Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Este sfarsitul primaverii, luna mai, luna florilor si a miresmelor.  Ora de seara, la spital.  Vasile sta pe un scaun, observa miscarea foarte putina de pe coridor, ochii lui cerceteaza, studiaza... se gandeste: As vrea, daca voi trai, sa scriu ceva despre aceasta experienta.  Zambeste: Cui as dedica o asemenea carte?  Celor bolnavi si celor care umbla impreuna cu noi pe aceste coridoare.  Dacă nu voi trăi, aÈ™ vrea să o scrii tu, mamă!

Dar nu tot ce am scris aici are legatura cu implinirea unei dorinte.  Am scris ca o datorie fata de copilul meu si fata de aproapele, fratele meu intru Hristos, ca o datorie si ca o invitatie la a indrazni sa ne deschidem inimile.

…Ai fost intotdeauna o mare linistita...  Niciodata nu mi-ai tulburat viata.  Nu pareai a fi un om care suporta multe.  M-am intrebat de multe ori: In viata este nevoie de indrazneala sau de caracter?  Vedeam ca ai un caracter bun.  Despre indrazneala nu stiam inca...  Nu stiam nimic despre curajul rabdarii si despre puterea unui zambet care este insotit de lacrimi.  A fost nevoie sa merg mai incet, sa cobor glasul, sa ascult cu atentie soaptele care vin din alta lume.  M-am pierdut usor in curgerea unei vieti care s-a ratacit usor intre gandire si fapta.  Pana cand a venit „plinirea vremii”.

Mama Margareta

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plineÈ™te‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă È™i de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceaÈ›a iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulÈ›ime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezeÈ™te‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălÈ›a, în zbor, la nepătimire.

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduinÈ›e depuse în această direcÈ›ie. Brâncoveanu a pus temei Academiei domneÈ™ti în 1693 È™i tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învăÈ›ătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa È™i prin actele sale a dezvăluit că È™i cultura, ca È™i arta, reprezenta o componentă de seamă a existenÈ›ei sale. AÈ™ vrea să mă mai opresc asupra străduinÈ›ei domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin È›ării È™i neamului său. El a fost neîndoielnic conÈ™tient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privinÈ›a urmaÈ™ilor săi demonstrează cu prisosinÈ›ă aspiraÈ›iile sale È™i spre Moldova, iar atenÈ›ia dată Transilvaniei, unde È™i‑a achiziÈ›ionat proprietăÈ›i È™i a ctitorit este È™i ea edificatoare. El gândea româneÈ™te, ca È™i contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învăÈ›ătoare este È™i activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie È™i relaÈ›ii externe, inclusiv translatorii, trimiÈ™ii È™i emisarii săi dincolo de hotare, corespondenÈ›a sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar È™i o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat È™i a nădejdiilor sale. Este însă È™i o învăÈ›ătură transmisă dincolo de veac a însemnătăÈ›ii pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt È™i domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui È™i a ne dojeni, a ne da învăÈ›ăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem È™i mai ales ceea ce datorăm neamului nostru È™i nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor È™i a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

(lipsa text)