Fost-au acest fericit părinte Ioan născut din părinţi binecredincioşi, Neagoe şi Stana; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, din ce neam se trăgea, fostu-s-a uitat. Însă din mică vârstă şi-a închinat viaţa Domnului şi Stăpânului nostru Iisus Hristos, intrând în sfânta mânăstire a Câmpulungului, a cinstitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde şi sfântul cin călugăresc a primit.

Sfantul Teodor Studitul este o personalitate marcanta din istoria ecleziastica, politica si culturala a Bizantului secolelor VIII - IX. Cunoscut mai ales ca oponent vehement al iconoclasmului si reformator al vietii monastice cenobitice, a fost si un important om de litere, fiind cel mai prolific scriitor bizantin al primei jumatati a secolului al IX-lea. Manastirea Studios, al carei staret a fost din anul 798/799, reprezinta, de asemenea, un reper in istoria literelor bizantine, datorita influentei sale in cultura scrisa medievala greaca, prin copierea de manuscrise si introducerea de reforme in domeniul scrierii.

Acest volum cuprinde 13 Cuvantari - dintre care zece sunt Cuvantari la Praznice Imparatesti si Sarbatori ale Sfintilor, una este un Cuvant de lauda in cinstea Sfantului Arsenie,  iar alte doua sunt necroloage.

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului È™i, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”. 

Cartea propune dintru început o incursiune asupra vieții mănăstirești din Oltenia de sub Munte, o prezentare realizată de către Monahia Stavroforă Theodora (Videscu), cea care a alcătuit și chipurile duhovnicești ale monahiilor devenite pilde de viețuire în mănăstirile vâlcene. Pentru realizarea acestora, monahia Teodora (Videscu) a cercetat documente de arhivă, a cules mărturii, de la actualele viețuitoare din mănăstiri, despre monahiile mutate la cele veșnice și, inedit, a stat de vorbă cu monahiile bătrâne care, derulând firul amintirilor, au povestit bucuriile duhovnicești pe care le-au trăit în mănăstire, dar și ororile și abuzurile puterii politice, venite în special în urma Decretului 410 din 1959.

În predoslovia cărții, intitulată Matericul mănăstirilor vâlcene – chipuri de monahii cu viețuire sfântă, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, ne încredințează că „spiritualitatea ortodoxă din ținuturile vâlcene a fost și rămâne sinteza spiritualității monahale isihaste din țara noastră, desăvârșită aici prin activitatea duhovnicească a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și a ucenicilor săi. Nimic nu reprezintă mai bine județul Vâlcea decât mănăstirile, care de atâtea veacuri întăresc viața spirituală și cultura românească de pe aceste meleaguri, fiind reali factori misionari și culturali.

Viața duhovnicească a credincioșilor vâlceni a fost permanent înnoită prin prezența mănăstirilor, acestea fiind adevărate cristelnițe spirituale, în care s-au născut și au crescut duhovnicește vâlcenii. Viața monahală din aceste ținuturi a fost influențată mult și de spațiul geografic local, parcă făcut pentru sihăstrie și viață călugărească în general. Astfel s-au născut mănăstiri de o valoare duhovnicească și culturală incomensurabilă.

Mănăstirile de aici dovedesc atât hărnicia călugărilor, cât și viața lor duhovnicească tainică, ei fiind preocupați mereu de filocalie, de rugăciune, priveghere și mai ales de mântuire. Moștenirea spirituală și totodată culturală pe care aceștia ne-au lăsat-o constituie pentru noi o adevărată scară care ne pune în legătură cu trecutul, cu rădăcinile noastre duhovnicești, făcându-ne să trăim și să simțim ca români adevărați și ca ortodocși dreptslăvitori. Aceste lăcașuri de rugăciune dau mărturie că niciodată candela rugăciunii nu a încetat să lumineze aici, aducând și pentru lumea de astăzi ceva din tainica rugăciune de atunci.

În literatura patericală românească au apărut o serie de scrieri care descriu diferite vieți ale călugărilor viețuitori în mănăstirile din țara noastră, însă s-au publicat prea puține vieți de monahii, chipuri de maici îmbunătățite, care au fost și pot fi pildă de viețuire pentru fiecare creștin. Nu doar că nu ne îndoim că au trăit în mănăstirile noastre foarte multe monahii îmbunătățite, ci suntem convinși de acest fapt, biografiile multora dintre ele păstrându-se prin arhivele mănăstirești sau în memoria monahiilor mai în vârstă”.

De aceea, volumul își propune recuperarea mărturiilor privitoare la viețuitoarele din mănăstirile Bistrița, Hurezi, Dintr-un Lemn, Govora, Surpatele, Sărăcinești și Bradu.

Datele despre unele monahii au fost recuperate din documente de arhivă, ele însele triate în timpul prigoanei dispusă asupra mănăstirilor prin Decretul 410 din 1959. Prezentarea listelor viețuitoarelor din mănăstiri în perioada interbelică oferă o imagine clară asupra obștilor monahale, dar și a bogatei activități sociale, educațională și culturală pe care o desfășurau, cum, de altfel, prezentarea listelor cu monahiile care au fost obligate prin Decret să părăsească mănăstirile, demonstrează abuzurile reprezentanților Statului față de acestea și încercarea de distrugere a rânduielilor monahale. „Maicile au plecat pe unde au putut și parte dintre ele au reușit să revină în mănăstirea de metanie, după o vreme, iar altele au rămas în lume, stingându-se cu dorul de viață monahală și cu durerea de a li se fi frânt năzuința spre desăvârșirea vieții duhovnicești, alături de surorile de mănăstire”, spune monahia Theodora.

Aceste experiențe, cărora li se adaugă mărturiile privitoare la activitatea jertfelnică a starețelor și monahiilor care și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, conferă volumului de față aspectul unei literaturi memorialistice și patericale.

O apariție inedită, ce poartă titlul de Materic, volumul apare în colecția Vita monastica și încântă atât prin grafica deosebită cât și prin naturalețea mărturisirilor monahiilor bătrâne dar și a mărturiile privitoare la chipurile duhovnicești care s-au așezat în conștiința obștilor mănăstirești drept pilde de slujire a lui Dumnezeu și semenilor.

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viaÈ›a Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, stareÈ›ul Mănăstirii Slănic din ArgeÈ™, oferite de către ierarhi, stareÈ›i È™i fiii săi duhovniceÈ™ti, întrucât, sublinia ÎnaltpreasfinÈ›itul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a viat, s‑a mişcat, a existat. Familia în care s‑a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr‑un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi … au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a‑l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”. 

Unele manastiri, ce e drept putine la numar in Romania, au fost inchinate de ctitorii lor sub purtarea de grija a sotiei lui Ioachim, Sfintei Ana, din care s-a nascut Nascatoarea de Dumnezeu.  Pentru aceste Sfinte Lacasuri de rugaciune si slujire ea este ocrotitoare, mijlocitoare inaintea lui Dumnezeu.

Sfanta Ana nu are slujba vecerniei sau utreniei puse pe note muzicale bizantine sau liniare.  Acest gol a fost umplut prin efortul si sarguinta Parintelui Arhid. Adrian Mazilita, care a pregatit spre tiparire Vecernia si Utrenia Adormirii Sfintei Ana.

Notatie psaltica.

Am ocolit in titlul acestui volum denumirea consacrata Sapte cuvinte catre tineri, deoarece astazi seria respectiva implica de fapt noua texte, celor sapte cuvinte rostite efectiv (in 1978) adaugandu-li-se nu doar vechiul cuvant suplimentar, ci si un nou cuvant de data mai recenta.

Desigur, cititorii vor tine seama de momentul si de scopul in care predicile mai vechi au fost concepute, in plin regim ceausist, ca reactie impotriva daramarii bisericilor si a educatiei ateiste a tinerelor generatii.  Aceasta nu inseamna catusi de putin ca mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe langa interesul "documentar", valoarea lor intrinseca (spirituala, morala, catehetica) ramane incontestabila. Spiritul si limbajul lor pot constitui pana astazi un model de predica ortodoxa vie, adaptata -fara compromisuri esentiale- receptivitatii tineretului contemporan.

Razvan Codrescu

Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta creÈ™te înconjurată de bogăÈ›ie È™i slavă. PovăÈ›uită de o mamă milostivă È™i iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase È™i mai înÈ›elepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătoreÈ™te cu un Mare Duce rus prin care cunoaÈ™te credinÈ›a ortodoxă. După ce soÈ›ul ei este ucis, Elisabeta renunÈ›ă cu totul la avere È™i la viaÈ›a strălucitoare de prinÈ›esă. Împlinind dorul inimii ei, se călugăreÈ™te È™i ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împleteÈ™te cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluÈ›ia bolÈ™evică, când StareÈ›a Elisabeta este arestată È™i chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viaÈ›a unei prinÈ›ese adevărate, care prin puterea credinÈ›ei părăseÈ™te toate cele trecătoare, devenind stareÈ›ă de mânăstire È™i chiar muceniÈ›ă într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Cartea de fata vine sa ne provoace la un dureros, dar necesar parcurs duhovnicesc. Amintirea mortii, meditarea la cele ce vor sa fie dupa "marea trecere", precum si datoria crestineasca de a face cele cuvenite pentru sufletele celor adormiti, sunt cateva imperative pe care rebuie sa le avem in vedere. Autorul trateaza amanuntitproblema vietii de dupa moarte, oferind raspuns la multe intrebari legate de aceasta tema. Discursul sa u este fundamentat pe dovezi stiintifice si pe invatatura Sfintei Scripturi, presarat la tot pasul cu exemple reale din istoria mai veche sau mai recenta a crestinismului.

(lipsa text)

Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.