(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Un pelerinaj in Tara Sfanta nu este doar o intoarcere cu mai bine de 2000 de ani in timp pentru a calatori prin locurile unde S-a nascut, a trait, a invatat, a patimit, S-a rastignit si a inviat Mantuitorul Hristos, ci este o permanenta intalnire cu Dumnezeu Cuvantul, in fiecare clipa a existentei noastre.

Toate locurile care marturisesc despre prezenta Fiului lui Dumnezeu aici, pe pamantul Tarii Sfinte sunt speciale; doua dintre acestea insa insumeaza intreaga esenta a crestinismului: Betleemul, locul nasterii Pruncului Iisus si Sfantul Mormant, locul datator de viata din care a rasarit speranta invierii, bucuria stramosilor, biruinta deplina asupra mortii si a diavolului.

Puterea rugaciunii intotdeauna a unit cerul cu pamantul.  Preasfanta Fecioara Maria, stand la rugaciune, in modesta casuta a batranului Iosif din Nazaret, a fost instiintata de Dumnezeu prin Arhanghelul Gavril ca va deveni si va fi Maica Unicului Sau Fiu iubit, nascut mai inainte de toti vecii.

(Lc. 126-28; Mt. 1 18-24)

O lectură atentă a vieţilor sfinţilor iconari arată că iconografia este o chemare specială a lui Dumnezeu şi o slujire în Biserică, nedespărţită de viaţa duhovnicească. Efortul personal al iconarului are două axe: cea a însuşirii tehnicii sau artei iconografiei şi cea a curăţirii de patimi a sufletului.

Hagiografia şi imnografia dau mărturie despre faptul că pe măsură ce se curăţau de păcat şi dobândeau virtuţile, iconarii primeau de la Dumnezeu harul de a întipări în icoane expresia tuturor virtuţilor şi harismelor, pe care sfinţii zugrăviţi le dobândiseră în timpul vieţii lor pământeşti. După perioade lungi de nevoinţă, ajungând la vederea duhovnicească a lumii şi la contemplarea lui Dumnezeu, mâna iconarului reuşea să se supună inimii în care sălăşluia Domnul şi putea transpune în icoane, prin linie şi culoare, rodul contemplaţiei. Legătura dintre viaţa duhovnicească a iconarului şi iconografie, aşa cum o găsim exprimată în vieţile sfinţilor iconari, poate fi o chemare şi un model pentru toţi cei care se îndeletnicesc cu zugrăvirea icoanelor şi bisericilor. Lor le dedicăm această smerită carte.

O vorba spune ca nemultumitului i se ia darul. Te-ai gandit vreodata ce vrea sa insemne asta?  Sa te intreb ceva: ai primit vreodata un dar, un cadou, iar tu i-ai spus celui care ti l-a dat ca nu iti place, ca vrei altceva?...  Iar daca ai facut asta, ti-a fost luat darul imediat si n-ai mai primit nimic inapoi?  Sa spunem ca un tata ii cumpara copilului, din ultimii bani pe care ii are, o pereche de patine cu rotile.  Fuge apoi spre casa nerabdator, sa se bucure de bucuria copilului sau.  Cand colo, ce sa vezi?  Copilul ia patinele in mana, se uita o clipa la ele, apoi le arunca intr-o parte si incepe sa strige: „Nu vreau modelul asta, eu vreau altele!”... „Altele” inseamna niste patine cu mult mai scumpe, pentru care tatal sau nu a avut bani.  Dar pe copil nu-l intereseaza asta.  El o tine pe a lui, el vrea „altele”...

Un bunic da sa intre intr-o farmacie.  Se opreste in prag, sta o clipa, apoi se intoarce si intra in magazinul alaturat, unde, dupa ce-si numara banutii din buzunar, cumpara o punga cu bomboane.  Porneste grabit catre casa, oprindu-se din cand in cand sa-si mai traga sufletul.  Nici nu deschide bine usa apartamentului ca isi striga, gafaind, nepotelul.  Copilul le ia, se uita la ele, dupa care le arunca pe masa spunand: „Eu voiam bomboane de ciocolata, nu de-astea”.  Nicio clipa nu se gandeste ca bunicul a renuntat sa-si cumpere doctoriile de care are atata nevoie si i-a cumparat lui bomboane...

Ce crezi?  Ar trebui ca tatal sa-i ia patinele, sa le duca inapoi la magazin si sa nu-i mai cumpere nimic in schimb?  Ori bunicul sa dea inapoi bomboanele si sa-si cumpere medicamente?

Da, poate asa ar trebui sa faca, dupa cum spune proverbul: nemultumitului i se ia darul...

Dar, vezi tu, nici tatal, nici bunicul nu vor proceda asa.  Amandoi vor face inca un efort pentru a-si vedea fericit copilul pe care il iubesc atat de mult. Dar oare copilul va intelege asta?  Oare cum ar fi fost mai bine sa faca si tatal si bunicul?

Pentru a intelege mai bine, am sa-ti spun povestea pestisorului auriu.  Lui i-a fost daruita cea mai frumoasa mare in care sa traiasca.  Si, mai presus de frumusetea marii, i-a fost daruita libertatea.  Dar ce crezi ca a facut pestisorul auriu cu toate astea?  Sa vedem...

Editarea în limba română a monumentalei lucrări de liturgică a celui mai mare liturgist ortodox al veacului al XX-lea, Ioannis Foundoulis, ajunge la final odată cu publicarea ultimului volum, al V-lea. Primirea de către cititori a primelor patru volume a fost una foarte bună, confirmând valoarea practică şi teoretică indiscutabilă a cărţii.

Consideram ca este vorba despre o lucrare de referinta in domeniul liturgic, atât de important pentru Biserica Ortodoxă. Această lucrarea nu poate lipsi din biblioteca preoţilor şi chiar din bibliotecile parohiilor şi mânăstirilor, după cum nu poate lipsi din bibliografia lucrărilor sau studiilor de liturgică. Baza documentară foarte bogată, istorică şi teologică, dar şi autoritatea ştiinţifică a autorului conferă lucrării un nivel maxim de încredere. Pe parcursul celor cinci volume, care însumează peste 1500 de pagini, sunt date răspunsuri fundamentate istoric şi teologic la 600 de întrebări privind cele mai diverse aspecte, teoretice şi practice, ale vieţii liturgice a Bisericii. în răspunsurile la întrebări se regăsesc informaţii colaterale subiectului care multiplică de câteva ori tematica abordată direct. Aceste informaţii sunt clasificate într-un index tematic alfabetic pentru toate cele cinci volume, publicat la sfârşitul volumului al V-lea.

Fata „de modă veche” nu trebuie privită ca modelul perfect, ci ca o posibilă variantă îm­bunătăÈ›ită a fetei timpurilor noastre, care, din nefericire, pare să ignore sau să se ruÈ™ineze de vechile obiceiuri bune – acelea care fac ca o femeie să fie cu adevărat frumoasă È™i demnă de stimă, È™i căminul să fie, datorită ei, ceea ce trebuie să fie cu adevărat: un loc fericit, unde părinÈ›ii È™i copiii, fraÈ›ii È™i surorile învaÈ›ă să se iubească È™i să se ajute unii pe alÈ›ii. 
Dacă întâmplările prin care trece mica Polly ne pun pe gânduri sau ne oferă o lecÈ›ie ce poate fi învăÈ›ată, atunci, în ciuda multelor greutăÈ›i pe care le‑am întâmpinat, pot spune că nu mi‑am neglijat cu totul datoria faÈ›ă de tinerii – băieÈ›i È™i fete – pentru care este o onoare È™i o plăcere să scriu, căci ei mi‑au fost întotdeauna cei mai buni îndrumători, cei mai îngăduitori critici È™i cei mai apropiaÈ›i prieteni.