Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Inima copilului ar trebui sa fie deschisa pentru Dumnezeu mai mult decat inima adultului. Insa in viata reala parintii atenti se confrunta de obicei cu niste fapte triste. Spun „atenti”, pentru ca adesea aceste probleme pur si simplu raman neobservate, cu mirare fiind vazut abia rezultatul – lipsa de rugaciune in viata copiilor mai mari... Atunci cand copilul I se adreseaza lui Dumnezeu de mic, scurtele lui suspine reprezinta chiar prima lui rugaciune. Un copil foarte mic participa cu entuziasm la rugaciunea parintilor, mai ales in biserica: el se inchina cu sarguinta, saruta icoanele, imita miscarile fetelor bisericesti, ceea ce nu poate sa nu-i induioseze pe adulti.

Este nevoie ca micutul in fiecare zi sa se roage impreuna cu parintii. Este foarte important! In primul rand, el insusi se va deprinde cu nevointa rugaciunii. In al doilea rand, va vedea exemplul evlaviei. Va sti ca si pentru parinti rugaciunea este un lucru important, necesar, obligatoriu. Rugandu-se cu copilul 5-10 minute, parintii pot sa il lase si sa isi continue rugaciunea.

Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait.  La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit.  Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.  Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu.  Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu.  Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane.  Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.  La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas.  Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii.  Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine.  Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire.  Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Copilul, acest mugure omenesc, si-a creionat dintotdeauna propria sa lume. Trairile lui sunt asemenea unui permanent suvoi de apa limpede si curata, care izvoraste din adancurile fiintei sale.

Va invitam in lumea unor alt fel de copii. Copilaria lor, insa, este propria noastra copilarie, spre care fiecare dintre noi ne intoarcem de fiecare data, cu aceeasi sete de a redescoperi idealul in dragoste, in prietenie, in frumusete, in bunatate...

Impreuna cu eroii nostri inediti vom retrai emotile coplesitoare ale primelor esecuti, ale primei iubiri, ale primului sarut. Vom gusta, din pacate, si din amaraciunea de nedescris a primelor tradari si dezamagiri...

O inima de broscuta va da intalnire in Tara Copilariei! Va asteptam!

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1929) este un remarcabil scriitor rus.  Fiul unei familii de emigranti elvetieni, Nilus a studiat dreptul si, dupa ce a absolvit la Facultatea din Moscova, a ajuns magistrat in Transcaucazia.  Intalnirea cu Sfantul Ioan de Kronstadt, care i-a vindecat o infectie in gat, l-a transformat profund.  In 1907, Nilus s-a mutat la Manastirea Optina, unde a trait pana la 1912.  In acest timp el a publicat mai multe carti duhovnicesti, inclusiv „Pe malul raului dumnezeiesc. Insemnarile unui ortodox”.