(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Nihilismul – credinta ca nu exista un Adevar absolut, ca tot adevarul este relativ – este filosofia de baza a secolului al XX-lea.  El a devenit atat de raspandit si de omniprezent in vremurile noastre, a patruns atat de adanc in mintile si in inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, incat combaterea lui cere un efort supra­omenesc.  Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de catre Nietzsche in cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu si totul este posibil.”

Numai Dumnezeul crestin este in acelasi timp putere deplina si iubire deplina; numai Dumnezeul crestin, prin iubirea Lui, i‑a fagaduit omului nemurirea si, prin puterea Lui de a implini acea fagaduinta, a pregatit o Imparatie in care oamenii vor trai in Dumnezeu ca dumnezei, dupa ce vor fi fost inviati din morti.

Adevarul cel mare al creşstinismului este ca nu exista nimicire si nu exista incoerenta, ca tot nihilismul si absurdismul sunt za­darnice.  Trebuie sa redevenim crestini.  Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, sa vorbim de reformarea societatii, de schimbarea cursului istoriei, de iesirea din epoca absurditaţii, daca nu Il avem in inimi pe Hristos; iar daca il avem, nimic altceva nu mai conteaza.

Luminatorul Apusului si descoperitorul celor de taina ale virtutii, parintele nevoitorilor si mangaierea sihastrilor, Sfantul Ioan Casian s-a nascut din parinti binecredinciosi si de bun neam in apostolicul pamant al Dobrogei cel odraslitor de sfinti, numele insusi indicand drept loc parintesc asezarea Casian de pe valea Casimcea.  Parintii sfantului nu erau inavutiti numai cu cele ale veacului de fata, ci si cu bogatia cea nepieritoare a evlaviei, pe care, fiind iubitori de fii, au transmis-o ca pe o mostenire de mult pret copiilor lor, dupa cuvantul Apostolului: "Daca radacina e sfanta, si ramurile sunt sfinte".

Biserica este mediul vital al traiului crestin, de care nu se poate nicidecum lipsi.  Dupa cum pestele nu poate supravietui fara apa, tot asa crestinul nu poate vietui fara Biserica. Si totusi cuvantul Bisericanu-l aflam nicieri in Sfintele Evanghelii si numai arareori in alte scrieri nou-testamentare. Parintii insisi vorbesc putin despre Biserica in sine, iar ecleziologia pare sa se fi dezvoltat de o maniera autonoma abia in a doua jumatate a veacului XIX. Notiune de Biserica este, fara nici o indoiala, posterioara realitatii ei.

Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zidesti spre mantuirea neamului omenesc, cerceteaza‑l pe robul Tau (N), care cheama numele lui Hristos, vindeca‑l de toata boala trupeasca si slobozeste‑l de pacat si de ispitirile pacatoase, de orice necazuri, si indeparteaza de la robul Tau toata asuprirea vrajmaseasca. Ridica‑l pe el din patul pacatului si il asaza in Sfanta Ta Biserica – sanatos cu trupul si cu sufletul –, ca sa slaveasca impreuna cu toti oamenii, prin fapte bune, numele lui ­Hristos. Ca Tie slava inaltam, impreuna si celui fara de inceput al Tau Fiu si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

La fel ca în romanele precedente, în "Tunica de piele", Constantin Virgil Gheorghiu tălmăceşte pentru cititor, într‑un cadru cu iz de roman poliţist, înalte trăiri spirituale. Poliţia unui oraş din Carpaţi caută un spărgător de bănci È™i un ucigaÈ™. Necazurile eroului cărţii – pe care tortura nu‑l va putea determina să se recunoască vinovat – nu se vor încheia în ziua eliberării sale. Ajuns în America de Sud, va descoperi abisuri ale răului mult mai profunde decât cele ale bătrânului continent.

O poveste în binecunoscutul stil al "Orei 25", cu un alt Iohann Moritz, trăită nu doar la marginea societăţii ori în sferele cele mai înalte ale acesteia, ci şi printre monahii şi sihaştrii din Carpaţi, misterioşii oameni fără „tunici de piele”...