Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Psalt Alexandru Barsan

(lipsa text)

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.

Inconjurat de prea multe griji, mereu in criza de timp, cu sanatatea subreda si cu programul dat peste cap, parca nu mai ai putere nici sa rezolvi obligatiile personale.  Dar, inevitabil, afli despre o mare nedreptate care se petrece in jurul tau: avortul.  Te gandesti cu tristete ca foarte multi copii nu se mai pot bucura de frumosul dar dat noua de Dumnezeu: VIATA.  Nu se pot bucura de razele soarelui, de privirea calda a mamei, de joaca prin zapada pufoasa, de zambetul gingas al unei persoane dragi, nu au dreptul la iubire, fericire, libertate, la viata...

A intelege nevoia sufletului tanar de a se lamuri cu privire la vesnicele probleme, care sunt greu de rezolvat, este extrem de important. In acest volum se face o incercare de a se raspunde fara idei preconcepute, in chip demn de incredere, la intrebari spinoase, care supun totul indoielii, dar corecte, puse de copiii nostri, deja oameni in toata firea, dar, totusi, inca copii in postura „fiului risipitor”. Am pastrat forma incomoda, care pe unii ii poate soca, a acestor intrebari, pentru ca in viata parintii si pedagogii se ciocnesc anume de cele mai neadecvate forme de protest din partea tinerilor.

Cartea aceasta, continuand discutia despre rolul culturii adevarate in educatia duhovniceasca a tanarului, inceputa in cartea protoiereului Igor Lepesinski – Cum poate fi ajutat fiul risipitor, incearca sa ii ajute pe parintii copiilor aflati la cea mai primejdioasa varsta – la varsta adolescentei si a tineretii. Nadajduim ca ea ii va ajuta sa inteleaga cum se desfasoara astazi lupta duhovniceasca a adolescentilor si a tinerilor, care prin intrebarile lor incomode, dar corecte, pot bate in noi mandria si ingamfarea (cand socotim ca noi intelegem totul cu privire la Ortodoxie si ca acum stim foarte bine cum sa traim). Cautand raspunsuri la intrebarile copiilor, incepem sa biruim lenea si autolinistirea lor, invatam sa comunicam cu Dumnezeu.

Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei:

Doamne, nu È™tiu ce să cer de la Tine. Tu unul È™tii de ce am nevoie, Tu mă iubeÈ™ti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu È™tie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Èšie; Tu vezi trebuinÈ›ele mele pe care nu le È™tiu eu. Vezi È™i fă după mila Ta. LoveÈ™te-mă È™i mă tămăduieÈ™te, doboară-mă È™i mă ridică. Mă cutremur È™i tac cu evlavie înaintea voinÈ›ei Tale sfinte È™i a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Èšie jertfă, nu am altă dorinÈ›ă decît numai să fac voia Ta; învaÈ›ă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.