Biserica este chemată să acorde o atenÈ›ie deosebită familiei creÈ™tine È™i să apare valoarea familiei ca viaÈ›ă binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii È™i vieÈ›ii veÈ™nice. De aceea noi trebuie să apărăm È™i să cultivăm sfinÈ›enia căsătoriei, solidaritatea în familie È™i între familii È™i să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le preÈ›uim.

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credinÈ›ă a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cum am devenit creştini? Prin credinţă, ar putea spune fiecare. În ce fel ne mântuim? De bună seamă, renăscându-ne prin harul Botezului. Altfel, de unde? Deci, după ce am cunoscut mântuirea prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să părăsim învăÈ›ătura pe care am primit-o? Vrednic de mari suspine ar fi faptul dacă acum ne-am afla mai departe de mântuire decât atunci când am crezut, dacă pe cele pe care atunci le-am acceptat, acum le negăm. Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipseşte din Tradiţie.

Îmi doresc să merg la Domnul cu această mărturisire, iar pe aceştia îi îndemn să păstreze credinÈ›a nealterată până în ziua arătării lui Hristos, să ţină pe Duhul nedespărţit de Tatăl şi de Fiul, să menţină în mărturisirea credinţei şi în doxologie învăţătura subscrisă la Botez.

Sfântul Vasile cel Mare

Cum ajungem noi prin rugăciune către cer? Rugându-ne şi curăţindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaş al lui Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Hristos. În măsura în care îi slujeşti lui Dumnezeu, Îl cunoşti pe Dumnezeu, devii teognost şi, dacă eşti teognost, te uimeşti de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimeşte de Dumnezeu”. Când te uimeşti de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubeşti pe El pentru bunătatea Lui, pentru înţelepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfinţenia Lui, pentru tot ce ştii despre Dumnezeu, ca unul care îi slujeşti lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlineşte poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaşte pe El şi se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubeşti. Aşa se realizează cerul cel de pe pământ! E uşor să spui, dar în viaţă nu-i aşa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile. Să ştiţi că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! (Părintele Teofil Părăian) 

(lipsa text)

Pustia Optina e un nume cu adânci rezonanÈ›e duhov­niceÈ™ti în spiritualitatea creştină răsăriteană. Ambrozie, Anatolie, Antonie, Ilarion, Iosif, Isaac, ­Leonid, Macarie, Moi­se, Nectarie, Nicon È™i Varsanufie, marii stareÈ›i de aici, au fost cunoscuÈ›i însă nu numai ca adânci rugători, ci şi ca mari povăţuitori duhovniceşti, atât pentru ne­voi­le oamenilor, cât È™i întru osteneala lucrării Rugăciunii lui Iisus.

Cartea de faÈ›ă cuprinde îndrumările unora dintre aceÈ™ti mari stareÈ›i ai Optinei pentru creÈ™tinii aflaÈ›i în vâltoarea acestei lumi. De la pravila de zi cu zi, ­rugăciunea È™i slujbele Bisericii, până la lucrarea rugăciunii neîncetate È™i primejdiile ce pot apărea pe calea acesteia – totul este arătat cu limpezime, spre folosul È™i mântuirea celor ce doresc să vieÈ›uiască duhovniceÈ™te.

Care este menirea femeii în această lume? Pentru cei mai mulÈ›i dintre noi, o astfel de întrebare ar putea fi considerată stranie, dacă È›inem seama de faptul că femeia − fiind părtaÈ™ă firii omeneÈ™ti − are aceeaÈ™i menire la fel ca È™i bărbatul: mântuirea, desăvârÈ™irea de sine, năzuinÈ›a după chipul Creatorului… Femeia îşi are însă şi menirea sa aparte, diferită de cea a bărbatului.

Din profundele analize duhovniceÈ™ti cuprinse în cartea de faÈ›ă, orice creÈ™tin îÈ™i va putea lămuri multe dintre aspectele legate de menirea femeii în raport cu VeÈ™nicia È™i rolul ei în lumea de astăzi. 

Duhul Sfant se pogoara asupra celor care si-au curatit viata de tot ceea ce inseamna patima, pacat sau rautate.  Acestia sunt oamenii duhovnicesti, care primesc de la Dumnezeu si multe alte daruri: al cunoasterii, al stravederii, al citirii in inimile oamenilor, al rugaciunii neincetate si mantuitoare, al pocaintei permanente si al lacrimilor, al inainte vederii, al profetiei etc.  Acestia insa sunt putini.

Cei mai multi sunt cei care asculta si urmeaza duhul lumii acesteia, un duh anti-crestin si anti-duhovnicesc.  Scopul lui este tocmai distrugerea oricarei forme de viata spirituala inalta, vietuirea in robia patimilor si a pacatelor, ce ne conduc spre chinurile iadului celui vesnic.  Si, din nefericire, multi sunt cei care merg pe aceasta cale larga si usoara, dar care aduce omului tristetea si nefericirea vesnica.  Duhul lumesc este un duh al faradelegii si minciunii, al rautatii si curviei, al necredintei, ateismului si crimei...

Aceasta carte cuprinde cuvinte alese din comoara intelepciunii Sfintilor Parinti despre o tema tot mai actuala astazi: necazurile, bolile si celelalte incercari ale vietii.  Nadajduim ca acestea sa fie de mare folos oricarui crestin insetat de mantuire, constituindu-se intr-o calauza de mare pret pe calea tot mai involburata a vietii noastre.