Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Vizita scurtă a unchiului Ică, într-o zi de Crăciun, face ca viaţa liniştită, molcomă şi aşezată a orăşelului de pe malurile Târnavei, în care locuiesc el şi familia sa, să-i pară lui Vlăduţ searbădă şi neinteresantă. Abia după câteva luni îndrăzneşte să îi vorbească tatălui său despre asta. Şi atunci, descoperă, cu ajutorul acestuia, ce mult poate schimba priveliştea lumii un strop de argint pe o sticlă. Vreţi să descoperiţi şi voi? Vlad vă aşteaptă, în paginile cărţii!

Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.

Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare.

De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou.

Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă lui şi celorlalţi amăgiri pentru copii.

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie. Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinţi ţărani evlavioşi, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinţii lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania şi a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproşi administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproşi, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să îşi deschidă inima spre credinţă şi l-au făcut să râvnească la o viaţă de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală şi l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. AcaparaÈ›i de iureÈ™ul petrecerilor luxoase È™i al multelor îndatoriri sociale, părinÈ›ii o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiÈ›i toate neplacerile legate de creÈ™terea şi educaţia micuÈ›ei nedorite. Fără iubirea È™i căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant È™i răutăcios.

Rămasă singura supravieÈ›uitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetiÈ›a este trimisă în Anglia, la reÈ™edinÈ›a izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală faÈ›ă de toÈ›i È™i toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra È™i inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha È™i Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a È™tiut cu înÈ›elepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei seminÈ›ele virtuÈ›ii. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat È™i pe Mary, a cărei viaÈ›ă la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

DorinÈ›a de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorÈ›ită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar È™i puterea de a-È™i smulge veriÈ™orul din temniÈ›a unei boli închipuite È™i de a-l face È™i pe el să-È™i dorească să se bucure de viaţă. Mary È™i Colin învaÈ›ă să lucreze pământul È™i să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii È™i bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundaÈ›i de o putere nebănuită È™i necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea È™i pustiul lăuntric în bogată È™i rodnică grădină.

Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate È™i iubită din adâncul inimii de generaÈ›ii întregi de cititori, care È™i-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspiraÈ›ii către lumină. CitiÈ›i-o împreună cu copiii È™i veÈ›i dori cu siguranÈ›ă voi înÈ™ivă să lucraÈ›i în grădina secretă a inimilor voastre!

Dincolo de intentia autorului de a recupera, in maniera moderna, contemporana, textul evanghelic, pentru o generatie care cauta adevarul peste tot si in toate, regasim in acest volum de meditatii religioase veritabile fragmente de lirism crestin, de interpretare melodioasa a cuvintelor sacre ale Evangheliei ce conduc spre o cunoastere mistica, fara de care existenta omului nu are nici un sens.

El – evreu de neam umil din Galileea; ea – prinţesă şi soţie de domnitor, mlădiţă de neam mare, crescută în mijlocul puterii şi avuţiilor. El – apostol şi mucenic; ea – muceniţă fără sânge, prin răbdarea cea de zi cu zi în nevoinţe cuvioase. El – mire binecuvântat de Hristos Însuşi, Care şi de minune l‑a învrednicit la nunta lui; ea – soţie greu încercată cu povara nerodirii celei trupeşti, dar roditoare cu pri­so­sinţă în cele duhovniceşti. El – Simon, care se tâlcuieşte „ascultător”, precum a şi ascultat de chemarea Mântuitorului, lăsând casă şi mireasă ca să urmeze Lui; ea – Sofia, care se tâlcuieşte „înţelepciune”, nume pe care şi l‑a îndreptăţit şi între mireni, şi între monahi.

Rugăciunile îndreptate către aceşti doi sfinţi, precum şi pilda traiului lor cu adevărat iubitor de Dumnezeu, vor aduce folos şi celor ce se luptă cu ispitele în căsătorie, şi celor ce se pregătesc spre a intra cu vrednicie sub jugul ei binecuvântat.