Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Rugăciunea este tămâia cea mai bineplăcută lui Dumnezeu, cea mai trainică punte pentru a trece peste valurile ispitelor vieÈ›ii, stâncă neclintită a tuturor celor ce cred, liman neînviforat, veÈ™mântul cel Dumnezeiesc care îmbracă sufletul într-o mare bunătate È™i frumuseÈ›e; rugăciunea este maica tuturor faptelor bune, păzitoarea curăÈ›iei – adică a neprihănirii trupului –, pecetea fecioriei, îngrădire statornică împotriva tuturor înÈ™elătoriilor vrăjmaÈ™ului nostru dintotdeauna – diavolul. Ea îi izgoneÈ™te pe vrăjmaÈ™i cu Numele lui Hristos, căci nici în Cer, nici pe pământ nu se află altul mai puternic decât Acesta. Rugăciunea este cetatea lumii, milostivirea lui Dumnezeu pentru păcate, liman pe care valurile nu-l pot surpa, luminarea minÈ›ii, securea ce taie deznădejdea, naÈ™terea nădejdii, îmblânzirea mâniei, ocrotitoarea tuturor celor ce se judecă, bucuria celor din temniÈ›e, mântuirea celor ce pier.

Patriarhul Pavel al Serbiei

Iubirea este misterioasa, vine fara de veste si pleaca pe neasteptate.  Nu pricepem cum se naste, nici cum de se stinge si piere cu totul.  Iubirea in aceasta lume este o victima lipsita de aparare in fata nestatorniciei omenesti.  Nici o rostire pur omeneasca nu‑si indeplineste vreodata frumoasele fagaduinte.  „A iubi” si „a dainui” nu rimeaza decat in poezia „primei dimineti”.

Iata de ce Taina Cununiei cere atat de staruitor minu­nea, harisma, si se roaga neobosit pentru ­„iubire de­savarsita”, „legatura nedesfacuta”, „iubirea unuia pentru ­celalalt”.  Iubindu‑se unul pe celalalt, sotii Il iubesc pe Dumnezeu.  Din fie­care moment al vietii lor irumpe o doxologie imparateasca, slujirea sotilor devenind o cantare liturgica nein­cetata.  De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur conchide: „Casatoria este icoana tainica a Bisericii.”

Este sfarsitul primaverii, luna mai, luna florilor si a miresmelor.  Ora de seara, la spital.  Vasile sta pe un scaun, observa miscarea foarte putina de pe coridor, ochii lui cerceteaza, studiaza... se gandeste: As vrea, daca voi trai, sa scriu ceva despre aceasta experienta.  Zambeste: Cui as dedica o asemenea carte?  Celor bolnavi si celor care umbla impreuna cu noi pe aceste coridoare.  Dacă nu voi trăi, aÈ™ vrea să o scrii tu, mamă!

Dar nu tot ce am scris aici are legatura cu implinirea unei dorinte.  Am scris ca o datorie fata de copilul meu si fata de aproapele, fratele meu intru Hristos, ca o datorie si ca o invitatie la a indrazni sa ne deschidem inimile.

…Ai fost intotdeauna o mare linistita...  Niciodata nu mi-ai tulburat viata.  Nu pareai a fi un om care suporta multe.  M-am intrebat de multe ori: In viata este nevoie de indrazneala sau de caracter?  Vedeam ca ai un caracter bun.  Despre indrazneala nu stiam inca...  Nu stiam nimic despre curajul rabdarii si despre puterea unui zambet care este insotit de lacrimi.  A fost nevoie sa merg mai incet, sa cobor glasul, sa ascult cu atentie soaptele care vin din alta lume.  M-am pierdut usor in curgerea unei vieti care s-a ratacit usor intre gandire si fapta.  Pana cand a venit „plinirea vremii”.

Mama Margareta

Cartea profesorului Foundoulis aduce in discutie fondul principal, unitar si comun al vietii liturgice a Bisericii Ortodoxe, insistand pe originea si evolutia istorca a celor mai diverse aspect ale acesteia. Din punctul acesta de vedere ea reprezinta si pentru cititorul roman si, mai ales, pentru preotul ortodox roman, un izvor extrem de bogat de raspunsuri si lamuriri liturgice. Dar, in egala masura, aceasta consemneaza si diferentele liturgice dintre Bisericile ortodoxe locale, pronuntandu-se deseori asupra corectitudinii si justificarii lor sau sugerand oportunitatea corectarii lor, acolo unde este cazul, cu argumente istorice si teologice. Cititorul isi va intari constiinta unitatii diacronice dar si actuale a Ortodoxiei, constatand cat de unitara a fost si a ramas viata liturgica a ortodocsilor de-a lungul istoriei, dar luand act de caracterul dinamic al acesteia, de particularitatile specifice care subliniaza personalitatea si libertatea de expresie a ortodocsilor, particularitati care nu contravin fidelitatii fata de traditia comuna a Bisericii celei Una, ci puncteaza rodirea vie si libera a Duhului lui Dumnezeu.

Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei:

Doamne, nu È™tiu ce să cer de la Tine. Tu unul È™tii de ce am nevoie, Tu mă iubeÈ™ti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu È™tie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Èšie; Tu vezi trebuinÈ›ele mele pe care nu le È™tiu eu. Vezi È™i fă după mila Ta. LoveÈ™te-mă È™i mă tămăduieÈ™te, doboară-mă È™i mă ridică. Mă cutremur È™i tac cu evlavie înaintea voinÈ›ei Tale sfinte È™i a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Èšie jertfă, nu am altă dorinÈ›ă decît numai să fac voia Ta; învaÈ›ă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.