Fost-au acest fericit părinte Ioan născut din părinţi binecredincioşi, Neagoe şi Stana; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, din ce neam se trăgea, fostu-s-a uitat. Însă din mică vârstă şi-a închinat viaţa Domnului şi Stăpânului nostru Iisus Hristos, intrând în sfânta mânăstire a Câmpulungului, a cinstitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde şi sfântul cin călugăresc a primit.

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului È™i, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”. 

Cartea propune dintru început o incursiune asupra vieții mănăstirești din Oltenia de sub Munte, o prezentare realizată de către Monahia Stavroforă Theodora (Videscu), cea care a alcătuit și chipurile duhovnicești ale monahiilor devenite pilde de viețuire în mănăstirile vâlcene. Pentru realizarea acestora, monahia Teodora (Videscu) a cercetat documente de arhivă, a cules mărturii, de la actualele viețuitoare din mănăstiri, despre monahiile mutate la cele veșnice și, inedit, a stat de vorbă cu monahiile bătrâne care, derulând firul amintirilor, au povestit bucuriile duhovnicești pe care le-au trăit în mănăstire, dar și ororile și abuzurile puterii politice, venite în special în urma Decretului 410 din 1959.

În predoslovia cărții, intitulată Matericul mănăstirilor vâlcene – chipuri de monahii cu viețuire sfântă, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, ne încredințează că „spiritualitatea ortodoxă din ținuturile vâlcene a fost și rămâne sinteza spiritualității monahale isihaste din țara noastră, desăvârșită aici prin activitatea duhovnicească a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și a ucenicilor săi. Nimic nu reprezintă mai bine județul Vâlcea decât mănăstirile, care de atâtea veacuri întăresc viața spirituală și cultura românească de pe aceste meleaguri, fiind reali factori misionari și culturali.

Viața duhovnicească a credincioșilor vâlceni a fost permanent înnoită prin prezența mănăstirilor, acestea fiind adevărate cristelnițe spirituale, în care s-au născut și au crescut duhovnicește vâlcenii. Viața monahală din aceste ținuturi a fost influențată mult și de spațiul geografic local, parcă făcut pentru sihăstrie și viață călugărească în general. Astfel s-au născut mănăstiri de o valoare duhovnicească și culturală incomensurabilă.

Mănăstirile de aici dovedesc atât hărnicia călugărilor, cât și viața lor duhovnicească tainică, ei fiind preocupați mereu de filocalie, de rugăciune, priveghere și mai ales de mântuire. Moștenirea spirituală și totodată culturală pe care aceștia ne-au lăsat-o constituie pentru noi o adevărată scară care ne pune în legătură cu trecutul, cu rădăcinile noastre duhovnicești, făcându-ne să trăim și să simțim ca români adevărați și ca ortodocși dreptslăvitori. Aceste lăcașuri de rugăciune dau mărturie că niciodată candela rugăciunii nu a încetat să lumineze aici, aducând și pentru lumea de astăzi ceva din tainica rugăciune de atunci.

În literatura patericală românească au apărut o serie de scrieri care descriu diferite vieți ale călugărilor viețuitori în mănăstirile din țara noastră, însă s-au publicat prea puține vieți de monahii, chipuri de maici îmbunătățite, care au fost și pot fi pildă de viețuire pentru fiecare creștin. Nu doar că nu ne îndoim că au trăit în mănăstirile noastre foarte multe monahii îmbunătățite, ci suntem convinși de acest fapt, biografiile multora dintre ele păstrându-se prin arhivele mănăstirești sau în memoria monahiilor mai în vârstă”.

De aceea, volumul își propune recuperarea mărturiilor privitoare la viețuitoarele din mănăstirile Bistrița, Hurezi, Dintr-un Lemn, Govora, Surpatele, Sărăcinești și Bradu.

Datele despre unele monahii au fost recuperate din documente de arhivă, ele însele triate în timpul prigoanei dispusă asupra mănăstirilor prin Decretul 410 din 1959. Prezentarea listelor viețuitoarelor din mănăstiri în perioada interbelică oferă o imagine clară asupra obștilor monahale, dar și a bogatei activități sociale, educațională și culturală pe care o desfășurau, cum, de altfel, prezentarea listelor cu monahiile care au fost obligate prin Decret să părăsească mănăstirile, demonstrează abuzurile reprezentanților Statului față de acestea și încercarea de distrugere a rânduielilor monahale. „Maicile au plecat pe unde au putut și parte dintre ele au reușit să revină în mănăstirea de metanie, după o vreme, iar altele au rămas în lume, stingându-se cu dorul de viață monahală și cu durerea de a li se fi frânt năzuința spre desăvârșirea vieții duhovnicești, alături de surorile de mănăstire”, spune monahia Theodora.

Aceste experiențe, cărora li se adaugă mărturiile privitoare la activitatea jertfelnică a starețelor și monahiilor care și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, conferă volumului de față aspectul unei literaturi memorialistice și patericale.

O apariție inedită, ce poartă titlul de Materic, volumul apare în colecția Vita monastica și încântă atât prin grafica deosebită cât și prin naturalețea mărturisirilor monahiilor bătrâne dar și a mărturiile privitoare la chipurile duhovnicești care s-au așezat în conștiința obștilor mănăstirești drept pilde de slujire a lui Dumnezeu și semenilor.

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viaÈ›a Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, stareÈ›ul Mănăstirii Slănic din ArgeÈ™, oferite de către ierarhi, stareÈ›i È™i fiii săi duhovniceÈ™ti, întrucât, sublinia ÎnaltpreasfinÈ›itul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a viat, s‑a mişcat, a existat. Familia în care s‑a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr‑un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi … au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a‑l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”. 

Volumul, alcătuit cu sprijinul doamnei Ioana Feodorov, fiica autorului, cea care a oferit È™i Cuvântul înainte, cuprinde trei lucrări ale lui Virgil Cândea, Geneza unui ideal, Un mare ctitor: Neagoe Basarab È™i ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab. Primul monument al experienÈ›ei diplomatice româneÈ™ti medievale, publicate în perioada în care lucra la Biblioteca Academiei, cărora se alătură o serie de aprecieri faÈ›ă de personalitatea eruditului academician din partea unor ierarhi È™i academicieni, dar È™i a prietenului său de-o viaÈ›ă, Profesorul Paul H. Stahl. 

„În această lume confuză, care încearcă să găsească sensul vieţii, eu am simţit nevoia de a mă întoarce la izvoare, de a cerceta Scriptura şi a mă strădui să înţeleg ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre sensul vieţii, despre suferinţă şi moarte. Şi atunci am simţit toată măreţia rolului femeii, am înţeles câtă nevoie are omenirea ca femeia să îşi dobândească din nou propriul «eu» şi locul său în planul lui Dumnezeu, ajutându-l pe bărbat să le dobândească pe ale sale, ca împreună să lucreze în aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu”. Calea către o astfel de înţelegere de sine trece prin conştiinţa chemării tale, care se descoperă pas cu pas. Şi vorba nu este despre a te socoti pe tine drept un om de sex feminin sau, cum scrie mereu în sens peiorativ ideologul feminismului, filozoful Simone de Beauvoir, a te simţi pe tine ca om, în timp ce cei din jur spun mereu că tu nu eşti decât femeia omului. Important este să conştientizezi că tu nu eşti un simplu om, ci fiica lui Dumnezeu şi odată cu aceasta să înţelegi ce înseamnă acest lucru.

Arhimandritul Rafail Karelin este unul dintre cei mai de seama scriitori crestini ai zilelor noastre.  De sub condeiul sau au iesit un numar impresionant de carti si articole dedicate problemelor arzatoare actuale, precum si dificultatilor vietii, greu de indurat atat de mireanul de rand, cat si de intreaga noastra Biserica Ortodoxa.

La realizarea acestei carti, editorii au structurat, pe cat a fost posibil, intrebarile si raspunsurile pe teme.

Selectia acestora s-a dovedit extrem de ofertanta: un cititor evlavios afla cu interes din carte multe lucruri noi despre teologia crestina si despre talcuirea Sfintei Scripturi, despre monahism si sfintenie, spovedanie si Rugaciunea lui Iisus, despre slujbele Bisericii si modul de viata al parohiei, despre erezii si heterodocsi, despre viata de familie, casatorie si educarea copiilor etc.

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.

Educator experimentat, Elizabeth White ofera sfaturi practice de crestere a unor copii care‑si inteleg si iubesc credinta.  Urmand structura anului bisericesc, ea ne ofera o noua modalitate de a le vorbi copiilor despre Ortodoxie, imbinata cu activitati pentru intreaga familie, care‑i incurajeaza pe copii sa descopere singuri adevarurile duhovnicesti si sa le pastreze in suflet intreaga viata.

Cum am putea sa ne ajutam copiii sa dobandeasca adevarata iubire de Dumnezeu?  Cum sa-i indrumam chiar si pe cei mai mici copii in asa fel incat sa‑L descopere pe Dumnezeu si adevarurile Lui?  Elizabeth White isi foloseste pregatirea de educator specializat in metoda pedagogica Montessori si de catehet pentru copii spre a ne impartasi idei privitoare la insuflarea iubirii de Hristos in cei tineri si in cei varstnici deopotriva.  Ea ne impartaseste o filosofie ce respecta copilul si credinta lui care abia prinde radacini, printr‑o abordare care‑i inspira si-i invata si pe cei care se ocupa cu actul educational.  Plina de activitati care acopera toata durata anului liturgic ortodox, PaÈ™i pe calea sfinteniei este un instrument minunat pentru orice familie si pentru toti cei a caror ocupatie ii aduce in strans contact cu copiii.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.