Prezentul volum se adauga celui de proportii mult mai mari editat de Ioan Ica Jr. si Germano Marani. Departe de a-si propune o abordare exhaustiva a tuturor problemelor de teologie sociala, el cauta doar sa ofere perspective si impulsuri cercetarii si dezbaterii cu privire la aceasta problematica. Sunt cuprinse studii apartinand unor personalitati ale teologiei romanesti si internationale, precum IPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Karl Christian Felmy, Fairy von Lilienfeld sau Johannes Hofmann. Lucrarea a fost coordonata de profesorii Picu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova si Radu Preda, de la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca.

Lucrarea mitropolitului Efrem Enachescu poate fi considerata, pe drept cuvant, una dintre cele cuprinzatoare analize ale monahismului crestin. Ierarhul roman ofera, de asemenea, solutii pentru problemele monahismului romanesc din vremea sa, solutii ce se pot dovedi utile si in zilele noastre.

Al treilea volum al colectiei "Studia Theologica" partea a II- a, grupeaza sudiile prezentate in cadrul simpozionului "Teologie si filosofie in opera Sf. Dionisie Areopagitul", organizat de Facultatea de Teologie din Craiova la Manastirea Tismana in anul 2010. Dintre autorii studiilor mentionam pe Pr. Prof. Dr. Gheorghe Dragulin, Dr. Ciprian Iulian Toroczkai, Pr.Prof. Dr. Picu Ocoleanu, Pr. Lect. Dr. Adrian Ivan, Pr. Prof. Dr. Jan Nicolae, Pr. Prof. Dr. Ion Rizea.

Numele Sfântului Dionisie Areopagitul, puţin cunoscut în teologia românească, apare pentru prima dată în anul 533, într-o discuţie între ortodocşii calcedonieni şi monofiziţi.Autoritatea apostolică a acestui autor misterios n-a fost cunoscutăpână atunci de ortodocşi. Sfântul devine în curând o autoritate teologică, atât pentru teologia bizantină, cât şi pentru cea scolastică. În scrierile lui găsim pentru prima dată noţiunile de catafatic şi apofatic. În gândirea Sfântului Dionisie Areopagitul există mai multe feluri de cunoaştere: omenescă, îngerească şi dumnezeiască.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

…oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-si dezminte obârşia divină; iar Om — cu „ O" mare — numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a facut Om. (Parintele Arsenie Boca)

…cand te-a gasit Dumnezeu de vreo treaba pentru Imparatia Sa, intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii…

…ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţa, dar sa ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tata şi pe noi intreolaltă ca fraţi si fii ai aceluiaşi Părinte…

…nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant…

…oamenii umbla după făcătorii de minuni - fie ei şi vrăjitori. Dar va spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei: Iisus Hristos.

…ceea ce esti, vorbeste mai tare decat ceea ce spui…

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede ca fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec, patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre, şi toate împreună au făcut temnita în care Te ţinem: Bolnav, Flămând si fară haină. Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fa lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum oi zis, că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin Viaţa Ta, Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie!

Inceputul rugaciunii se naste din dorul inimii de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a se odihni intru Cel care Si-a aratat dragostea pe preascumpa Cruce, de a ramane in plinatatea comuniunii cu El.  In cartea de fata – un abecedar al rugaciunii, arhimandritul Irineu pregateste mai intai temelia pentru a ne ajuta sa ne socotim cheltuiala (Luca 14, 28) vietii noastre de crestini, sa cugetam la lupta duhovniceasca pe care trebuie sa ne-o asumam daca vrem sa parcurgem urcusul spre Dumnezeu in rugaciune.  Apoi, pe baza unei aprecieri lucide a starii noastre cazute si a inrauririlor dracesti si lumesti care ne asalteaza, ne ajuta sa ne impodobim fiinta noastra launtrica ca pe o casa a rugaciunii.

Cartea este o lectie de viata, o invitatie la reflectie asupra uneia dintre cele mai profunde experiente umane. Lumina pe care o raspandeste este intensa, iar puterea ei vine tocmai din simplitatea prezentarii unor evenimente. A aduce marturie, a reactualiza un moment dureros din viata unui om care "a vazut Raiul", dar nu moartea, ne poate ajuta sa alungam angoase si sa ne intarim credinta in Hristos cel rastignit si inviat.
Pr. Prof.dr. Emanoil

"Cea mai periculoasa arma care exista pe acest pamant este PENITA AURIE. Purtata cu delicatete, de maini ghidate de suflete curate, ea poate descrie cele mai frumoase poeme de dragoste...

Dupa cum, purtata de maini conduse de suflete razbunatoare, printr-o simpla semnatura lasata cu indiferenta pe o coala alba de hartie, aceeasi PENITA AURIE poate incatusa destine chiar si nevinovate..."

Philip Mamalakis, lector al Institutului Teologic Grec Ortodox „Holy Cross” din Boston, unde tine cursul de ingrijire pastorala, este teolog si psiholog, detinator al unui doctorat in dezvoltarea copilului si relatiile familiale, cu specializare in casatorie si terapia de familie.

Cartea de fata, rod a peste douazeci de ani de experienta profesionala si parentala, este una dintre lucrarile pe care si le doreste in biblioteca orice parinte care intampina probleme in relatiile cu copiii sai si in cresterea acestora. Stilul de expunere lucid, logic si excelent organizat al psihologului si profesorului se imbina desavarsit in aceasta lucrare cu caldura credintei, cu dragostea si jertfel­nicia de parinte a sapte copii, care stie nu din auzite ce inseamna nevointa educarii pentru Imparatia lui Dumnezeu.

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.

A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Sf. Teofan Zăvorâtul