Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

…să nu zicem că înfrânarea, despre care Scriptura spune: „Și chiar acesta e [semnul] înÈ›elepciunii, să È™tii de la cine vine darul acesta” (ÎnÈ›elepciunea lui Solomon 8, 21), o posedă chiar È™i cei care, înfrânându-se, fie slujesc eresurilor, fie biruiesc patimile acestea mărunte pentru a împlini alte [patimi], de a căror măreÈ›ie sunt biruiÈ›i. Căci înfrânarea cea adevărată, venită de sus, nu caută să înlăture unele rele prin alte rele, ci să vindece toate cele rele prin cele bune. Ca să fiu mai succint, [iată] lucrarea ei: pe scurt, îndatorirea înfrânării este să vegheze la îndreptarea È™i vindecarea tuturor desfătărilor poftei ce se împotrivesc desfătării înÈ›elepciunii. De aceea, cei care reduc [rolul înfrânării] doar la stăvilirea plăcerilor trupului, fără îndoială că o socotesc mult prea limitată.

Fericitul Augustin

Sfântul Inochentie al Penzei a trecut tânăr la cele veşnice, fără să piardă nici o clipă din cei 35 de ani pe care i-a petrecut pe acest pământ. A scris, a propovăduit, s-a nevoit, a îndurat prigoană şi a păstorit, urmând ­îndeaproape marilor Părinţi care au slujit Bisericii ca ierarhi, mărturisitori şi învăţători. Unul dintre cei mai învăţaţi ierarhi ai vremii sale, a fost şi unul dintre cei mai ascetici, dar şi dintre cei mai smeriţi şi blânzi. Cu toate că a păstorit ca arhiereu numai patru luni, pomenirea lui a rămas neştearsă în eparhia slujirii sale, ca a unuia ce a fost cu adevărat „dreptar credinţei şi chip blândeţelor”.

Cartea de faţă aduce pentru prima dată la ­îndemâna cititorilor români o parte din moştenirea de bună mi­reas­­mă duhovnicească a acestui sfânt puţin cunoscut la noi, cuprinsă în scrisori şi cuvinte de învăţătură, în care ­fiecare creştin, fie el mirean sau monah, va găsi negreşit folos pentru suflet, mângâiere în încercări, răspuns ­pentru problemele şi căutările sale duhovniceşti.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "ViaÈ›a care urcă la cer. ÎnvăÈ›ăturile unui sfânt tânăr", apărut pentru prima dată în 2012.

(lipsa text)

Enervarea seamana in mare masura cu o alergie ­cronica.  La inceput, o provoaca doar un numar restrans de situatii, dar, daca intarziem sa ne luptam cu inclinarea noastra spre manie, sfera posibilelor motive se poate extinde asupra tuturor aspectelor vietii noastre.  Cu cat ne enervam mai des, cu atat mai obsesiva devine necesitatea de a ne descarca enervarea pe cineva sau ceva.  Totusi, e important sa tinem minte ca nu se poate scapa de emotiile negative pur si simplu exteriorizandu-le in permanenta si fara discernamant.  Enervarea se ascunde si va astepta doar momentul potrivit ca, prinzand puteri noi, sa se faca simtita de toata lumea.

Inainte de a intra in lupta cu aceasta deprindere, ­trebuie neaparat inteleasa natura ei.  Asadar, ce trebuie sa stim de­spre enervare?  Cartea de fata, al carei autor este unul dintre cei mai cunoscuti psihologi ortodocsi din Rusia, ne ofera explicatii clare si sfaturi practice pentru lupta cu aceasta patima – una dintre cele mai distructive pentru relatiile familiale si sociale si pentru intreaga noastra viata duhovniceasca, daca ar fi sa luam seama la marturia din Pateric: „Maniosul, chiar de ar invia vreun mort, nu e primit la Dumnezeu.”