Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Ignoranta noastra referitoare la cunoasterea exacta a scopului vietii noastre crestine, precum si necunoasterea adevaratilor dusmani ai mantuirii noastre ne fac sa fim usor de prins in capcanele demonilor. Niciodata nu trebuie sa uitam ca cei trei dusmani ai mantuirii noastre: trupul, lumea pacatului si diavolul nu au vreo perioada de armistitiu si de aceea suntem datori cu atentie sa ne pazim cu grija pe noi insine de ei, pentru ca trecem prin multe capcane mortale ascunse. Cerand luminarea si ajutorul lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, mijlocirile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea- Fecioarei Maria si rugaciunile tuturor Sfintilor Ortodoxiei, suntem chemati sa luptam pentru curatirea noastra de diferite patimi pacatoase si pentru dobandirea virtutilor evanghelice si sa traim, in general, o viata cu roade vrednice de pocainta, pentru a avea nadejde de mantuire.

Am devenit superficiali. Cine are dorinte
dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare?
Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa‑i simta
frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu
va fi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice.
Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de
deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la
radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime.
Am ratacit cu totii. Ne‑am legat de dorinte marunte
si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea.
Parintele Porfirie spunea: „Vom vedea haosul traind
in noi si vom spune: «Inapoi! Inapoi! Cu totii ne‑am
ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”. Doar cel ce
are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit
nicicand. Ganditi‑va la un electrician care detine toate
uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o
instalatie electrica intr‑o casa, dar ii lipsesc prizele
si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte
nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate
lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile
noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui
Dumnezeu nu exista in viata noastra.
Si totusi exista solutii...

Mai cu seama… ii multumesc Mantuitorului nostru pentru ca mi-a ingaduit sa-l cunosc pe marele Batran Sfant, pe parintele apostolic si proroc contemporan, Cuviosul Paisie.

… Il rog fierbinte pe Sfantul Batran ca sa mijloceasca la Domnul nostru, sa ne daruiasca noua tuturor clericilor luminare, smerenie, curatie, discernamant si marturisire, ca sa traim in chip constient Sfanta Evanghelie, sa slujim cu evlavie si cu frica Infricosatul Jertfelnic si credinta noastra cea neprihanita…

Cu dragoste in Hristos, Cosma al Etoliei si Akarnaniei

Dacă e bine să‑i faci pe atei mai puţin siguri de inexistenţa lui Dumnezeu, este la fel de bine să‑i faci pe teologi mai puţin încrezători în speculaţiile lor. Ar fi chiar extrem de interesant să vezi la fa­cultăţile de teologie o catedră de ateism, care i‑ar putea face pe teologi mai puţin gratuiţi în afirmaţii­le lor superficiale, mai sensibili faţă de omul concret care suferă şi al cărui drum spre Hristos este atât de adesea obstrucţionat de ansamblul unor speculaţii confuze. Nu repari sistemul de încălzire în timpul incendiului şi nu stai pe gânduri în momentul în care lumea se prăbuşeşte. Toate forţele noastre cre­a­toare trebuie să se concentreze pentru a ridica o întreagă generaţie la bucuria nespusă a eliberării – bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numără prin­tre prietenii Mirelui. Şi, dacă s‑ar ivi momentul de a ne vedea înlăturaţi din viaţa socială, ar fi bine ca generaţia aceasta să fie suficient de matură pentru a putea fi generaţia „mărturisitorilor”, a celor care – aşa cum prea frumos spunea odinioară Scrisoarea martirilor din Lyon – vor fi pregătiţi să „stea de vorbă cu Hristos”. Sarcina noastră istorică nu este de a recu­pera formele creştinismului primar, ci de a regăsi acel Maran atha – „Vino, Doamne!” – al începutului şi, de aici, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urmă – ceasul care asigură actualitatea tuturor timpurilor, care conferă actualitate mesajului creştin.

Paul Evdokimov

Aceasta carte cuprinde inregistrarile unor relatari ale Cuviosului Porfirie despre viaÈ›a sa.  Cele mai multe dintre acestea au fost realizate in prezenta unui grup restrans si inregistrate cu acordul Sfantului la intervale de timp destul de mari una fata de cealalta.  Unele au avut loc in chilia sa de la Sihastria din Milesi, altele s-au petrecut in diferite locuri sau momente, ori chiar in timpul calatoriei cu masina.

Cuvintele Sfantului Porfirie, asa cum au fost rostite, in simplitatea si adancimea lor duhovniceasca inepuizabila, nealterate de impresiile si comentariile unor terte persoane, dezvaluie profunzimile autentice ale vietuirii in Hristos, o deschidere universala spre toate cele ce ne inconjoara, po­tentata de iubirea infinita a lui Hristos, salasluita in sufletul marelui nevoitor indragostit de asceza, de nevointa si de Harul lui Dumnezeu revarsat din belsug asupra sa, pentru a zugravi in lume chipul adevaratei indumnezeiri, daruite umanitatii de Incepatorul Vietii si al Intelepciunii.

Postirea aduce, oare, folos sufletului nostru? Fiecare dintre noi trebuie să‑şi pună întrebarea aceasta şi să ia astfel aminte la inima sa, ca să vadă dacă este în ea schimbarea cea sfântă, dacă ­înce­tează să mai iubească şi să facă păcatul. 
Să ne privim postirea cu ochi aspru şi să ne îngrijim din toate puterile să o facem de folos sufletului nostru. Cum să reuşim asta? Trebuie să facem în noi înşine o cotitură însemnată: de la iubirea de lume, de plăcerile ei, de păcat, trebuie să ne întoarcem către iubirea de Dumnezeu, pe Care şi trebuie să‑L iubim mai presus de toate. 
Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, spune Mântuitorul: unge capul tău, adică unge su­fletul tău cu untdelemnul milostivirii, şi spală faţa sufletului tău cu untdelemnul curăţiei, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare.