A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

• Ridicarea din robia gândurilor 
• Pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos 
• DesăvârÈ™irea duhovnicească 
• Într‑o lume plină de ispite 
• Cum să urcăm scara duhovnicească 
• Maturitatea spirituală creştină 
• Ascultarea creştină 

O carte scrisă de o monahie, însă nu doar pentru monahi.

O carte pentru cei ce trăiesc în rutină È™i agitaÈ›ie, scrisă de cineva care a gustat din liniÈ™te È™i lumină.

O carte pe cât de profundă, pe atât de simplă È™i de practică. 

O carte despre soluÈ›ii concrete pentru probleme duhovniceÈ™ti cu care ne ciocnim adeseori în familie, în societate, în mănăstire. 

O carte scrisă din experienÈ›ă.

O carte care poartă chezăÈ™ia trăirii. 

Maica Rafaela (Wilkinson) este stareţa mănăstirii ortodoxe „Sfintele Mironosiţe”, din localitatea Otego, statul New York. 

Traducere din limba engleza de Luminita Irina Niculescu 

Pentru orice crestin, Fericirile rostite de catre Domnul Iisus Hristos in Predica de pe Munte sunt o suma esentiala de repere ale vietii duhovnicesti: citite cu luare-aminte si intelese in profunzime, ele alcatuiesc indreptarul deplin al virtutilor, calea sigura a fiecarui credincios spre fericirea sa personala in vremelnicie si in vesnicie.  Fericirile, care cuprind in putine cuvinte o invatatura atat de vasta, se inteleg fara greseala in sanul traditiei vii a Ortodoxiei, prin talcuirea celor care, in cei doua mii de ani trecuti de la venirea lui Hristos pe acest pamant, le-au inteles deplin traindu-le pe de-a-ntregul.  Sfantul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfintii cei mai cunoscuti si cei mai iubiti ai Ortodoxiei vremurilor din urma, este unul dintre acesti traitori si invatatori ai Bisericii.  Cu limpezimea si simplitatea care-i impodobesc toate scrierile, el ne indruma, fara vorbe de prisos, spre vesnicul nostru rost pe calea cu adevarat Domneasca a Fericirilor evanghelice.

Enervarea seamana in mare masura cu o alergie ­cronica.  La inceput, o provoaca doar un numar restrans de situatii, dar, daca intarziem sa ne luptam cu inclinarea noastra spre manie, sfera posibilelor motive se poate extinde asupra tuturor aspectelor vietii noastre.  Cu cat ne enervam mai des, cu atat mai obsesiva devine necesitatea de a ne descarca enervarea pe cineva sau ceva.  Totusi, e important sa tinem minte ca nu se poate scapa de emotiile negative pur si simplu exteriorizandu-le in permanenta si fara discernamant.  Enervarea se ascunde si va astepta doar momentul potrivit ca, prinzand puteri noi, sa se faca simtita de toata lumea.

Inainte de a intra in lupta cu aceasta deprindere, ­trebuie neaparat inteleasa natura ei.  Asadar, ce trebuie sa stim de­spre enervare?  Cartea de fata, al carei autor este unul dintre cei mai cunoscuti psihologi ortodocsi din Rusia, ne ofera explicatii clare si sfaturi practice pentru lupta cu aceasta patima – una dintre cele mai distructive pentru relatiile familiale si sociale si pentru intreaga noastra viata duhovniceasca, daca ar fi sa luam seama la marturia din Pateric: „Maniosul, chiar de ar invia vreun mort, nu e primit la Dumnezeu.”

Crestinul care a postit, s‑a spovedit si s‑a impartasit cu Sfintele Taine innoieÈ™te in sine izvoarele harului des­chise in el prin Sfantul ­Botez, care dupa aceea au fost de atatea ori innoroite prin nepasare si caderi si de atatea ori au fost curatite prin pocainta.  Acum ele sunt iarasi cu­ratite dupa ­ultimele caderi.  Sa le pazim deci cel putin de acum, sa nu le astupam iarasi prin neluare‑aminte, impras­tiere si nepasare fata de acele lucrari prin care se pastreaza curatenia si dreapta curgere a apelor lor.  Sa nu dam frau liber simturilor, sa nu contenim a ne ruga cu osardie si ­lacrimi, sa nu uitam faptele dra­gos­tei, sa cautam ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si, mai presus de toate, sa vorbim cu Domnul, Care este in noi, si prin aceasta impreuna‑vorbire sa pastram in noi frica de Domnul si ravna de a placea lui Dumnezeu, in care se si afla izvoarele vietii noastre duhovnicesti!

Sfantul Teofan Zavoratul

Ceea ce până nu demult era aproape de neconceput a devenit normă în lumea contemporană. Nimic nu poate schimba însă cuvintele Mântuitorului despre aceea că „nici porţile iadului nu vor birui” Biserica pe care El a zidit-o. Înseamnă că noi avem până la sfârşitul veacurilor o cetate de refugiu, un bastion care nu va fi biruit de nici un fel de duşman. O parte a Bisericii mari este şi Biserica cea mică, pe care noi trebuie să o zidim în cadrul familiei noastre, în cadrul relaţiilor noastre cu aproapele, căci avem făgăduinţa Domnului că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Iar dacă în mijlocul acestor doi sau trei este Hristos, atunci nici familia, care se zideşte ca fiind o mică Biserică, nu poate fi biruită de porţile iadului, fiind ultimul nostru bastion. 
Această carte abordează probleme legate de căsătorie, relaţiile cu copiii, cu apropiaţii şi rudele, chestiuni ridicate de tinerii enoriaşi ai capelei Sfânta Tatiana din cadrul Universităţii de Stat din Moscova. Aceste probleme au fost discutate cu parohul capelei studenţeşti, părintele Maxim Kozlov, absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul respectivei Universităţi şi doctor în teologie. 

Traducere din limba rusa de Eugeniu Rogoti 
Foto coperta: Cristina Ionescu-Berechet 

Preasfintitul IEREMIA ZAVORATUL: 
A fost cel mai bun prieten al Sfântului ­Inochentie al Hersonului. A fost cel care i-a tuns în călugărie pe Sfântul Teofan Zăvorâtul şi pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, renumitul istoric bisericesc. S-a bucurat de ­deplina dragoste şi încredere a Sfinţilor Filaret al Moscovei şi Filaret al Kievului. Rugăciunile alcătuite de către el au intrat în pravila zilnică a Cuviosului Ioan Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane. În fine, a fost unul dintre acei ierarhi învăţaţi care au strălucit nu doar cu lumina rece a erudiţiei, ci cu căldura simplităţii şi a smereniei, nu numai „îndreptător credinţei”, ci şi „chip blândeţelor”. 
Smerenia l-a împiedicat să-şi publice numeroasele volume de predici şi învăţături, care abia acum încep să vadă lumina tiparului în Rusia. Pentru prima oară în limba română, vă oferim şi noi, din moştenirea ascetică a acestei personalităţi de excepţie, un „reţetar” duhovnicesc care respiră nu pedanterie şi uscăciune academică, ci adevărata seninătate şi bucurie a trăirii în Duhul Sfânt. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas