Puţine sunt cărţile care să transmită copiilor, pe înţelesul lor, mesajul atât de frumos al faptului că „Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie“ (poetul John Donne, în „Rugăciuni pentru situaţii imediate“).

„Anne... casa cu frontoane verzi“, ca, de altfel, întreaga serie „Anne de la Green Gables“ este una dintre acestea! Cu ajutorul Annei, copiii, apoi adolescenţii, vor reînvăţa, pe nesimţite, cu bucurie, adevăratele valori, pe care societatea de astăzi, în marea ei majoritate, tinde să le bagatelizeze: rolul hotărâtor al familiei şi importanţa comunităţii, în existenţa fiecăruia dintre noi; ce însemnată, ce minunată, ce fără de pereche bogăţie e aceea de a avea un „acasă“, la care să te întorci, care să te aştepte, de pe oricare din drumurile pe care te poartă viaţa! Câtă nevoie au de prieteni adevăraţi, care să-i însoţească şi pe care să-i însoţească o viaţă întreagă, cu gândul lor bun, şi în ajutorul cărora să sară, la nevoie! Din paginile cărţii, vor afla (cu zâmbetul pe buze, uneori!) că vecinii nu sunt nişte străini, pe care nici nu te mai oboseşti să-i saluţi, ci oameni de care îţi pasă şi cărora le pasă de tine! Din paginile cărţii, vor înţelege că dragostea trebuie aşteptată curat, pusă la încercare, trăită frumos, cu lumină, cu răbdare, cu încredere... dar nu vă spun mai mult! Anne, sufleţelul acesta minunat, le va şopti copiilor şi adolescenţilor că... „Dumnezeu veghează peste lume, iar totul e exact cum trebuie să fie!“

Această carte prezintă viaţa unui Sfânt cu suflet de copil. El este un model de vieţuire dedicată slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui nostru. Dobândind Duhul Sfânt, a aflat pacea, învăţându-ne şi pe noi să o dobândim, prin fapte bune.

Dobândeşte pacea, şi mii de oameni se vor mântui, în jurul tău.

Sfântul Serafim de Sarov

Cum a aflat Sanda că nu e cu putinţă să acoperi o faptă rea sub „hainele“ unei fapte bune? Haideţi, să intrăm, împreună cu ea, copii, în vârful picioarelor, la ora de dirigenţie, şi-o să aflăm…

— O… o să-i spuneţi Icăi că eu am luat păpuşa?

— Nu, Sanda, n-o să-i spun — răspunse profesorul, fără să se întoarcă, să se mai uite la ea. Felul în care razele de soare picurau aramă pe coroanele teilor din grădina şcolii părea mult mai interesant pentru el.

Povestea vameşului Petru, om zgârcit, iubitor de avuţie, care descoperă, într-un fel cu totul surprinzător, cât poate să atârne, în balanţa lui Dumnezeu, o faptă bună, chiar dacă a fost făcută învoluntar.

Haideţi, copii, să descoperim şi noi, împreună, ce a înţeles Petru şi, mai ales, cum a înţeles! Poarta e deschisă, corabia ne aşteaptă... şi ne poartă departe, hăt, pe meleagurile Africii de demult...