Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.

Lucrare tarzie a lui Anton Pann, aparuta chiar in anul mortii sale (1854), Noul Anastasimatar reprezinta traducerea si adaptarea in limba romana a operei omonime compuse de Dionisie Fotino, al carui ucenic a fost autorul roman.

Nu Domnul ne pedepseste, nu!  Noi insine ne pedepsim prin faptul ca traim fara Dumnezeu.  Si, oricat de buni am fi dupa criticile omenesti, acolo unde nu exista Dumnezeu, nu exista viata adevarata, constructiva, nu exista bucuria vietii.  Unde nu exista Dumnezeu, acolo este stapan vrajmasul lui Dumnezeu.  Si pedeapsa sau greutatea vietii sunt facaturile lui.

Astazi lepadarea de Dumnezeu si de credinta se raspandeste pe pamant.  Omul, respingand binele si alegand raul, devine complicele puterii intunecate in lupta impotriva lucrarii lui Dumnezeu: a crearii vietii pe pamant.

Omul nu deriva precum un obiect, ci este chemat sa existe prin Cuvantul.  Prima infatisare a omului este in lume, sa spunem, o fapta dialogala, un raspuns al omului la apelul Cuvantului.  Vorbind Sinelui sau, precum catre un „tu”, Cuvantul cedeaza existenta reala acestui „tu”.  De vreme ce a construit cel mai inalt organism biologic, Cuvantul, vorbind Sinelui Sau, imprima in acelasi timp pecetea ipostasului Sau asupra acestuia si, drept raspuns, omul devine persoana.

Pr. Dumitru Staniloae

Marturiile din aceasta carte, indeosebi cele din capitolele finale, sunt marturia lacrimilor de pocainta varsate la mormantul Parintelui Arsenie.  La mormant oamenii trec printr-un adevarat botez al lacrimilor si pleaca de acolo schimbati, inviati din nou, viata lor se schimba din temelii deoarece de acum au o noua temelie: Hristos.

Prin cuvintele "De dincolo am sa va ajut mai mult!" si "Cand vorbiti cu mine, eu sunt intre voi" Parintele Arsenie ne arata importanta comuniunii crestinilor din Biserica de pe pamant cu sfintii din Biserica din cer.  Aceasta comuniune este o minune pentru lume, dar ea devine o stare normala pentru crestinul dreptmaritor, care nu este din lume.  La fel cum sfintele moaste sunt minuni(care fac minuni), dar ele doar prefigureaza trupul nestricacios in care vom invia la a doua venire a Domnului.

Ne-am străduit, atât cât ne-a stat în putere, să scriem viaÈ›a unuia dintre cei mai înzestraÈ›i duhovniceÈ™te urmaÈ™i ai lui Adam, a Cuviosului Mărturisitor, a StareÈ›ului celui Nebun pentru Hristos, cu toate că viaÈ›a sa bogată este cu neputinÈ›ă a fi scrisă de un muritor de rând, căci numai Domnul È™tie totul despre ea.

Avea ochii mari È™i luminoÈ™i, în care strălucea dragostea, È™i, mai mult decât orice, vorbea despre aceasta: despre faptul că dragostea este mai presus de orice pravilă È™i că oamenii vremurilor din urmă se vor mântui doar prin dragoste, bunătate È™i smerenie.

Ca răsplată pentru credinÈ›a sa cea fără de margini în Domnul, StareÈ›ul a fost învrednicit È™i după moarte de darul tămăduirii, ca în timpul vieÈ›ii sale. Prin urmare, la mormântul său nu se sfârÈ™eÈ™te niciodată mulÈ›imea de oameni care primesc în chip minunat tămăduire prin untdelemnul din candela sa.

IubiÈ›i fraÈ›i È™i surori, cu dragoste întru Hristos vă rog, nu deznădăjduiÈ›i! RugaÈ›i-vă lui Dumnezeu, cereÈ›i StareÈ›ului Gavriil È™i fiecăruia i se va da după a sa credinÈ›ă, căci Părintele Gavriil mereu însămânÈ›a È™i revărsa dragoste peste cei din jurul său, întărind pe oameni în credinÈ›ă È™i sporindu-le nădejdile.