Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Cristofor si Veronica patrund in lumea tainica a icoanei Sfantului Nicolae si descopera frumusetea sfinteniei, calauziti de bunicul Nichifor, iconarul.  Dincolo de text si ilustratii, veti drumeti inspre Bine si Frumos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingaÈ™e, frumoase, în armonie. Chiar È™i fiarele cele mai înfricoÈ™ătoare la arătare, la început, erau È™i ele blânde È™i smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa È™i creaÈ›ia, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie È™i sălbăticie în loc de gingăÈ™ie, frică È™i durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimiÈ›ând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toÈ›i cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci È™i asupra întregii creaÈ›ii. Pilda vieÈ›ii Sfântului Gherasim È™i a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediÈ›ia de faÈ›ă, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfinÈ›eÈ™te doar locul, dacă vieÈ›uieÈ™te întru Hristos, ci È™i „toată făptura” creată de Dumnezeu

Fiecare imparatie isi are semnul ei, steagul sau drapelul ei.  Drapelul Romaniei este format din trei culori: rosu, galben si albastru, cu stema tarii.  Drapelului i se dau onoruri mari.  Acesta este obligatoriu pentru toti ostasii si cetatenii tarii respective.  De asemenea, fiecare ostas poarta mandru cu sine, pe chipiu, numele (initialele) imparatului sau regelui sau; iar servitorul semnul stapanului caruia ii slujeste.

Tot astfel imparatia Mesianica, crestina, isi are in cer si pe pamant semnul ei, steagul ei, adica Dumnezeiescul semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci, careia ii este dator fiecare crestin a-i datora onorurile cuvenite.  Acesta este semnul Stapanului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, pe care datori suntem a-l purta toti crestinii, mari si mici, slujitori si robi ai Lui.  Biserica crestina, care de-a lungul veacurilor a adapostit in sanul ei multimi de gloate omenesti - precum marea ascunde in fundul ei comori de pietre scumpe si margaritare - a infruntat multimea furtunoaselor vijelii care s-au napustit asupra ei, cu puterea Dumnezeiescului semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci.  Ea intotdeauna s-a inarmat pe sine si pe fii sai, cu acest Dumnezeisc semn.  Fiecare dreptcredincios crestin, poarta cu sine in orice vreme si in orice loc, acest Dumnezeiesc semn si se foloseste cu succes de multimea darurilor ce izvorasc din el.

Protos. Nicodim Mandita 

Acest volum cuprinde toate omiliile si scrierile pastrate ale Sfantului Simeon Stalpnicul din Muntele Minunat(591-592), fiind prima traducere integrala intr-o limba moderna.  Sfantul Simeon este cel mai cunoscut dintre stalpnici, alaturi de omonimul sau, numit cel Batran, care, cu un secol inainte descoperise lumii acest extraordinar mod de viata ascetica.  Sfantul Simeon din Muntele Minunat ocroteste de mai bine de 500 de ani Moldova si Lavra Neamtului, prin moastele sale ce se afla aici, odor nepretuit, daruit Manastirii de Sfantul Voievod Stefan cel Mare.

Ascet si orator precoce, incepandu-si starea de stalpnic la varsta de sapte ani, Sfantul Simeon a fost un sprijin puternic al credintei ortodoxe in Biserica Antiohiei din secolul al VI-lea, incercata dur de extinderea ereziei monofizite, invazii ale persilor, dar si de cutremure devastatoare.

Si, iata, in aceasta noapte de vara cu luna a venit la mine, facand ascultare, acest rob al lui Dumnezeu si cu exprimarea lui greoaie si stalcita in limba rusa mi-a povestit despre acele locasuri ceresti, care i-au fost aratate de Ingerul lui pazitor…  Dar ce istorisire minunata era aceasta!  Inima mea se infiora de neomenescul flux al nespusei bucurii triumfatoare, al sperantei indreptatite.  Si, in timp ce Nicolae povestea, fata lui stralucea din ce in ce mai tare, pana cand a ajuns sa straluceasca de-a dreptul, precum o lumina interioara neobisnuita.  Iar eu ma infricosam si, in acelasi timp, ma bucuram intr-un mod nefiresc.  Ceea ce mi-a spus el, toate acestea, le puteti regasi si in viata Sfantului Andrei cel nebun dupa Hristos.  Pentru mine era important ca vedeam intiparita pe fata lui stralucitoare o stare de triumf nemarginit, de slava.  Asa putea vorbi doar un om care cu adevarat vazuse o mare taina.  Eu, doar din cand in cand, cu o voce intretaiata de o emotie de nedescris, am putut sa-l rog sa continue sa povesteasca…

Opera sfantului este impresionanta, atat prin dimensiuni, cat si prin continut si cuprinde in noua editie critica cinci volume mari (al saselea contine indici pentru intreaga opera), fiecare volum insumand peste 400 de pagini.  Cercetatorii actuali il considera pe Sfantul Neofit drept cel mai prolific autor bizantin din secolul al XII-lea dupa canonistul Teodor Valsamon.  Primul volum cuprinde doua opere importante: o talcuire la poruncile Domnului Hristos din Predica de pe Munte, intitulata Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos, prima sa scriere, in ordine cronologica, si o a doua lucrare intitulata Cincizeci de capete (Pentikontakefalon), unde abordeaza teme biblice si teologice, precum rabdarea lui Iov, caderea protoparintilor, pacatul lui Cain, avem aici si o exegeza la Cantarea Cantarilor in viziune eschatologica, meditatii asupra mortii, etc.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

Cartea pr. arhim. Luca Diaconu despre Icoana Maicii Domnului - Calauzitoarea, de la Manastirea Neamt, isi are origini indepartate, care ajung pana in perioada studentiei sale la Institutul Teologic din Bucuresti. Luata in studiu ca lucrare de seminar, apoi ca teza de licenta, ea s-a bucurat de o noua cercetare al carei rod a fost publicat in volumul Cinstirea sfintelor icoane in Ortodoxie.