Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a nascut în localitatea Razboieni, Neamt. Studiaza filosofia si teologia la universitatile din Bucuresti si Heidelberg. În anul 1940 primeste Premiul Regal de poezie pentru cartea "Caligrafie pe zapada". În 1942, este numit secretar de legatie la departamentul Relatii Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.

Opunându‑se regimului comunist, în 1948 se stabileste în Franta. Romanul sau "Ora 25" îl consacra definitiv în lumea libera, însa descoperirea unei opere aparute în timpul razboiului, favorabila redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentala. Îsi explica atitudinea într‑un nou roman – "Omul care calatorea singur" –, dupa ce petrece un timp în America. Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom‑stavrofor. Adevarata vocatie a lui C.V. Gheorghiu ramâne însa cea literara.

Dupa parerea mai multor specialisti, romanul "Omul care calatorea singur", aparut acum pentru întâia oara pe piata româneasca de carte, este considerat a fi cea mai buna carte a lui C.V. Gheorghiu, fiind tradus în zeci de limbi.

(lipsa text)

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a nascut în localitatea Razboieni, Neamt.  Studiaza filosofia si teologia la universitatile din Bucuresti si Heidelberg.  În anul 1940 primeste Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zapada.  În 1942 este numit secretar de legatie la departamentul Relatii Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. 
Opunându‑se regimului comunist, în 1948 se stabileste în Franta.  Romanul sau "Ora 25" îl consacra definitiv în lumea libera, însa descoperirea unei opere aparute în timpul razboiului, favorabila redobândirii Basarabiei, îi va aduce o serie de atacuri violente în presa occidentala, autorul fiind acuzat, pe nedrept, de antisemitism.  Îsi explica atitudinea într‑un nou roman – "Omul care calatorea singur" –, dupa ce petrece un timp în America de Sud.  Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom‑stavrofor.  Adevarata vocatie a lui C.V. Gheorghiu ramâne însa cea literara. 
Daca "Ora 25", roman aparut imediat dupa cel de‑al Doilea Razboi Mondial, este vazuta ca una din cartile de prima marime ale secolului al XX‑lea, alaturi de "Minunata lume noua" de Aldous Huxley, "Procesul" lui Franz Kafka ori "1984" de George Orwell, "Casa de la Petrodava", opera a deplinei maturitati literare a autorului, este considerata de criticii mai noi o culme a genului, nedepasita pâna în prezent.  Formula literara experimentata de C.V. Gheorghiu în "Casa de la Petrodava" o vom regasi, ca una de succes, peste aproape doua decenii, în "Numele trandafirului", romanul semioticianului Umberto Eco. 

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) ne propune prin Tinerețea doctorului Luther un adevărat roman al Veșniciei, în care timpul pare a fi ignorat complet.
Deloc autonom, mecanic și independent de om, timpul ca viață are drept unitate de măsură Veșnicia. În Orbis Christianus, creștinul nu are conștiința timpului, clopotele bisericilor invitându‑l să‑l ignore, să se ridice deasupra lui, să ia aminte la Împărăția cea fără de sfârșit.
Punctul culminant al istoriei universale, al timpului istoric, este răstignirea lui Iisus Hristos. Singura lui măsură... În viața unui om – a fiecărui om – evenimentul cel mai important nu este propria viață, ci moartea sa, adică momentul în care existența pământească și provizorie încetează și în care el se prezintă înaintea Creatorului, la ceasul Judecății...
În fascinanta carte Tinerețea doctorului Luther, Constantin Virgil Gheorghiu se întrece pe sine însuși, ținând cititorul cu sufletul la gură până la ultima filă, printr‑o zugrăvire mă­iastră a setei noastre de Veșnicie.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

„Erau odata, intr‑un vechi castel din Carpati, o frumoasa printesa si un tanar soldat cu nume de perla...” Ar putea fi începutul unui basm, daca toate acestea nu si‑ar avea obarsia in 1944, atunci cand zanele se fac nevazute de pe pamant, cand oamenii ucid si domneste teroarea. Pentru cei doi, paradisul iubirilor copilaresti face loc unui univers de fier si de foc. Despartirea si moartea par a fi partea harazita lor. Dumnezeu nu are insa aceleasi masuri pentru timp ca oamenii. Sapte zile pentru El, treizeci de ani pentru cei doi, si incepe cautarea...

Un mare roman al autorului Orei 25. Rand pe rand, tandru si salbatic, poetic si halucinant. Tratat in maniera unei anchete politiste, Dumnezeu nu primeste decat duminica este, totodata, o marturie coplesitoare despre epoca noastra si regimurile totalitare. O carte pasionanta si rascolitoare.