Fost-au acest fericit părinte Ioan născut din părinţi binecredincioşi, Neagoe şi Stana; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, din ce neam se trăgea, fostu-s-a uitat. Însă din mică vârstă şi-a închinat viaţa Domnului şi Stăpânului nostru Iisus Hristos, intrând în sfânta mânăstire a Câmpulungului, a cinstitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde şi sfântul cin călugăresc a primit.

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului È™i, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”. 

Cartea propune dintru început o incursiune asupra vieții mănăstirești din Oltenia de sub Munte, o prezentare realizată de către Monahia Stavroforă Theodora (Videscu), cea care a alcătuit și chipurile duhovnicești ale monahiilor devenite pilde de viețuire în mănăstirile vâlcene. Pentru realizarea acestora, monahia Teodora (Videscu) a cercetat documente de arhivă, a cules mărturii, de la actualele viețuitoare din mănăstiri, despre monahiile mutate la cele veșnice și, inedit, a stat de vorbă cu monahiile bătrâne care, derulând firul amintirilor, au povestit bucuriile duhovnicești pe care le-au trăit în mănăstire, dar și ororile și abuzurile puterii politice, venite în special în urma Decretului 410 din 1959.

În predoslovia cărții, intitulată Matericul mănăstirilor vâlcene – chipuri de monahii cu viețuire sfântă, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, ne încredințează că „spiritualitatea ortodoxă din ținuturile vâlcene a fost și rămâne sinteza spiritualității monahale isihaste din țara noastră, desăvârșită aici prin activitatea duhovnicească a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și a ucenicilor săi. Nimic nu reprezintă mai bine județul Vâlcea decât mănăstirile, care de atâtea veacuri întăresc viața spirituală și cultura românească de pe aceste meleaguri, fiind reali factori misionari și culturali.

Viața duhovnicească a credincioșilor vâlceni a fost permanent înnoită prin prezența mănăstirilor, acestea fiind adevărate cristelnițe spirituale, în care s-au născut și au crescut duhovnicește vâlcenii. Viața monahală din aceste ținuturi a fost influențată mult și de spațiul geografic local, parcă făcut pentru sihăstrie și viață călugărească în general. Astfel s-au născut mănăstiri de o valoare duhovnicească și culturală incomensurabilă.

Mănăstirile de aici dovedesc atât hărnicia călugărilor, cât și viața lor duhovnicească tainică, ei fiind preocupați mereu de filocalie, de rugăciune, priveghere și mai ales de mântuire. Moștenirea spirituală și totodată culturală pe care aceștia ne-au lăsat-o constituie pentru noi o adevărată scară care ne pune în legătură cu trecutul, cu rădăcinile noastre duhovnicești, făcându-ne să trăim și să simțim ca români adevărați și ca ortodocși dreptslăvitori. Aceste lăcașuri de rugăciune dau mărturie că niciodată candela rugăciunii nu a încetat să lumineze aici, aducând și pentru lumea de astăzi ceva din tainica rugăciune de atunci.

În literatura patericală românească au apărut o serie de scrieri care descriu diferite vieți ale călugărilor viețuitori în mănăstirile din țara noastră, însă s-au publicat prea puține vieți de monahii, chipuri de maici îmbunătățite, care au fost și pot fi pildă de viețuire pentru fiecare creștin. Nu doar că nu ne îndoim că au trăit în mănăstirile noastre foarte multe monahii îmbunătățite, ci suntem convinși de acest fapt, biografiile multora dintre ele păstrându-se prin arhivele mănăstirești sau în memoria monahiilor mai în vârstă”.

De aceea, volumul își propune recuperarea mărturiilor privitoare la viețuitoarele din mănăstirile Bistrița, Hurezi, Dintr-un Lemn, Govora, Surpatele, Sărăcinești și Bradu.

Datele despre unele monahii au fost recuperate din documente de arhivă, ele însele triate în timpul prigoanei dispusă asupra mănăstirilor prin Decretul 410 din 1959. Prezentarea listelor viețuitoarelor din mănăstiri în perioada interbelică oferă o imagine clară asupra obștilor monahale, dar și a bogatei activități sociale, educațională și culturală pe care o desfășurau, cum, de altfel, prezentarea listelor cu monahiile care au fost obligate prin Decret să părăsească mănăstirile, demonstrează abuzurile reprezentanților Statului față de acestea și încercarea de distrugere a rânduielilor monahale. „Maicile au plecat pe unde au putut și parte dintre ele au reușit să revină în mănăstirea de metanie, după o vreme, iar altele au rămas în lume, stingându-se cu dorul de viață monahală și cu durerea de a li se fi frânt năzuința spre desăvârșirea vieții duhovnicești, alături de surorile de mănăstire”, spune monahia Theodora.

Aceste experiențe, cărora li se adaugă mărturiile privitoare la activitatea jertfelnică a starețelor și monahiilor care și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, conferă volumului de față aspectul unei literaturi memorialistice și patericale.

O apariție inedită, ce poartă titlul de Materic, volumul apare în colecția Vita monastica și încântă atât prin grafica deosebită cât și prin naturalețea mărturisirilor monahiilor bătrâne dar și a mărturiile privitoare la chipurile duhovnicești care s-au așezat în conștiința obștilor mănăstirești drept pilde de slujire a lui Dumnezeu și semenilor.

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viaÈ›a Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, stareÈ›ul Mănăstirii Slănic din ArgeÈ™, oferite de către ierarhi, stareÈ›i È™i fiii săi duhovniceÈ™ti, întrucât, sublinia ÎnaltpreasfinÈ›itul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a viat, s‑a mişcat, a existat. Familia în care s‑a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr‑un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi … au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a‑l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”. 

Volumul, alcătuit cu sprijinul doamnei Ioana Feodorov, fiica autorului, cea care a oferit È™i Cuvântul înainte, cuprinde trei lucrări ale lui Virgil Cândea, Geneza unui ideal, Un mare ctitor: Neagoe Basarab È™i ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab. Primul monument al experienÈ›ei diplomatice româneÈ™ti medievale, publicate în perioada în care lucra la Biblioteca Academiei, cărora se alătură o serie de aprecieri faÈ›ă de personalitatea eruditului academician din partea unor ierarhi È™i academicieni, dar È™i a prietenului său de-o viaÈ›ă, Profesorul Paul H. Stahl. 

Orice am face in viata nostra, oricate previziuni am face, oricate supape de siguranta am avea, vom traversa in mod sigur crize personale, duhovnicesti, psihologice, intelectuale, trupesti, nationale si sociale.  Le vom traversa in mod inevitabil! Fericit este, insa, acel om care in aceasta vreme a crizei actioneaza duhovniceste.  In vremea cand esti in criza (esti judecat), aceasta este vremea in care toate depind de un "nu" si de un "da", aceasta este vremea in care se arata ce se intampla cu noi cu adevarat si cum criza curata din sufletul nostru toata rugina care s-a strans, ramanand astfel metalul curat.  Aurul curat, care iese din cuptorul ispitelor si al necazurilor si al incercarilor.  Aceasta, iubitii mei frati, este binecuvantarea crizei si intelepciunea crizei, asa cum ne invata Evanghelia si Parintii Bisericii.

Mitropolitul Athanasie de Lemesos

(lipsa text)

Ca exponent al traditiei isihaste, Sfantul Nicodim Aghioritul (1749-1809) a incercat sa sporeasca si sa adanceasca cunoasterea filonului imnografic bisericesc, prezentand intr-un opus amplu totalitatea talcuirilor existente la canoanele inchinate praznicelor imparatesti si ale Maicii Domnului si reunind cuvintele patristice, care n-au incetat de-a lungul timpului sa impartaseasca celor insetati de frumusete ambrozia si nectarul imnelor bisericesti.

Din aceasta antologie, care poarta numele de Eortodrómion (Calea sarbatorilor), vede pentru prima data lumina tiparului in limba romana talcuirea canonului „Ziua Invierii”, inchinat, dupa cum si numele insusi o arata, sfintei si maritei zile a Invierii – sarbatoarea sarbatorilor si praznicul praznicelor –, care pentru frumusetea si armonia nu doar a mesajului poetico-teologic, ci si a melosului e considerat „Canonul Canoanelor” si „Imparatul Canoanelor”.

Acest om minunat ardea de iubirea lui Dumnezeu si mai mult decat orice se straduia sa-L slujeasca doar pe El, Caruia I se daruise cu totul.

Cu iubire plina de devotament lucra ogoarele Domnului si cultiva vlastarele plapande ale nepretuitelor suflete omenesti, pazindu-le de naduful amiezii cu umbra lui si de gerurile iernii cu caldura rasuflarii sale.  Noi, cei ce am crescut cu laptele harului sau dumnezeiesc, prin iubirea pe care o aratam il asezam pe parintele Vitalie intre marii lucratori ai duhului in icoana Slava Bisericii sobornicesti a Georgiei.

Smerenia era principala virtute a parintelui Vitalie, pe care a dobandit-o pe deplin, iar aceasta virtute provoca uimire si mirare oamenilor din jurul sau.  Poate de aceea i s-a dat harul Sfantului Duh, a carui dovada este iubirea lui plina de devotament fata de Dumnezeu si de oameni.  E cu neputinta ca cineva sa determine cu exactitate cate alte virtuti ascundea in el acest vas al Sfantului Duh.  Acest lucru este stiut doar de Dumnezeu, Caruia I-a inchinat intreaga viata.  Parintele Vitalie Il urma, purtandu-si crucea.

Autorul reuseste sa aduca in fata ochilor sufletului nostru “icoana” tatalui sau, un preot simplu de tara, care s-a dedicat total misiunii sale duhovnicesti, fara sa se fereasca de nimic din ceea ce i-ar fi cerut aceasta. Citind acest roman, reusim sa ne ridicam si noi putin deasupra pamantului si sa intrezarim o bucatica de Cer.

Rugaciunea este un eveniment minunat, o taina, de aceea sfantul zice ca intri pe aceeasi „frecventa” cu Dumnezeu, ca patrunzi in fiinta lui Dumnezeu, in lucrarea Lui.  Prin urmare rugaciunea nu este doar un simplu sentiment.  Unii zic: „Am facut rugaciune si m-am simtit mai bine!”  Fie ca te-ai simtit mai bine, fie ca nu te-ai simtit mai bine, in mod cert insa vei primi ajutorul lui Dumnezeu.

Nu exista situatie in care omul sa vina la Dumnezeu cu simplitate si sinceritate si sa plece cu mainile goale.  Asa ceva este cu neputinta!  Gandeste-te ca atunci cand mergi la un om oarecare ca sa te ajute, ca sa-ti daruiasca sau sa-ti spuna ceva, el iti ofera o oarecare mangaiere.  Asadar daca omul o face, Dumnezeu poate sa te lase cu mainile goale?  De aceea este foarte corect si caracteristic ceea ce spune sfantul, ca rugaciunea se arata: „pod care ne salveaza de ispite si zid care ne ocroteste de necazuri!”