Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Hristos în mijlocul nostru!

Vă anunÈ›ăm cu bucurie că a ieÈ™it de sub lumina tiparului, la împlinirea a 40 de ani de la scrierea acestor minunate mărturii, ediÈ›ia omagială a volumului ”Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,. De o calitate È™i grafică deosebită, cartea conÈ›ine È™i poze noi ale mărturisitorului Ioan Ianolide.

Recomandăm ca acest volum să fie în casele tuturor celor care-È™i doresc să iasă măcar pentru o vreme din mlaÈ™tina acestei vieÈ›i È™i să urce spre Soarele DreptăÈ›ii, spre Răsăritul cel de Sus care este Hristos, È™i a tuturor iubitorilor mărturisitorilor din temniÈ›ele comuniste.

Cartea zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Constantin Sârbu, unul dintre sutele de preoţi martiri din timpul regimului comunist. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin Jilava, Aiud şi Gherla, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. Iritată, Securitatea i-a înscenat Părintelui o moarte „umanitară”, la 23 octombrie 1975. Duhul Părintelui a rămas însă viu şi lucrător prin fiii săi duhovniceşti, prin predicile şi sfaturile sale pline de înţelepciune şi har. Viaţa şi învăţăturile Părintelui Constantin Sârbu, adunate în cartea de faţă, sunt un îndreptar preţios astăzi, când creştinilor li se cere din nou examenul credinţei şi al mărturisirii creştine.

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală È™i cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuÈ™i câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmăreÈ™te firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, aÈ™a cum l-am găsit înfăÈ›iÈ™at - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, LetopiseÈ›ul Cantacuzino È™i ViaÈ›a Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum È™i în alte documente È™i studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârÈ™itul cărÈ›ii. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinÈ›i. Gândul nostru a fost doar acela de a înfăÈ›iÈ™a - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspiraÈ›ie ne-a fost cartea ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prinÈ›ului moÈ™tenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. ÎnvăÈ›ăturile ne arată că viaÈ›a voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărÈ›ite ale spiritualităÈ›ii ortodoxe, aÈ™a cum ni le înfăÈ›iÈ™ează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

(lipsa text)

In aceasta carte , autoarea povesteste despre realitatile vietii unor oameni din vremurile noastre deloc usoare, sugerandu-ne sa ne bucuram de tot ceea ce ni se intampla in viata, sa traim frumos, conform poruncilor lui Dumnezeu, in armonie cu semenii nostri si cu noi insine.

In lumea in care traim, copiii sunt din ce in ce mai dependenti de televizor, calculator, sau tableta si tot mai putin prezenti in natura.  Ocupati, parintii se multumesc sa-i uite in fata unui ecran...  Rezultatul?  Copii care nu se mai bucura la vederea unei randunele, sau a unui copac in floare, care nu mai fac diferenta intre grau si o iarba oarecare, intr-o lume care nu mai pretuieste natura si nu mai stie convietui cu ea, distrugand-o.

Telul acestei carti este acela de a contribui, cat de putin, la renasterea convietuirii firesti cu natura, la sadirea, in inimile copiilor, a dragostei de locul unde s-au nascut si a respectului fata de intelepciunea poporului din care se trag.

Dumnezeu a voit sa zugraveasca icoana oricarui fel de bine, ca prin ea sa arate limpede ingerilor si oamenilor intelepciunea Lui iscusita si sa construiasca o podoaba comuna si o recapitulare a harurilor dumnezeiesti si omenesti, cu care sa impodobeasca cele doua lumi, cea spirituala si cea materiala.  Si aceasta icoana n-a fost alta decat Fecioara Maria, in care a insumat toate acele harisme pe care le-a impartit si cu care a impodobit toate fapturile Lui.  Ne-a aratat acest lucru intr-un alt mod, al unei creatii de exceptie, care i se cuvenea doar Maicii Lui.

Grigorie Palama XIX, 3

An de an, la 14 octombrie, IaÈ™ul îmbracă haină duhovnicească de sărbătoare în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii din toate colÈ›urile È›ării È™i ale lumii se îndreaptă cu nădejde sfântă È™i recunoÈ™tinÈ›ă sinceră spre Sfânta Cuvioasă, pentru a fi ajutaÈ›i în multitudinea de probleme din existenÈ›a lor efemeră.

Un È™ir impresionant de credincioÈ™i va brăzda oraÈ™ul ca un furnicar, până la catafalcul din curtea Catedralei Mitropolitane, pe care vor fi aÈ™ezate Sfintele MoaÈ™te. Se creează o imagine biblică a drumului omului către ÎmpărăÈ›ia cerurilor ca o expresie a dorinÈ›ei oamenilor prezenÈ›i de a atinge pe cea care este deja în ÎmpărăÈ›ia cerurilor, pentru ca È™i ei, după viaÈ›a aceasta, să fie cu Sfânta în această împărăÈ›ie celestă.

În acest urcuÈ™ spre Sfânta Parascheva, pelerinii se întâlnesc de fapt cu Hristos Care sălăÈ™luieÈ™te în ea, deoarece Sfânta L-a câÈ™tigat, încă din această viaÈ›ă trecătoare, prin împlinirea poruncilor Lui. Ei simt o mângâiere inefabilă a harului Sfântului Duh, existent în Sfânta Parascheva, care nu poate fi substituit cu nici o bucurie È™i cu nici o plăcere din această lume. Ei simt că, fără acest har, dobândit încă din această viaÈ›ă, moartea sufletului este iminentă, iar prin primirea lui vor moÈ™teni viaÈ›a veÈ™nică, îmbelÈ™ugată È™i aleasă, pregătită de Hristos, încă de la întemeierea lumii.

ViaÈ›a Părintelui Ioanichie Bălan în text È™i imagini

Dumnezeu, ca sa suprime pacatul, i-a facut omului cateva daruri, pentru a-l face capabil sa lepede pacatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care ma uneste cu Dumnezeu, dar eu, cand ma indeletnicesc cu boala mea, aceasta indeletnicire devine o uitare a adevaratului Dumnezeu. Boala ne va pandi intotdeauna, insa trebuie sa o vedem ca niste copii ai lui Dumnezeu, si nu ca niste oameni ai acestei lumi. 

Trebuie sa se sfarseasca aceasta viata lipsita de har, in care stapaneste demonul, sa treaca lumea si sa vina harul lui Dumnezeu, ca sa vina ceea ce este vesnic, nestricacios. Adica prelungirea acestei vieti este din lumea aceasta, in timp ce sfarsitul este lucrul firesc si inalta la ceea ce este suprafiresc, intrucat face sa inceteze orice stricaciune si desertaciune, ne uneste cu Insusi Dumnezeu si ne introduce in camara Mirelui ceresc, unde nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care il avem de facut este, mai intai, sa iubim acea ultima clipa a vietii noastre, pentru ca va fi clipa in care vom intalni lucrul dupa care am tanjit intreaga noastra viata, adica iubirea.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul