A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Aceasta carte este o colectie de marturii care consemneaza minuni savarsite prin mijlocirea Sfantului Serafim de Sarov, adunate laolalta pentru a sluji cercetarilor intreprinse in vederea canonizarii sale, care a avut loc în anul 1903.  Ea vine asadar sa completeze complexa personalitate duhovniceasca a Sfantului Serafim. Ne provoaca la credinta si ne obliga sa ne amintim ca acolo unde medicina e neputincioasa exista un Doctor Atotputernic, Care poate si vrea sa ne ajute.  Aduce speranta acolo unde bolnavii sufera impreuna cu cei care ar face orice ca sa-i poata ajuta.  Ea este, nu in ultimul rand, o marturie a recunostintei entuziaste a atator oameni, de toate varstele si conditiile sociale, care au trait sau au fost martori directi ai vindecarilor trupesti si sufletesti dobandite prin rugaciunile Sfantului Serafim.

Copilul nu asculta...  Problema veche de cand lumea.  Cum sa facem deosebirea intre capriciu si criza de nervi pe care o provoaca suprasolicitarea?  Copiii trebuie laudati?  Daca raspunsul este da, in ce fel?  Ce pedepse sunt acceptabile?  Cum sa educam simtul raspunderii la copii?  De ce unora le e greu sa‑si accepte propriul copil, desi, bineinteles, il iubesc si cateodata ii dedica toata viata lor?  Si, lucrul cel mai insemnat, cum sa imbinam traditia cu contemporaneitatea?  Cum sa nu ne abatem de la conceptiile ortodoxe cu privire la educarea copiilor fara a cadea in extreme?

Raspunsuri la aceste intrebari si la multe altele veti afla in noua carte a binecunoscutei psihoterapeute ortodoxe Tatiana Sisova, dedicata uneia dintre problemele fundamentale ale vietii de familie, de a carei rezolvare depind fericirea si bunastarea atat parintilor, cat si copiilor.

Această microantologie praznicală reprezintă, fără pretenÈ›ii de exhaustivitate, o selecÈ›ie a unora dintre cele mai frumoase Cuvinte de laudă la Adormirea Maicii Domnului, reunind scriitori bizantini din secolele de aur ale retoricii bizantine, secolele al VII‑lea – al XI‑lea, începând cu celebrele Cuvântări la Adormire ale Sfântului Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul, Ioan al Evhaitelor È™i încheind cu un mic text din perioada postbizantină, care aparÈ›ine Episcopului Ilie Miniat. 
Menit a întâmpina Praznicul Adormirii Maicii Domnului, volumul o prezintă pe Împărăteasa cerului È™i a pămåntului în mutarea ei la viaÈ›ă, ca pe mijlocitoarea È™i chezăÈ™uitoarea Învierii È™i a mântuirii tuturor. Mormântul Fecioarei din Grădina Ghetsimani de pe Muntele Măslinilor dă mărturie despre realitatea învierii întregului neam omenesc, încât pe bună dreptate praznicul Adormirii Maicii Domnului corespunde prăznuirii Învierii pascale a Mântuitorului, cu adevărat meritåndu-È™i numele de sărbătoare a sărbătorilor.

Studiul părintelui profesor Andreas Andreopoulos despre semnul crucii – documentat È™tiinÈ›ific, dar fără a fi scolastic – reprezintă atât un bogat material informaÈ›ional pentru profesorii de religie, dar È™i un răspuns complex pentru orice creÈ™tin care doreÈ™te să aprofundeze istoric, liturgic È™i simbolic semnificaÈ›ia semnului crucii.
Un gest atât de simplu ca însemnarea cu semnul crucii, folosit atât de des, în atâtea împrejurări, de atât de mulÈ›i oameni, ascunde în spatele său nu doar o istorie interesantă, ci È™i semnificaÈ›ii profunde, care ne conduc la cele mai mari taine ale istoriei mântuirii. În cartea sa, părintele Andreas Andreopoulos ne invită la o călătorie cât se poate de captivantă în istoria È™i spiritualitatea acestui semn sfânt.  

(lipsa text)

Aceasta carte e un poem.  O curgere de frumusete interioara cum rar mi‑a fost dat sa descopar in lecturile cotidiene.  Autorul‑personaj creste sub ochii cititorului si se lasa prins in icoana.  De altfel, autorul cartii este un om care si‑a hranit libertatea duhovniceasca din convertirea imaginii in icoana.  Un poem despre viata curata, moarte si inviere, un poem de­spre Hristos in tot si in toate.  Un poem‑pathos ale carui strofe, legate cu sange si viata, alcatuiesc un comentariu la Evanghelia Mantuitorului in cel mai personal mod cu putinta.

Cum sa nu tresara inima in tine, cititor fiind, cand in maini tii o carte‑inima, un neasteptat poem‑inima?!  Si afli, cuprins de uimirea smereniei, ca „viata omului este istoria unui graunte care se alimenteaza de undeva din adancuri, se umple de lumina cu o maturitate aurie asemenea cerii de albina pentru ca, mai tarziu, dupa ce a cazut pe pamant, sa creasca inaltandu‑se pana la cer.  Asta, desigur, daca nu va putrezi in temnita intunecata si umeda a raului”.  O carte‑cutare.  Pe care, citind‑o, te redescoperi altul.  O tra­du­cere lina, dintr‑o rusa pasnica si daruitoare de malini infloriti in suflet.