Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Carticica de fata cuprinde invatatura Avvei Dorotei: despre a nu-l judeca pe aproapele.

Inima copilului ar trebui sa fie deschisa pentru Dumnezeu mai mult decat inima adultului. Insa in viata reala parintii atenti se confrunta de obicei cu niste fapte triste. Spun „atenti”, pentru ca adesea aceste probleme pur si simplu raman neobservate, cu mirare fiind vazut abia rezultatul – lipsa de rugaciune in viata copiilor mai mari... Atunci cand copilul I se adreseaza lui Dumnezeu de mic, scurtele lui suspine reprezinta chiar prima lui rugaciune. Un copil foarte mic participa cu entuziasm la rugaciunea parintilor, mai ales in biserica: el se inchina cu sarguinta, saruta icoanele, imita miscarile fetelor bisericesti, ceea ce nu poate sa nu-i induioseze pe adulti.

Este nevoie ca micutul in fiecare zi sa se roage impreuna cu parintii. Este foarte important! In primul rand, el insusi se va deprinde cu nevointa rugaciunii. In al doilea rand, va vedea exemplul evlaviei. Va sti ca si pentru parinti rugaciunea este un lucru important, necesar, obligatoriu. Rugandu-se cu copilul 5-10 minute, parintii pot sa il lase si sa isi continue rugaciunea.

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privinÈ›a chestiunilor vieÈ›ii interioare bisericeÈ™ti, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri È™i probleme. Pe noi ne înconjoară o mulÈ›ime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.

Subiectul credinţei lui Dumnezeu în om nu este adesea un subiect de conversaţie sau de reflecţie şi totuşi este un subiect atât de minunat! Dumnezeu ne‑a chemat pe toţi, întreaga umanitate, din nefiinţă. El ne cheamă la existenţă pe fiecare dintre noi din acelaşi neant, nimeni nu se naşte fără voia Lui. Aşa că, din prima clipă a existenţei noastre, există o legătură foarte profundă între Dumnezeu şi noi. El ne‑a chemat, iar noi am apărut în faţa Lui. Dumnezeu creează, ne cheamă pe fiecare dintre noi la existenţă cu o iubire inexprimabilă şi de neînţeles faţă de noi. De neînţeles, pentru că El ştie cine suntem. Cunoaştem cât de puţin receptivi suntem la iubirea umană şi, cu atât mai puţin, la cea divină. Or, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim, pentru a putea intra în taina iubirii reciproce cu El. El este Mirele întregului cosmos, iar fiecare suflet omenesc este ca o mireasă. El ne cheamă în mod liber pe fiecare dintre noi la existenţă, ca şi cum ar avea încredere că nu‑I vom trăda aşteptările.

„Hai să încingem hora!” strigă apoi. „O horă voinicească, aşa cum facem atunci când trimitem la cer vitejii care au fost ucişi, eroii!” „Astăzi fiul meu a eliberat Agrafa.Trăiască patria noastră!Când am luat armele în mâini am strigat: «Pentru sfânta credinţă a lui Hristos şi pentru eliberarea patriei le vom da pe toate. Pe toate!».„Pe toate, căpitane!” au zis cu glasuri tunătoare. „Libertate sau moarte!”„Credinţa şi patria voastră…Pe acestea două să nu le trădaţi niciodată.Iubiţi-le, cum le-am iubit şi noi.Cinstiţi-le, cum le-am cinstit şi noi.Păziţi-le, cum le-am păzit şi noi.Ca să puteţi mereu sărbători.Frumoşi. Adevăraţi. Liberi.Ca şi noi…”. O povestire despre jertfă şi eroism.

„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă
cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din
viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii
că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă
pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.