Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Au trecut unsprezece ani de atunci.  Noua mea viata se zideste pe temeliile duhovnicesti asezate de Staretul Paisie, care astazi este cinstit ca sfant, fiind praznuit cu dumnezeiesti slujbe in toata lumea ortodoxa, iar preafrumoasa biserica a Sfintilor Paisie si Arsenie Capadocianul zidita in Lemessos a fost deja sfintita si unsa cu Sfantul si Marele Mir de catre trei arhierei ai bisericii noastre locale, eveniment la care au participat mai mult de o mie de inchinatori.

Sfantul Ioan Gura de Aur a fost numit Crainucul milosteniei si asta in chip foarte potrivit, deoarece milostenia este tema cea mai iubita a Sfantului.  Aproape ca nu exista omilie in care sa nu aminteasca despremilostenie.  Chiar si ascultatorii sai, in multe imprejurari, erau cumva nemultumiti, zicand Iar ne va vorbi despre milostenie.  In multe situatii, cuvantul sau era atat de convingator, incat auditoriul izbucnea in aplauze, dar si implinea in chip practic cele spuse. 

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, împreună cu Alice şi Elena, sunt femeile de lângă noi. Femei cu duh luptător, care au depăşit greutăţile prin credinţă şi hotărâre, pentru că au considerat binele o necesitate.Se poate ca odată să le întâlnim şi noi, şi poate că vom trece pe lângă ele indiferenţi. Însă acum vin să le cunoaştem mai bine prin poveştile lor sensibile. Ne încredinţează viaţa lor descoperindu-ne sinele lor şi modul în care şi-au lăsat amprentele în familie, în grupul celor apropiaţi lor, în societate.Acestea au devenit, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, dospeala pe care în fiecare perioadă grea Preabunul Dumnezeu o foloseşte pentru a ajuta generaţiile viitoare şi pentru ca această lume să nu piară.Pornind de la aceste întâmplări adevărate am descoperit trăiri omeneşti care mi-au atins sufletul şi mi-au trasat viaţa personală. Am stat cu respect în faţa rănilor trecutului, care au făurit suferinţă poporului nostru şi au băgat dihonie în el.M-a inspirat modul de viaţă al oamenilor obişnuiţi, care au trăit în perioada interbelică şi în vremea prigoanelor, ocupaţiei şi războiului civil în anonimat, fără zgomot, cu duhul jertfirii, şi fără voia lor au fost târâţi în chinurile istoriei.Pe o foaie albă mi-am aşternut gândurile, cu speranţa să dau glas contrastelor istoriei noastre, care ascunde atât neprihănirea, cât şi viclenia. Dreptatea, la care aspiră fiecare din noi, dar şi nedreptatea, care stăpâneşte în jurul nostru. Lupta pentru libertate, îndeosebi în vremurile în care este ameninţată de tragediile războiului, şi credinţa în iubirea şi pronia lui Dumnezeu pentru om.

Sufletul curat si neintinat al Noului Mucenic Hariton si-a luat zborul in lacasurile ceresti ale Domnului sau, pe Care L-a iubit si pentru Care atat de mult a patimit. Razboiul a fost castigat, alergarea a fost savarsita, credinta pazita iar pe biruitor il astepta in Ceruri cununa dreptatii (cf. 2 Timotei 4, 7;8) si glasul bucuros al Incepatorului nevointei, al Domnul Hristos: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau.

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creÈ™tinism deplin, în care credinÈ›a È™i dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faÈ›ă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu È™i printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noÈ™tri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaÈ™i timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru È™i ne binecuvintează pe toÈ›i È™i cu rugăciunile tale dobândeÈ™te-ne iertarea păcatelor, ca toÈ›i să ne mântuim".