referitoare la datele sale biografice si din alte surse.  Dupa cum ne scrie si IPS Sa Amfilohie, Mitropolit de Muntenegru, Exemplul Episcopului Varnava, al omului cu o asemenea credinta in Hristos, de neclintit, ne este noua, crestinilor de astazi, dovada ca la anumite perioade de timp Domnul ii trimite pe bineplacutii Sai pentru a ne indruma pe cale si pentru a ne intari in credinta, nadejde si dragoste, apropiindu-ne unii de altii si de vesnica Imparatie a lui Dumnezeu.

Cat de departe suntem noi de intelegerea vietii crestine!

Si de mantuit, fiecare dintre noi doreste sa se mantuiasca.  Dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, crestinul trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru mantuire:

• sa nu pacatuiasca;

• daca a pacatuit, sa se caiasca;

• cine nu se caieste cum trebuie, sa rabde necazurile care il lovesc!

Dar cine poate spune ca el se caieste indeajuns, cu destula osardie?  De aceea, calea izbavirii de suferintele pentru pacatele noastre este pocainta.  Puterea pocaintei trebuie sa fie pe masura pacatului.  Iar daca nu constientizam indeajuns pacatul, daca nu avem putere sa facem pocainta adanca, adevarata, trebuie sa primim cu smerenie necazurile trimise si sa multumim pentru ele, ca pentru o mila, ca pentru un semn al grijii lui Dumnezeu fata de noi.

Cand am inceput sa citesc dialogurile, am ramas impresionat de duhul lor.  Uneori ma intrebam daca nu cumva acel manuscris era mai mult decat o carte duhovniceasca.  Ajungand la Dialogul 65, am inceput sa inteleg duhul invataturilor Batranului Alipie.  El spune acolo, adresandu-i-se Ecaterinei:                                                                                                                             Daca materialistul tau nu este tipul de contestatar, pe care ti l-am descris, trebuie sa ai grija pentru ca majoritatea materialistilor si-au invatat bine lectia si se bazeaza pe o gramada de cunostinte lumesti, ce il pot descumpani pe un crestin obisnuit.  Nu este suficient sa ai cultura necesara pentru a-l infrunta, trebuie sa dai dovada si de multa intelepciune.  As indrazni sa spun ca, la primele tale intrevederi cu el, va trebui poate sa-i dai dreptate.  Acest lucru nu constituie un pacat, ci inseamna iubire, intrucat ceea ce va urma nu va fi deloc usor, daca il vei insoti pe calea cea ingusta a mantuirii.  Pentru a avansa pe calea aceasta va trebui sa gasesti mereu pareri solide, pe care sa le impartasiti amandoi.  Aidoma celui care, vrand sa traverseze un raulet, cauta pietrele ce ies la suprafata pentru a pasi pe ele, sa cauti si tu niste adevaruri mari si incontestabile, pe care sa le folosesti pentru a-l ajuta pe materialistul tau.

Autorul

Minunea nu ­înseamnă mereu ­­­­­faptul că sănătatea trupească ne este redată, fiindcă o minune care se întâmplă pentru trup nu durează veşnic. Minunea este cea care vindecă sufletul, nu doar trupul.

Scopul minunii este să devenim trăitori ai Bisericii lui Hristos care este spital duhovnicesc.

Vor oamenii din lume să vadă dovezi despre misiunea Bisericii? Iată, oamenii au fost vindecaţi, la trup şi la suflet aici în viaţa aceasta, pentru ca sufletul lor să meargă pregătit dincolo, în viaţa veşnică.

Prin curăţirea pe care ne-o dăruieşte durerea întru Hristos, prin sfinţenia izvorâtă din acceptarea întru mulţumire a durerii, Dumnezeu ne scapă de beţia amară a plăcerilor amăgitoare care nasc suferinţă şi deznădejde, trândăvie şi necredinţă.

Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea intreaga, nu esti iertat daca nu te pocaiesti in fapta.

Sfantul Cosma Etolul

Taina pocaintei si a spovedaniei este taina mare.  Se apropie cineva cu un simtamant simplu de pacatosenie si dupa spovedanie se simpte mai pacatos.  Insa incet-incet, daca are bunavointa, invata intr-un mod tainic ca oricat abis s-ar ascunde sufletul sau, Hristos este acolo, aproape de el, inlauntrul lui; il primeste si il iubeste asa cum este, pacatos.  Taina pocaintei si spovedanie ne vadeste cat de pacatosi suntem si totodata naste in noi din abundenta nadejde.  Prin spovedanie invatam cat de grea si de dureroasa este pocainta adevarata; insa impreuna cu aceasta cunoastere se inteteste curajul de a-L intalni pe Hristos, exact asa cum suntem: pacatosi plini de speranta; esuati plini de credinta; prieteni dragi Lui, cu indrazneala in iubirea Sa, cu nadejdea in harul Sau.

Arhimandritul Nectarie Antonopoulos