Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Cristofor si Veronica patrund in lumea tainica a icoanei Sfantului Nicolae si descopera frumusetea sfinteniei, calauziti de bunicul Nichifor, iconarul.  Dincolo de text si ilustratii, veti drumeti inspre Bine si Frumos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingaÈ™e, frumoase, în armonie. Chiar È™i fiarele cele mai înfricoÈ™ătoare la arătare, la început, erau È™i ele blânde È™i smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa È™i creaÈ›ia, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie È™i sălbăticie în loc de gingăÈ™ie, frică È™i durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimiÈ›ând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toÈ›i cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci È™i asupra întregii creaÈ›ii. Pilda vieÈ›ii Sfântului Gherasim È™i a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediÈ›ia de faÈ›ă, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfinÈ›eÈ™te doar locul, dacă vieÈ›uieÈ™te întru Hristos, ci È™i „toată făptura” creată de Dumnezeu

Cuviosul Gheorghe din Zadonsk – vestitul zăvorât contemporan al Sfântului Serafim din Sarov – şi scrierile sale nu pot avea o prezentare mai bună decât mărturia Sfântului Ignatie Briancianinov: „Iată un scriitor duhovnicesc ce i‑a lăsat cu mult în urmă pe toţi ceilalţi scriitori duhovniceşti din vremea noastră. Boier, ostaş, a lăsat armele materiale ca să intre în arena luptei duhovniceşti, a petrecut în zăvorâre şaptesprezece ani şi s‑a săvârşit din această viaţă la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, înlocuind mulţimea anilor prin sporirea duhovnicească. Din condeiul lui curg râuri de har... Scrierile sale au ajuns una dintre cărţile mele de căpătâi... Ele au acelaşi duh şi aceeaşi îndreptare ca scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk. Îmi îngădui să spun că au acelaşi duh şi ca păcătoasele mele scrieri... Au mare preţ duhovnicesc, căci au fost scrise cu harul lui Dumnezeu.”
„Scrise cu harul lui Dumnezeu”, aşa cum afirma fără umbră de îndoială însuşi Sfântul Ignatie Briancianinov, cuvintele marelui zăvorât din Zadonsk au puterea de a le aduce acelora care le primesc cu credinţă sănătatea duhovnicească, înţelegerea dreaptă a lucrurilor care se întâmplă în viaţa lor şi tăria de a urma calea care duce în veşnicia cea fericită.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reproduce lucrarea "Despre căile mântuirii" de Cuviosul Gheorghe din Zadonsk, apărută la Editura Sophia în 2014.

Scrisa intr-un ritm alert care pune in valoare limbajul plin de miez al vechilor cronici, cartea abordeaza martiriul Brancovenilor dintr-o perspectiva aparte, cautand sa inteleaga sensul adanc, nevazut, al acestei istorii.  Sfintii Martiri Brancoveni sunt mai mult decat personalitati exceptionale ale timpului si mucenici ai Ortodoxiei.  Sunt reprezentantii unei lumi – anume, ai vechii lumi romanesti.  Cititorul contemporan poate sa inteleaga reperele esentiale ale acestei lumi brancovenesti, desprinse din liniile generale ale domniei lui Brancoveanu si din viata celei mai frumoase familii romanesti, sa urmareasca martiriul lui Voda si a celor dimpreuna cu el, precum si consecintele istorice si duhovnicesti pentru Tara Romaneasca.

Ideea de lupta cu patimile provoaca imediat asociatii cu vechii nevoitori, cu pustnicii din Egipt, cu manastirile - si, in general, experientele ascetice, lupta cu patimile, sunt socotite de catre multi o treaba pur calugareasca.  Aceasta este o ratacire profunda.  Orice crestin ortodox este chemat sa se lupte, sa poarte razboi zi de zi cu patimile si cu deprinderile pacatoase. 

Invatatura Bisericii despre patimi si despre lupta cu ele este transpusa in carte in contextul vietii contemporane, pentru crestinii ortodocsi carora Dumnezeu le-a dat sa traiasca si sa se mantuiasca in secolul al XXI-lea.

Cuprins:

In loc de prolog
Despre durere
Despre moarte si viata
Despre integrarea in trupul tainic al lui Hristos
Despre planurile lui Dumnezeu
Despre lupta duhovnicească
Despre rugaciune
Despre autoizolare
Despre sfintenie si harisme
Despre teme bisericesti
Despre pocainta
Despre inclinatii si simturi
Despre „pareri” si „idei”
Despre asceza
Despre gandirea ortodoxa
Atemporalitatea si cadrul spatiu-timp
Despre spovedanie
Despre tacere
Despre rabdare
Despre nerabdare
Sange in schimbul duhului
Despre iertare si mergere
Epilog

Cel care avea să devină Episcopul Luca se naÈ™te în primăvara anului 1877, în Rusia, în familia unui farmacist. DeÈ™i era atras de pictură, se hotărăÈ™te să devină medic de È›ară, ca să aline suferinÈ›ele oamenilor, după exemplul părinÈ›ilor lui. În timp, ajunge un chirurg strălucit, căruia toate operaÈ›iile îi reuÈ™esc fără greÈ™eală, datorită evlaviei sale faÈ›ă de icoana Maicii Domnului. Iubitor È™i apărător al clerului, medicul Valentin este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească într-o perioadă de mare luptă împotriva Ortodoxiei. După izbucnirea RevoluÈ›iei BolÈ™evice, este arestat È™i exilat pentru mărturisirea credinÈ›ei în Hristos, de la care primeÈ™te darul tămăduirii È™i al facerii de minuni.
Chirurg vestit, tată iubitor È™i mai apoi episcop mărturisitor, Sfântul Ierarh Luca Doctorul este È™i astăzi un model desăvârÈ™it de viaÈ›ă închinată lui Dumnezeu È™i oamenilor.

Am învăţat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a oamenilor nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anume răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii 70, venerabila măicuţă Benedicta Braga îmivorbea, în chilia Prea Cuvioşiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul RomanBraga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de povestire hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuţei despre suferinţele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso şi care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleşeau şi pe mine tristeţea şi o milă nesfârşită faţă de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Şi nu doream altceva decât ca măicuţa Benedicta să apuce să-şi mai vadă o dată fratele înaintea sfârşitului, ca să-şi aline dorul şi durerea. 

Zoe Dumitrescu-Buşulenga