Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Prigoana impotriva credintei se va inmulţi mereu.  Nenorociri nemaiauzite pana acum si intuneric vor cuprinde tot si toate, iar bisericile vor fi inchise.  Insa chiar cand va fi peste putinta de rabdat, atunci va veni izbavirea.  Si toate vor inflori.  Se va reincepe constructia de biserici.  Dar aceasta va fi inflorirea de dinainte de sfarsit.

Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si placerile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor omori mai multe suflete decat in timpul prigoanei ateiste.  Pe de o parte, vor fi ridicate cruci si vor fi aurite cupole, iar pe de alta, va incepe im­paratia minciunii si a raului.  Biserica adevarata in­totdeauna va fi prigonita.  Prigoana va avea cel mai subtil si imprevizibil caracter.

Din prorocirile preacuviosului Varnava de la Schitul Ghetsimani, anul 1905

In osteneala vremurilor pe care le traim, cand este atat de greu sa auzi vreun cuvant care sa fie intru totul acoperit de lucrare, cei care isi cauta cu adevarat izbavirea din aceasta vale a plangerii, stiu ca traim vremuri de cumplita seceta si foame launtrica.  Asadar unde altundeva sa alergam dupa ajutor si hrana launtrica daca nu la  Sfintii lui Dumnezeu?  De vom cerceta scrierile lor, vom intelege mai bine vremurile in care ne aflam si vom pricepe ca Domnul este in neincetata lucrare, chiar daca lumea de azi e covarsita de noianul rautatilor si nelegiuirilor.

Centru mistic, dogmatic si liturgic al Ortodoxiei ecumenice, „gradina a Maicii Domnului”, citadela monahismului si spiritualitatii ortodoxe, Sfantul Munte al Athosului n-a incetat de peste o mie de ani sa fascineze si sa intrige.  Din acest spatiu spiritual vine si aceasta carte de „dialoguri” duhovnicesti.  Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei il iau „agorele” monastice de la poalele Athosului, „dialogurile” avand drept obiect al „apologiei” nu „filozofia”, ci „filocalia”, nu barbatul drept al cetatii, ci omul sfant al lui Dumnezeu Cel Sfant.

Impletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) si patosul liric al confesiunii cu incandescenta experientei mistice si rigoarea demonstratiei teologice, Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, cea mai prolifica personalitate teologica a Athosului contemporan, alcatuiesc o veritabila „suma” a traditiei spirituale ortodoxe in intreaga ei profunzime si sublimitate.  Pledand cu patos si radicalism in favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplatiei, a introversiunii si personalismului autenticului etos ortodox, ele destrama in termeni implacabili iluziile, platitudinea si inconsistenta „crestinismului” „modern” secularizat al epocii noastre. 

Cartea contine si CD audio

Ilustratii realizate de Andrea Luca 

Gandirea si apostolatul lui Nichifor Crainic sunt ca o lumina si ca o adiere revarsate neimpartit pe toate planurile principale ale vietii spirituale romanesti, aducand fiecareia din ele o indrumare, o limpezire si o crestere proprie si de insemnatate epocala.

In cugetarea nationalista, in poezie, in teologie, contributia lui Nichifor crainic e pe rand specific nationalista, specific poetica si specific teologica si inca atat de remarcabila incat se spune nu numai ca nationalismul, poezia si teologia romaneasca sunt altfel de la Nichifor Crainic, ci ca acestea si-au aflat prin activitatea lui o adevarata implinire de sens.

Noi oamenii nu stim sa ne iubim si sa ne cinstim, ci am pierdut aceasta intelegere.  Caci daca cineva ar suferi putin pe fratele sau cand se iuteste sau se scarbeste, dupa ce acela isi va veni in sine si va vedea cum a fost suferit de aproapele si cum si-a pus sufletul pentru el, se va bucura cu bucurie negraita.

Cu adevarat cel ocarat este dator a multumi unora ca acestora si a-i avea pe ei, daca este patimas, ca pe niste doctori ce-i vindeca ranile sufletului lui; iar de este nepatimas, ca pe niste facatori de bine ai lui si mijlocitori ai Imparatiei cerurilor.