Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Cristofor si Veronica patrund in lumea tainica a icoanei Sfantului Nicolae si descopera frumusetea sfinteniei, calauziti de bunicul Nichifor, iconarul.  Dincolo de text si ilustratii, veti drumeti inspre Bine si Frumos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingaÈ™e, frumoase, în armonie. Chiar È™i fiarele cele mai înfricoÈ™ătoare la arătare, la început, erau È™i ele blânde È™i smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa È™i creaÈ›ia, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie È™i sălbăticie în loc de gingăÈ™ie, frică È™i durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimiÈ›ând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toÈ›i cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci È™i asupra întregii creaÈ›ii. Pilda vieÈ›ii Sfântului Gherasim È™i a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediÈ›ia de faÈ›ă, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfinÈ›eÈ™te doar locul, dacă vieÈ›uieÈ™te întru Hristos, ci È™i „toată făptura” creată de Dumnezeu

Teolog de seamă, episcop erudit, reprezentant principal la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic petrecut la Constantinopol în anul 381, Sfântul Grigorie Teologul este și cel mai cunoascut Sfânt Părinte al Bisericii din istoria bizantină. Manuscrisele operelor sale depășesc în număr pe cele ale celorlalți Părinți ai Bisericii, fiind studiate generații de-a rândul de tinerii din Imperiul Bizantin atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și ca model de retorică, argumentație, substanțialitate a scrisului, vervă a gândirii profunde și prodigiozitate a sensurilor.
Acest scurt volum dedicat memoriei sale ne introduce într-o lume fascinantă și de un nivel elevat, în care, la tot pasul, întâlnim, într-un limbaj pararadoxal, farmecul neapus al relației sincere și iubitoare dintre sufletul omului și Dumnezeu.

Din Pateric toata lumea are ceva de invatat.  Mirenii afla despre o lume care se gaseste adesea atat de departe de iuresul grijilor zilnice, dar care este mai adevarata decat toate preocuparile lumesti adunate la un loc.  Patericul este o carte care descopera mirenilor paradisul duhovnicesc, pentru ca, la inceputuri, monahii Patericului nu se considerau a se deosebi de mireni decat prin hotararea de a trai tot mai deplin Evanghelia Mantuitorului Hristos.

Sfantul Ioan Maximovici a fost grabnic ajutator pentru toti oamenii pe care-i intalnea in calea sa si asa a ramas si dupa trecerea sa la cele vesnice. A venit in ajutorul multor oameni, aducand mereu bucuria, mangaierea si nadejdea.

In viata sa, el a reusit sa imbine rugaciunea cu ajutorarea celor aflati in nevoi, fiind un ascet aspru si un pastor iubitor al turmei sale, un hranitor al sarmanilor si un doctor fara de arginti.

(lipsa text)

Pricina care m-a facut sa alcatuiesc, fratilor, aceste rugaciuni catre Domnul nostru Iisus Hristos n-a fost alta decat aceea ca sa va pun in miscare sa meditati necontenit la Numele mantuitor, preadulce, facator de bucurie si de-tot-binele-daruitor al Domnului nostru Iisus Hristos nu numai cu gura, ci si cu inima si cu mintea voastra; fiindca o asemenea meditare necontenita la Numele mantuitor al lui Iisus — pe langa celelalte daruri ceresti, suprafiresti si nepovestite ale harului pe care vi le poate oferi si despre care vorbesc Sfintii Calist si Ignatie Xantopol, Grigorie Sinaitul si Simeon Noul Teolog in cartea care se numeste «Filocalia» — vrea sa va insufleteasca si spre virtutea cea mai inalta, care este iubirea dumnezeiasca, si vrea sa va faca inima templu si salas al acestui Nume si sa va arate vii si dupa moarte.

Cuviosul Nicodim Aghioritul